De la mine pentru tine

22

O discuție purtată cu mine însumi...

   Mi-ai închis ochii pentru câteva minute.
Aveam o discuție cu mine: eram eu într-o încăpere, așezat pe un fotoliu de piele roșu lucios, plină de tablouri cu imagini din amintirile mele. În fața mea se afla un șemineu cu flacără ce ardea calumea... dacă era reală toată scena din fața ochilor, locul era in flăcări deja.

   —Deci Luka voia să se sinucidă.
Aud eu o voce familiară mie, însă nu-mi puteam da seama cui îi aparținea.

   —Dacă accidentul nu era, oricum el murea și Marinette avea de suferit și mai mult.

   —Eu zic următoarea chestie: a vrut să se omoare și a luat-o și pe tipă cu el. Asta s-a întâmplat!
Vocile din capul meu, asta era.

   —Poftim? Nu ar face niciodată așa ceva! Poate poat-

   —Și ce o să faci cu ea? Sunt sigură că este supărată pe tine. Și vrei să știi de ce? Tu ai plecat de lângă ea cu un discurs prost pentru că îți era frică să nu dai peste cap ciclul vieții tale monotone pe care îl tot ai, în loc să acorzi șansa a ceva nou și să înveți ce nu înțelegi.
El fiind Luka, însă, i-a dat speranțe și, și-au înecat amarul unul în celălalt crezând că o să le fie mai bine. Fata  s-a îndrăgostit de tip și a zis, de ce nu, cu ce mai era pe la școală în acea perioadă, să-i mai ofere un necaz și o pierdere.
Amândoi sunteți proști!

Vorbești de parcă nu ai fi conștiința mea.

   —Tu o iubești pe Mari!

O iubesc?

   —De ce nu-i spui imediat, așa vă reparați unul pe celălalt.

   —Debil! Marinette aproape se omoară și ea după ăla, gata să-i pregătim și ei mormântul, și tu vii să spui asta? Gândește! Avem nevoie de timp pentru a ne stabili pe picioare. Ea nu are nevoie de iubire în sensul acela, ci acel "ceva" care să îi de-a o palmă cu 'trezește-te la realitate, el nu se mai întoarce și ceea ce trebuie să faci e să-ți continui drumul'.

   Sunt îngrozit.
Am atâtea idei în cap și păreri ciudate. Din încăperea se auzeau voci din toate direcțiile, iar eu stăteam paralizat în acel fotoliu.

Taci!

Te rog, doar taci și tu, și toți.

   —Vreau să o ajut.

Liniște.

   —Cum?
Unele râdeau, altele au tăcut, ba unele chiar mă întrebau în ce fel.
  Sincer, chiar nu aveam habar.
Sunt buimac și neexperimentat în tot ce ține de societate.
  Vreau să ajut, dar simt că mai mult încurc.
Marinette mereu privea lumea într-un mod straniu, mereu căutând aventuri noi și persoane diferite pentru a cunoaște lucruri noi și tot așa. Felul în care comunica cu totul din jurul ei era ciudat pentru o persoană lipsită de libertate. Nu avea probleme cu nimeni și calmitatea ei de a rezolva treburile era complet uluitoare. Ca un copil mic, îi urmăream mereu gesturile, ei și prietenilor mei.
După ce au început 'scandalele' și certurile în acest grup, am văzut o altă parte ciudată a acestei fete... și îmi plăcea. Nu eram singurul care suferea, și din altă perspectivă totul era și mai interesant, venind de la ea chiar. Atunci am realizat că până și cel mai fericit om poate deveni pradă disperării.
  Nu eram deloc fericit că pățea ceea ce pățea, dar de schimbarea drastică ce a venit.
Însă, acea privire, oameni buni!
Acea privire pe care mi-o aruncă de fiecare dată mă calma indiferent că eram amândoi abătuți. Se uita la mine și doar atât. Era magic.
   Vreau să te strâng în brațe și să-mi spui, în timp ce îți pui mâinile tale în jurul gâtului meu, plasând un sărut pe fruntea ta acoperită de breton, că ești fericită. Tot ce-mi doresc...
Ce e neregulă cu mine, ha?

    Simt o tristețe de nespus în cuvinte deoarece eu voiam să o cunosc întotdeauna pe Marinette Dupain-Cheng, însă nu așa.
Ochii ei, acum, îmi provoacă teroare și ceea ce a fost odata s-a stricat.

"Ea este jucăria și eu sunt atelierul."

   Acum sunt sigur că, Marinette Dupain-Cheng, sunt îndrăgostit de tine.
Flacăra din șemineu s-a calmat brusc, devenit un foc mic și liniștit, plăcut de privit.

        Promit că de data asta, nu-ți mai dau drumul.

   Îmi revin din transă și îmi îndepărtez lacrimile cu cămașa mea, care s-a boțit.
Mă mișc încet până în fața ta unde tu mă priveai curioasă. Am luat din nou materialul și l-am dat peste fața ta plânsă, apoi ți-am zâmbit încurajator.

Țineți-mi pumnii!