Linnea //2017

Cap 91. De asta nu ai mai vrut să vorbești cu mine ? Fiindcă ai aflat ?

       ,, De asta nu ai vrut să vorbești cu mine ? Fiindcai aflat ? "

— Ia-mă de mână, îi spun eu cu o respirație ușor agitată.

— Suni tu sau sun eu ? Mă întreabă el mult mai calm decât mine.

— Mă tem că eu nu am curajul...

Andreas dă din cap afirmativ după care îmi lasă un sărut lung pe obraz pentru a-mi da curaj. Când apasă pe buton, iar acea muzicuță se aude, devin mult mai agitată.

— Andreas, mi-e frică ! Jur că îmi este frică ! Mă plâng eu agitată.

— Sunt cu tine, iubito ! Totul o să fie bine ! Încearcă el să mă liniștească.

Expir lung după care îl strâng mai tare de mână. Când ușa se deschide, inima mea o ia razna și jur că vrea să fug de aici mâncând pământul !

O doamnă cu părul negru apare în fața noastră, nu prea înaltă de înălțime, ochii labaștri, iar pe buze are un zâmbet angelic. De ce mi se pare această femeie cunoscută ? Am mai văzut-o undeva. Sunt sigură ! Dar unde ?

— Bună ziua, ne scuzați că deranjăm, dar ați putea avea câteva momente să discutăm ceva, vă rog ? Andreas este primul care începe.

— De sigur, îi zâmbește ea. Despre ce ?

Chiar și acest zâmbet îmi aduce aminte de cineva. Îmi stă pe limbă !

— Pe domnișoară o cunosc, chicotește ea. Ești la fel de frumoasă, ca ultima dată când te-am văzut.

Deci nu am avut doar o impresie ! Ne cunoaștem, dar de unde ?

— Ultima dată când m-ați văzut ? O întreb confuză.

— Nu vreți mai bine să intrați ? Fata mea face prăjiturele ! Ne propune ea dându-se din drum.

Fata ei ? Mai are o fată ? Eu am o soră ? Sunt curioasă, de ce pe mine m-a abandonat și pe ea nu ?

Andreas mă consultă din priviri, iar eu dau afirmativ din cap. Pășim amândoi pragul, eu ținându-l de mână de parcă ar fii ultimul lucru pe care îl fac. Palmele mele încep să îmi transpiră a naibii de mult, iar tensiunea mea presupun că este foarte ridicată în momentul acesta. Ce să mai zic de bătăile inimii ?

Femeia ne face semn să luăm loc pe canapea, iar noi o ascultăm.

— Cred că sunt multe lucruri să ne spunem, nu-i așa, draga mea ? Mi se adresează ea cu acelaș zâmbet.

— Deci știți cine sunt și pentru ce am venit, vreau eu să mă asigur.

— Am știu că această zi o să vină din clipa în care te-am văzut prima dată ! Îmi ia ea mâna liberă în a sa.

— Prima clipă în care ma-ți văzut ? Asta fiind când ? O întreb confuză.

— Mult timp, asta-i drept, dar ce mai contează ?

Din bucătărie - presupun - se aud câteva vase chiocnindu-se, iar femeia din fața mea chicotește încet.

— Scumpo ! Vino să vezi cine a venit la noi ! O anunță ea.

— Vin acum, mamă !

Vocea asta. Cum aș putea uita vocea asta ? Cum de am fost atât de oarbă și nu mi-am dat seama ? Acum parcă se leagă câteva lucruri ! Ca de exemplu : ești, ca o soră pentru mine. La propriu !