De la mine pentru tine

5.

Prima zi de școală după accident.

  Nu voiam să fiu aici. Nu aveam starea necesară să stau închisă ore într-o clasă cu persoane pe care nu vreau să le văd.
O să mă privească toată lumea cu milă, și nu-mi doresc asta în nici un fel.

  —Marinette!
Din spatele meu se auzi cineva care mă striga.
Îmi întorc capul spre fata ce m-a apucat de braț și cu o singură mișcare m-a întors, luându-mă într-o îmbrățișare.
Marinette, în numele tuturor copacilor, ce dracu! M-ai speriat groaznic, spuse fata.

  —Dă-mi drumul, Alya.
Nu a mai așteptat și m-a ascultat.
Îmi pare rău că te-am speri-

  Din fundal se auzeau pași. Am fost întreruptă de toți colegii mei care au apărut de nicăieri și strigau în cor :"cum te simți" sau "condoleante". Am facut un pas în spate, deoarece era prea mult pentru mine, iar gândurile mele o părăsit locul în care se aflau pentru a fi auzite și de alții.

  —Acum vă este mila de mine și vă pasă, ha? Dar unde erați? Unde vă era această păsare când toți erau împotriva mea? Sau când am fost batjocorită pentru toate prostiile pe care voi le făceați, iar eu vă apăram. Ei bine? Unde vă era mila când s-au întâmplat atâtea?
Atunci când m-ai udat, Kim. Mai știi? Nu-ți era milă de mine? Luka era singurul prieten pe care îl mai aveam, iar acum e la naiba în pământ. Nu aveți dreptul să-l pomeniți când i-ați provocat atâtea.
Fiind tot ce am zis, să nu vă fie milă nici acum pentru ce am pățit, rataților!

  Iar plâng, și chiar nu-mi doream să le arăt așa slăbiciune în fața tuturor. Nu mai e tipic mie.
Am fugit în spre curte, unde mi-am pus gluga în cap, ghiozdanul pe iarbă și capul apoi mi l-am sprijinit de copac.
Lacrimile nu se mai opreau, cu toate că eu încercam din greu să le șterg cu podul palmei.

Stiam că o să fie o zi proastă.
Știam asta.