Mi Princesa

Capitolul 18

Privesc în față și realizez că eu pur și simplu nu aud nimic din ce țipă la mine roșcata. Văd cum buzele Carolinei se mișcă, dar nu aud nimic din ce-mi zice. Sunt cu mintea în altă parte, mult prea departe de ce se întâmplă aici și doar aștept momentul în care prietena mea va realiza asta. De fapt după ce am avut acea discuție cu mătușa Natasha cuvintele ei mi se tot învârt în cap și mi-a fost destul de greu să mă concentrez pe ore. Cu unchiul nu m-am mai întâlnit, dar nu-mi mai fac griji în privința lui, am alte lucruri pe cap acum ca să mă mai preocupe și familia mea sărită de pe fix. Mă simt așa de indecisă și nehotărâtă și pur și simplu încerc să-mi reprim impulsul de a ieși acum pe ușă și de a pleca naibii în lume. Din nou...

Sunt frustrată, al naibii de frustrată și îmi simt toate sentimentele încurcate ca în supă. Nu pot să închid ochii fără să-i văd pe ai lui, nu pot să gândesc fără ca vocea lui să-mi răsune în mine, iar cuvintele mătușii Natasha mă chinuie și fierb la foc mic. Pur și simplu nu mai pot trăi cu durerea asta în inimă. Mă doare mult prea tare și mă chinuie în ultimul hal. Și asta doar pentru că....pentru că...

-Kaitlyn Waild! țipătul Carolinei mă readuce la viață și mă face atentă.

-Ce? spun indiferentă încercând să-mi păstrez cumpătul.

-Ai auzit măcar un cuvânt din ce ți-am spus? Vreo silabă? Ceva? spune ea disperată.

-Nu, zis sinceră și primesc eu țipăt frustrat din partea roșcatei.

Cum am ajuns acasă de la facultate Carolina m-a atacat ca un căpcăun și m-a trântit pe canapeaua din living. De atunci, adică presupun că de vreo două ore, se tot plimbă prin fața mea și vorbește sau țipă la mine ce doar ea știe.

-Bun! O luăm de la început! spune uraganul roșcat și începe iar să facă ture prin fața mea. TE-AI DESPĂRȚIT DE LUI!!

Țipătul ei mă face să-mi pun mâinile la urechi și să strâmb din nas. Fata asta are niște plămâni de voi surzi în șase ani.

-Da, spun calmă și încerc să-mi păstrez din nou aliura indiferentă.

-DE CE? Carolina însă nu coboară volumul.

-Pentru că nu ne potriveam, calmul și răceala din vocea mea nu prea par s-o astâmpere și pe Caro.

-Nu vă potriveați pe dracu'! Ascultă-mă bine, fandosită ce ești, pe mine nu mă duci tu cu trucuri de-astea de actriță perpelită. Tu îmi spui ce ai pe suflet ca să-și facă Carolina magia de roșcovană și să repare lucrurile cum a învățat-o mama Samy. Acum scuipă tot!

Mă uit la Carolina cu gura căscată. Aceasta s-a oprit din bâțâit prin sufragerie și acum stă la mai puțin de 10 centimetri de mine și se holbează fără să clipească în ochii mei. Fata asta oficial mă sperie.

-Nu ai de gând să renunți, nu? spun după câteva minute în care nici una dintre noi nici măcar nu a clipit.

-Să nu-mi mai spui tu mie Garcia dacă o voi face, zice ea hotărâtă și eu oftez.

E ciudat cum în așa puțin timp am găsit un sprijin ființa mirifică care acum stă pe canapea cuminte lângă mine și așteaptă niște răspunsuri. Simt că am o legătură cu ea, una strânsă și atât de puternică că nimic nu poate să o desfacă. Și iar am luat-o pe arătură... Trebuie neapărat să fac ceva până nu divin și mai sentimentalistă.

-E vorba că... eu pur și simplu...

-Doar spune-o, Kaily, mă încurajează Carolina.

-Eu îl iubesc.