Cap 39. Când ai făcut-o ultima dată ?

10.6K 700 151
                                    


          ,, Când ai făcut-o ultima dată ? "

           După ce am terminat de mâncat ceea ce a gătit Andreas, am putut să trag o concluzie : băiatul acesta este ireal ! Eu nu știu să prăjesc un ou, iar el știe să facă niște paste formidabile ! Ar trebui să mă simt prost din cauza că sunt fată și nu am nimic cu bucătăria, iar el fiind băiat, gâtește mai bine decât bunica.

     Eu încă sunt în tricoul său, iar el este doar în pantalonii de trening. Cred că ar trebui să mă îmbrac și să merg acasă, dar chiar nu am chef de certurile părinților mei. Este mult mai bine aici. Stând pe canapea, întinși amândoi și uitându-ne la tavan. Este liniștitor.

— Ai vriun plan pe ziua de azi ? Sparge el tăcerea.

— Sincer ? Aș sta așa toată ziua, însă trebuie să mă duc la muncă peste câteva ore.

   — Mda. Plus de asta, azi avem lecții de matematică.

— Ce ? Nu, nu, nu, nu ! Nu vreau mate ! M-am săturat, jur ! Am învățat în cateva luni cât trebuia să învăț în toată viața ! Îi arăt eu nefericirea ridicându-mă în șezut.  

— Nu ai încotro, scumpo ! Mama și tatăl tău m-ar omorî dacă ar știi că nu iau cursurile noastre în serios ! Plus de asta, ce crezi că o să faci la bac ? Ai avansat mult, chiar foarte mult, dar încă mai ai de învățat. Rostește el serios.

  — Dar e plictisitor ! Plus de asta, creierul meu o s-o ia razna încercând să rezolve toate exercițiile acelea ! În tot timpul acela, am putea să facem ceva mult mai interesant și eficient, cum ar fii...

               — Dragoste ? Mă întrerupe el rânjind.

        Nu mi se pare o idee chiar atât de rea, dar tot nu vreau să îi dau acea satisfacție așa că îl privesc cu gura între-deschidă, dar totuși amuzată. Mă întind puțin și îi dau o palmă ușoară peste obraz, dar mai mult seamăcă cu o atingere. Acesta își întoarce capul amuzat și chicotește.

     — Ai vrea tu ! Rostesc amuzată.

     — Nu neg... Recunoaște el cu acelaș rânjet pervers.

   — E bine să vrei, dar din păcate pentru tine, asta se întâmplă doar în visele tale !

    Acesta mormăie ceva în timp ce stă bonsumflată și cu mâinile în sân. Chicotesc amuzată după care mă întind din nou pe spate. Piciorul meu fiind pe burta lui. Bine că a pus o pernă între picioarele sale, altfel ar fi fost jenant.

      — Bagă un subiect. Îi spun eu după ceva timp.

      — Îmm... orice subiect ?

      — Atâta timp cât nu este plictisitor...

      — Ok. Păi... cu cine ai făcut-o prima dată ?

     Fac o grimasă. El tocmai m-a întrebat asta ?

     — Deci vrei să jucăm asta, hum ? Îl întreb amuzată.

      — Dăp ! Acum, răspunde.

       — Păi, clar cu o persoană nepotrivită. Marc. Răspund fără nicio expresie pe față.

       — A da ! Am uitat. Ți-a trimis un mesaj când eram la fermă. Era ceva gen ,, am fost primul, pot fii și ultimul". Sincer ? Mie mi s-a părut un bulangiu.

      — Tu cu cine ai făcut-o prima dată ? Îl întreb curioasă.

      — Îmm... cred că aveam vreo treisprezece ani. Cu o fată pe nume Mia. Era cu un an mai mare decât mine.

     — Treisprezece ani ?! Exclam eu uimită.

     — În tocmai. Îmi răspunde el amuzat. Tu la câți ani ai făcut-o ?

     — Șaptesprezece !

     — Adică, anul acesta ?

     — Da. Oh, Doamne, cine ar fi crezut că mirobolantul domn Andreas a făcut-o la treisprezece ani ? Întreb amuzată.

     — Eram un copil idiot, plin de hormoni și care voia să se dea mare că nu mai este virgin. Ce vrei ? Rostește el la fel de amuzat.

     —Păi și cu fata ce s-a întâmplat ?

     — Din câte știu, s-a măritat la șaptesprezece ani din cauza că a rămas însărcinată. Părinții ei sunt arabi și nu au acceptat ca aceasta să facă avort așa că au decurs la căsătorie. Îmi răspunde el fără să pară afectat.

    — Pana mea, nu a folosit protecție ? Întreb ridicând o sprânceană.

      — Se pare că nu...

      — Pfff... nașpa.

    Peste noi de abate o liniște asurzitoare ceva timp, până decid eu să o sparg.

      — Ultima dată când ai făcut-o ?

     Răspunsul acestuia întârzie și peste câteva secunde, îmi iau privirea de la tavan și mi-o ațintesc spre el. Observ că acesta s-a ridicat pe coate și mă privește cu un zâmbet gen ,, pe bune ? ". Îi fac semn amuzată să continue, iar acesta se lasă pe spate.

       — Acum două săptămâni. Îmi răspunde el cu o ușoară ezitare.

       — Nu prea îți place sexul cu Alexandra văd...

      — Nu e asta, dar mi se pare incorect pentru ea. Adică, nu o pot folosi pentru plăcerile mele când mă gândesc la altcineva.

     — Este incorect să stai cu ea în timp ce te gândești la altcineva, dragule. Îi spun eu chicotind tristă.

      — Mda. În fine, tu când ai făcut-o ultima dată ? Schimbă el subiectul.

      — Îmm... acum câteva luni parcă. Cu o sâptămână înainte să mă despart de Marc. Îi răspund nepăsătoare.

      — Nu ai mai făcut sex de câteva luni ? Mă întreabă el privindu-mă printre gene și de parcă nu i-ar veni să creadă.

        — Da. Îi răspund scurt.

     Acesta nu mai spune nimic, doar se așează din nou pe spate. Ce îi este atât de greu de crezut ? Credea că mă culc cu oricine doar pentru plăcerea mea ? Ca să mă culc cu un băiat, trebuie să fim împreună. Altfel nu.

     — Știi, aș putea să te rezolv eu...

      — Nicio șansă, Evans !

      — Merita să încerc. Spune el amuzat.

   Suntem întrerupți din discuția noastră de trei băiat în ușă, cine ar putea fii ?

— Iubire, ești bine ? Nu ai venit azi la școală și îmi făceam griji ! Se aude vocea Alexandrei.

— La naiba ! Rostește Andreas printre dinți.

Linnea //2017Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum