De la mine pentru tine

12.

       Înaintea accidentului, detenția era o cafenea pentru mine deoarece mai mereu o fregventam. De la certuri inutile în timpul orelor, acuze false ca în acest caz, la pica profesorilor pe mine, Luka și încă câțiva. Puterea profesorilor de a hotărî anumite decizii asupra ta era total o porcărie. Dacă el sau ea avea ceva cu tine, tu trebuia să suporți mofturile.

   Chloé mi-a mai făcut faze de genul, însă atunci aveam motive și meritam, într-un fel sau altul, acea pedeapsă.
Și asta cred că e prima oară când primesc ordin să stau până la închiderea școlii, care va avea loc destul de târziu.
    Ca să te fac să înțelegi, accidentul s-a întâmplat la venirea nopții iar din acel moment nu am mai ieșit din casă noaptea. Înainte noaptea era partea mea preferată din zi; te plimbi liniștit pe strada plină cu felinare, mirosul aerului rece care te relaxa și o discuție despre absolut orice, cam asa era o seară de a mea alături de Luka. Acum seara este cel mai înfricoșător lucru.

      Doar să stau singură în ceva în care cândva era minunat, mă sperie și aduce amintiri neplăcute.
Am încercat să evit ora de închidere, dar degeaba. Terminata aia avea un al 6-lea simț și de fiecare dată când mă ridicam și încercăm să mă mișc înspre ușă, apărea.

     Nu puteam să o chem pe mama sau pe tata de la muncă pentru un asemenea motiv. I-am deranjat prea mult și le sunt recunoscătoare că mi-au oferit tot ce am vrut de fiecare dată, chiar dacă nu aveau încredere.
   Alya sigur era cu Nino, iar asta o să fie o altă poveste: povestea în care prietenii adevărați își schimbă măștile și devin teroarea ta.
Iar tu! Cum puteam să te chem fix pe tine? Nu, asta era cert.

Chiar era?

        Tic. Tac.

   Tot ce auzeam era sunetul ceasului și parcă mă trimitea cu gându în altă parte... un fel de somn profund. Ceea ce am și făcut.

  —Fetiță! Hai nu mai dormi că la noapte ce faci?
Mă uitam la gardian destul de buimacă.
Școala se închide, poți să pleci.

   Poftim?
Privesc spre geam și panica m-o luat. Mi-am luat ghiozdanul de pe jos și am încercat să trag cât mai mult de timp dar mai rău făceam! La dracu, e întuneric!

   Ajung la ușă iar domnul îmi face semn să ies, el închizând luminile din școală. Am luat telefonul cu greu din geantă pentru că tremuram.
Îmi era prea frică să stau acolo singură! Căutăm prin contacte și încercăm să evit numărul tău.

  —A-alo!

  —Da? Cu cine vorbesc?

La dracu el nu avea numărul meu, doar eu pe al lui.

  —Sunt Marinette... Adrien știu că cer mult, prea mult chiar, dar te rog poți să mă iei de la școală și să mă duci acasă? Rapid! ... Îmi e frică, Adrien!

  —Dăm 5 minute, îmi pun pantalonii pe mine și vin! Așteaptă în fața școlii.

Nici nu o să mai spun nimic în legătură cu faptul că mi-ai spus un detaliu ahm.
Doar am închis și am așteptat într-un colț luminos, așezată pe jos.

  Minutele treceau, iar panica se ridica din ce în ce mai mult fiindcă 5 minute trecuseră de mult. Dacă și tu ai pățit ceva? Dacă ți s-a făcut rău? Dacă a avut loc un accident și-și-

  —Mari!
Din depărtare am auzit numele meu și pletele tale zburînd .
Nu am ezitat să te iau în brațe când te-am văzut venind deoarece sunt ușurată. Aveam nevoie de tine în acel moment și tu nu ai ezitat să îmi închizi telefonul sau să refuzi.

Oi oi, ești bine? Ce cauți la ora asta la s-școală?

—Vreau acasă acum. O să-ți explic acolo.

—Stai, la tine?! Pe bune?

Apoi am realizat că eram încă în brațele tale și m-am distanțat. De mult timp nu a mai venit un băiat la mine. Dar m-ai ajutat, nu pot să te gonesc!
Am început să merg grăbită, trăgând de mâneca ta pentru a te face să-ți grăbești pasul, ceea ce ai și făcut.

  Mă simțeam mai în siguranță știind că nu eram singură în întuneric. Dar faptul ca tu erai acela mă durea, mai puțin, dar durea.

  —Casa ta nu s-a schimbat deloc. Mereu primitoare...
Privești fiecare detaliu din cameră și zâmbești. Ce ai în gând?

  —Și ... de ce n-ai venit la școală?

  —Tu ar trebui să dai niște explicații. Ce căutai la școală la această oră? Puteai să mă anunți din timp!

  —Am primit detenție... din cauza lui Chloé. Nu am făcut nimic și totuși am primit detenție de la aia! Agh!

  —Până la ora asta? Vocea ta era îngrijorată, și cred că ai înțeles de ce.
Eu am aprobat în timp ce mă asezam pe  scaun.

  —La dracu, Chloé. Dar stai linistită, voi veni de mâine. Și nu o să mai plătești așa.
Din nou, cuvintele tale par ireale și mă doare.

  —Acum tura tura ta să explici...

  —Marinette, știu că o să sune ciudat, însă pot să dorm aici în seara asta?

Am picat de pe scaun. Eram uimită să aud așa ceva: să dormi la mine? Adrien Agreste să doarmă... la mine?! Ce glumă e asta?

  —Adrien glumele ăst-

  —Dacă vrei să-ți spun ce am pățit azi, te rog, doar lasă-mă să dorm aici. Îți explic tot, nu vreau să ascund adevărul. Nu voi deranja, voi dormi pe jos, cer doar o pătură și nici aia dacă e nevoie, dar te rog. Nu mă trimite acasă, Marinette.

  Nu mă așteptam să se întâmple asta.
Tocmai ai cerut ajutor?