Mi Princesa

Capitolul 41

Carolina P.O.V.

Primul contact cu ochii lui a fost epuizant, de parcă întreaga mea energie era brusc secată de acest vampir fară sentimente. În lumina slabă din hol ochii lui păreau mai întunecați decât îmi aminteam, dar cel puțin acum aveam un motiv în plus să îl sfidez.  Cu toate acestea ochii lui pur și simplu mă devorau, se holbau la mine cu o intensitate pe care nu o puteam înțelege ori descifra. 

-Nenorocitul naibii! țip și sar din pat gata să apuc cel mai ascuțit obiect din apropiere.

Odată cu strigătul meu doi bărbați înarmați apar din întunericul ușii, gata să intre în cameră. Am fost la un pas să rup unul din stâlpii de susținere al baldachinui pentru a-mi face un țăruș dar Raffael a rificat o mână în sus în semn de pace. 

-Nu am venit aici pentru a isca o bătaie, zice scurt și cei doi bărbați dispar din locul în care au venit.

Intră în cameră, iar ușa se închide în urma lui. Studiindu-l subiectiv, brațele puternice și structura riguroasă ar fi trebuit să-mi dea de gândit de la bun început, asta dacă nu aș fi fost prinsă în amalgamul de sdentimente ce se revaărsau din ochii lui. Cu mâinile încrucișate, privindu-mă de sus, micșoreacă pas cu pas distanța dintre noi. Poate că acum o lună respirația mi s-ar fi intensificat și aș fi sărit în brațele lui, acum însă în mine nu era decât un gol nesfârșit și nici măcar el nu-l putea explora.

-Vreau să vorbim.

Am râs. Un râs scurt nestăpânit, precum al unui jucător la ruletă care descoperă că tocmai a pierdut pariul la limită.

-Păcat, eu nu vreau să te ascult.

***

Kaily P.O.V.

Deschid portiera fără a-mi mai putea stăpâni emoția, iar în clipa în care aerul rece și tare mă izbește într-un rafal nu mi-am putit stăpâni un zâmbet. Nu credeam nici pentru un moment că voi fi atât de bucuroasă să mă întorc acasă, mai de grabă în locul pe care l-am considerat acasă pentru mai bine de 18 ani. Nu am crezut că sentimentul va fi atât de revigorant, cu siguranță nu am sperat că mă voi întoarce atât de repede aici. Partea cu nu ma mai intorc niciodata speram sa dureze cel putin un an... poate doi daca aveam noroc. Oricum mă gândeam că voi fi adusă prin multă violență și câțiva spioni de-ai mamei în loc de o mână ân ghips.

-Kaily, ar trebui să intrăm. Starea ta este încă precară.

Mama a revenit la aerul de directoare imediat cum am intrat pe teritoriul britanic, iar asta într-un fel mă bucurtă. Era prea cidată în faza de mamă iubitoare și îngrijorată.

-Vin imediat, spun pe un ton leneș.

Nu e nevoie să știe toată lumea de scăparea mea melancolică. Cu toate acestea umbrele de la ferestrele sălii principale sunt deja un simbol clar că studenții mai mici mor să afle ultimele bârfe.

-Presupun că toată Academia știe că fiica rătăcitoare s-a întors acasă, zic în timp ce o ajung pe mama din urmă.

Deși de obicei studenții vin pe "ușa din spate", așa cum e numită cărarea care duce în spatele campusui, aș putea spune că mama vrea să se dea în spectacol pentru că limuzina deloc subtilă ne-a lăsat în fața intrării principale.

-Nu fii ridicolă! protestează mama imediat. Toată lumea de-abia așteaptă să te revadă.

O grimasă îmi apre instantaneu pe față la auzul acesteai minciuni politicoase.