Capitolul 22

4.5K 315 62
                                    

Autor P.O.V

Sunetul paşilor ei  se aude de parcă doar ea ar fi singura fiinţă vie din zonă, înfiorător, rece, poate chiar sinistru. Acest lucru se poate datora atât orei târzii la care a ajuns pe aeroport cât şi emoţiei cu care acesta face fiecare pas, crezându-se cu fiecare clipă mai aproape de cea cu care împarte acelaşi destin, dar nu şi acelaşi suflet. Cu toate acestea după atât de mult timp încă pare să-i poată simți prezența adânc în sufletul ei și deși niciodată nu a părut că au o legătură prea puternică, inimile lor au fost încă de la început legate de firul atât de instabil al destinului.

Când iese din aeroport este surprinsă de aerul destul de cald în comparație cu clima nu prea blândă din țara sa natală. Nu poate spune că e prea încântată, mereu a fost genul care preferă clima mai înviorătoare. Rochia ei de un albatru închis pare să se potrivească perfect cu cerul nopții care, deși nu mai sunt decât trei sau patru ore până la răsărit, e încă bântuit de o negură sinistră. Câteva lunimi ale unui soi de spectacol în aer liber îi atrag atenția doar pentru câteva secunde, apoi îşi continuă drumul căutând cel mai apropiat taxi pentru a se duce la hotel. În urma ei două gorile de 2 metri îi duc cele doua valize mult prea încărcate pentru cele câteva zile din plan. Exact ca întotdeuna vrea să facă abstracție de paza permanentă din jurul ei atunci când părăseşte campusul chiar şi pentru atât de puțin timp. Oricum nu avea cum s-o păcălească pe mama sa mai mult de atât cu "excapada ei în  Franța". Cu toate că tatăl ei nu părea să aibă nimic împotrivă ceea ce i-a cam dat uşor de gândit. O adiere spontană de vânt îi râsfiră şuvițele de un negru întunecat în timp ce lumina stelelor se oglindi în ochii ei albaştii şi plini de furie. Nu a venit aici pentru a o lua pe ocolite ori pentru a sta la discuții inutile care nu fac decât să amâne inevitabilul. A venit aici pentru ea, pentru a o face să-şi dea seama unde îi este locul. Daca ea credea că poate pleca aşa de capul ei şi s-o lase în urmă ca pe o haină veche... atunci făcea o mare greşeală.

Sunetul tocurilor ei lăsau un ecou sinistru pe asfalt, un sunet strident si clar, ce îți dădea fiori pe şira spinării şi îți făcea pielea de găină, ca o voce suavă, înaintea unei simfonii, ca un clinchet de clopoțel...înainte de o furtună...

Kaily P.O.V

Cu o singură tușă de creion îmi finalizez noua mea colecție pe care o voi trimte la firmă mâine. Sunt surprinsă de cât de bine a ieșit proiectul, având în vedere că nu am mai făcut o colecție de costume de baie înainte, doar că experiența de la plajă de acum doua săptămâni mi-a fost o adevărată inspirație. Un zâmbet îmi apare pe buze când mă gândesc cât de speriate am fost când ne-au prins băieții pe plajă și am început să alergăm de nebune printre turiștii enervant de curioși. Eram demne de cascadorii râsului. Când le-am prezentat ideea celor de la firmă au fost mai mult decât încântați, ceva nou avea să crească înzecit vânzările și ce nu fac oamenii pentru bani în ziua de azi? Am început să lucrez la proiect chiar a doua zi, ceea ce nu i-a prea convenit frumoasului meu iubit dat fiind că în primele doua zile nici nu l-am prea băgat în seama. E adevărat că atunci când mă apuc de un nou proiect devin un pic prea implicată, dar hei! După aceea și-a primit toată atenția după care tânjea.

Îmi așez schițele pe noptieră, lângă pat și de-abia atunci observ cât de târziu este. E 3 dimineața și posibil se va face 4 pâna voi adormi. Mâine iar voi fi un zombi la ore, asta e cert. Îmi iau pijamalele de sub pernă și mă îndrept spre baie, doar că dintr-o dată o senzație ciudată mă învăluie și mă face să mă întorc brusc spre fereastră. Simt cum inima îmi bate mai repede și cum parcă ceva...sau cineva mă privește chiar în acest moment. Mă simt urmărită, mă simt urmărită din toate părțile și de nicăieri și la fel de ciudat este că asta mă sperie. Această senzație... 

Mi PrincesaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum