Mi Princesa

Capitolul 32

-...mai atent căci dacă moare nu mai are nici o valoare și mai e nevoie să ne puteam și toată organizația în cap, vorbea femeia de undeva din fața mea. 

-Nu îți face griji, șeful va angaja cei mai buni medici pentru ea și se va pune pe picioare una două, acum vorbea un bărbat tot de undeva din față.

-Rana ta cum mai e, Vince, tot un bărbat, doar că foarte aproape de mine.

-Nu-ți face griji, tipul ală de-abia m-a atins. Cred că era pre preocupat ca să nu-și rănească prețioasa iubițică. 

Luis... Frânturi din momentele dinainte de a fi băgată în mașină sunt acum în desfășurare la mine în cap. Era acolo, mă proteja...

-Puțin prea preocupat, spune din nou femeia care acum ia o curbă mult prea violent pentru că eu sunt împinsă în portieră și printre buze îmi scapă încă un icnet de durere. 

-La naiba! spune după câteva clipe tot femeia. Nu pot scăpa de el!

-Du-ne pe autostradă din afara orașului, am să mă ocup de el personal, se auzi vocea bărbătească de lângă mine. 

Pentru prima dată cu greu deschid ochii. Capul îmi zvâcnește de durere și nu pot face altceva decât să îmi mușc buza puternic pentru a nu începe să țip. Se pare că femeia era la volan în timp ce lângă mine bărbatul se ridica pentru a ieși pe gream. 

-Se pare că s-a trezit prințesa! ochii lui Vince mă săgetau din oglinda retrovizoare. Nici nu știi ce bani frumoși vei scoate de acum în mâinile guvernelor. Ar trebui să te simți chiar onorată, până la urmă nu vei mai fi doar o bucată de carne nesemnificativă și vei face și tu ceva cu puterea aia a ta.

De-abia acum le înțelegeam jocul și care era contribuția mea în el. Nu aș fi crezut că așa ceva există cu adevărat, crezând că totul e doar o exagerare a părinților mei și a celor care ne păzeau pe mine și pe sora mea. 

-Vince, nu mai da informații prizonierului și vezi-ți de rană.

-Doar spuneam, îți dai seama ce glorie vom avea de pe urma ei. 

Un râs puternic îmi veni din interiorul sufletului, chiar în momentul în care celălat bărbat începu să tragă spre mașina în care era cel mai probabil singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată. Mi se părea chiar hilară situația în care mă aflam. Chiar și în cel mai negru moment din viața mea rămâneam doar o umbră. Cum de putea destinul să îmi joace o astfel de feste murdară? Cu ce greșisem eu de eram obligată la orice pas să mor încetul cu încetul?

-Îmi pare rău să vă spun, vocea mea era gâtuită, lipsită de vlagă ori de vreo emoție, dar ați răpit prințesa greșită.

M-aș fi așteptat ca cei din mașină să fie stupefiați de afirmația mea, ca ceea ce am spus să le fi dat șah mat, dar ochii lui Vince încă aveau o strălucie orbitoare în oglindă.

-O, dar știm totul despre tine Kaitlyn, tot ceea ce iubești, fiecare lucru de care îți e frică. Chiar și micuțul joc de teatru pe care tu și familia ta l-ați jucat atâta timp. 

-Vince! vocea femeii era acum mai mult un strigăt, dar eu de-abia o auzeam.

-Cât credeai că va mai dura până de va afla adevărul? Sau nu te gândeai cineva atât de isteț ca mine va descoperi totul? 

-Despre ce vorbești, murmur în confuzia mea.

-Haide, Kaily, acum totul a ieșit la iveală. Cu toții din Inferno știm că tu ești adevărata moștenitoare. Cu toții știm că totul a fost o mascaradă!

-DESPRE CE NAIBA VORBEȘTI? 

Corpul îmi tremură, parcă nici durerea și nici amețeala nu mai au nici un sens. Mă simt drogată de o nouă putere pe care nu o pot explica în timp ce o adrenalină morbidă îmi acaparează corpul.

Vince se întoarce spre mine din scaunul său ignorând cu desăvârșire protestele femeii de a sta la locul lui tăcut. Mă privi în ochi în momentul în care cuvintele pe care le doream cu atâta ardoare și ură îi părăsiseră buzele ucscate.

-Jocul s-a terminat, Kaitlyn. Tu ești adevărata moștenitoare a lui Reginei Josefine!

Inima mea se opri, de parcă intregul meu corp respingea acum sângele ce îmi curgea prin vene. În timp ce urechile parcă îmi sângerau zgârâiate de atâtea minciuni. Lacrimi de ură îmi curgeau pe obraji, dar durerea se spulbesare brusc. Asta e agonia?

-MINȚI! strigătul meu i-a provocat o grimasă lui Vince.

Mănata de o forță necunoscută mie mă împing atât de puternic și de agil încât îl dau la o parte pe Vince făcându-l să se lovească de capotă și ajung cu capul pe umărul femeii care se speriase de scena ce se desfășura lângă ea. Fără a mă mai gândi am mușcat-o de umâr atât de tare încât am putut simți gustul sângelui. Aceasta țipă și imediat pierdu controlul volanului. 

Am simțit un gol în suflet, în timp ce mașina se îndrepta cu o viteză spectaculoasă spre parapet. Ochii îmi erau în lacrimi dar continuam să mușc din carnea vie. În aceste momente de agonie mă gândeam decât la sora mea pe care în secretul urii mele o iubeam, la mama pe căruia îmi voiam îmbrățișarea și la tatăl care voiam să mă protejeze. Dacă aș fi putut aș fi zâmbet. În clipele morții mele eu mă gândeam la familia pe care nu am înțeles-o niciodată și după dragostea căreia am tânjit ca un bolnav. 

Mașina se lovi violent și mă propulsă în parbriz. Am închis ochii și am căzut liniștită în pașnicul întuneric.