De la mine pentru tine

26.

Nu lăsa pe nimeni să-ți preia libertatea

  Am decis alături de Kim să alergăm regulat în fiecare seară atunci când întunericul se așterne, el din motivele lui și eu din ale mele. În seara aceea am lăsat baltă subiectul, el spunând ce s-a mai întâmplat cât am lipsit din clasă.

Acum sunt așezată pe covorul Alyei, care m-a invitat la ea pentru a discuta. Nu simțeam să vin neapărat deoarece încă sunt frustrată de anumite lucruri, dar înăuntru, dorința mea de a recrea prieteniile era mult mai mare decât o frustrare banală.

Eram concentrată pe figurinele ei care erau puține față de cum le știam eu, fiindcă încă de mică roșcata era pasionată de eroi și figurine cu ei. Întrebarea e ce a determinat-o să-și ascundă pasiunea pentru ele.
Cu toate ăstea camera ei arăta la fel ca dintotdeauna, puține fiind noile aranjamente.
  Un foșnet mă face să-mi întorc capul spre ea care îmi zâmbește, în mână ținând o tavă cu pop corn într-un bol și 2 pahare mari de suc, probabil.

   —Totul bine? Te deranjează ceva anume? Mă întreabă ea curioasă.

   —Figurinele, ce ai făcut cu ele?

Ea parcă se blochează, și cel mai probabil voia să evite întrebarea. A oftat adânc și s-a așezat pe jos lângă mine.

   —Lui Nino i se păreau banale, stupide, jucării pentru fetițe mici. Și într-un fel avea dreptate și le-am ascuns pentru că nu le puteam arunca. Însă, de cele mai speciale nu m-am putut dezlega așa că le-am pus la loc. Evident, decât să le vadă înșirate pe acolo, Nino a preferat câteva.

  —Sunt pasiunea ta, Alya! Șoptesc eu mirată, iar ea râde forțat.

  —Știu, dar pentru persoana ... ignoră doar, zice sec.

   —Îl iubești și vrei înapoi ceea ce a fost.

Ea se ridică de pe covor și își deschide larg geamurile balconului. Nu-mi aprobă ceea ce am spus, dar ceva o neliniștește așa că mă duc lângă ea și amuțesc când observ priveliștea din fața mea. Ce-i drept, locul ăsta este perfect poziționat pentru că poți vedea tot Parisul de aici și mereu am invidiat acest fapt. Este minunat!

   —Am cedat, spune ea în timp ce pufnește, lacrimi căzând pe obrajii ei. Nu mai suportăm! Sentimentul că eram folosită de acel dobitoc devenea din ce în ce mai nesuportabil, fiind îndepărtată de libertatea vârstei mele. Normal, nu pot spune că m-a deranjat tot timpul pentru că am trăit clipe de neuitat cu el, dar nu aveam dreptul la nimic, Marinette....

   —Ce nu te lasă să faci și de ce crezi că libertatea îți era luată?

  —Marinette, mai ții minte ziua aceia când el ți-a zis, în fine. Ziua aia oribilă!

  —Mereu.

  —Ei bine, o prietenă ar fi fost acolo să-ți  spună că o să fie bine și că gura lumii nu conta. Eu nu am fost cu tine să-ți spun că o să fie bine pentru că Nino m-a șocat cu avertizarea lui de a sta departe de tine, deci nu m-am împotrivit și am tăcut pentru că nu-mi doream să-l supăr. Atunci a fost momentul când am început să-mi pierd din această libertate.
Pe parcurs s-au acumulat jigniri, remarcile sale asupra faptului că vorbesc cu foarte multă lume și tot ce era mai rău de care nu-mi doream în relația "de vis". Am pus stopul când aveam nevoie cel mai mult de el, însă atitudinea lui era de, drăcie, de ce nu putea rămâne ca odată, când îmi spunea mereu cât de mult mă aprecia și tratamentul său special. Eram nebună după el, afirmă ea.

  —Și încă ești, zâmbesc eu slab. Nino s-a schimbat, dar faptul că te-ai despărțit de el era și mai mare șoc. Aveți nevoie unul de altul cum nimeni nu știe, cu toate că e răul de care trebuie să stai departe. Nu te îndemn, chiar din contra te avertizez că o să-ți fie imposibil să continui așa, dar libertatea pe care tu o vrei e numai alături de el, cel de care ai cea mai mare încredere acum -a dat să mă întrerupe, dar am oprit-o - din punctul ăsta de vedere. Vă vreți, ce e greu? Vorbește cu el și lămurește ceea ce simțiți, apoi o să realizezi ce vrei cu adevărat.

  —Și dacă nu vrea să se schimbe pentru mine?

  —Nu trebuie să schimbi o persoană pentru că nimeni nu are acest drept, ci să-l îndemne spre o cale cât mai bună. Dacă nu acceptă, trezește-te Alya, cum să nu te vrea înapoi?

Am zâmbit reciproc și m-a luat în brațe. Am returnat gestul și când ne-am îndepărtat mi-a luat fața în palme și a început să râdă.

  —Te ador, ființă! Chiar aveam nevoie de această discuție cu tine, mi-a spus în timp ce mi-a dat drumul la față. Am chicotit și m-am gândit... mi-a fost dor de aceste gesturi pe care doar Alya le oferea.
Acum, ce ai zice să-mi spui și tu câte ceva despre, ahm , tot la care nu sunt curent?

  Am râs puternic pentru că nu eram pregătită de "acele întrebări" acum. M-am așezat pe pat în timp ce-mi făceam pofta cu floricele, apoi sorbind sucul de portocale.
Alya nu știe muulte. Chiar multe lucruri.

Acum ce să-i spun și ce să nu-i spun?

#3