AUDREY
Cerul s-a întunecat şi odată cu acesta şi frigul s-a accentuat. Privind de la ferestra dormitorului pe care îl împart cu Abby, deja pot simți frigul cum îmi intră în vene şi mă îngheață.
Însă azi nimic nu trebuie să ne oprească. Dacă facem lucrurile cum trebuie, atunci nu trebuie să îndurăm prea mult frigul.
Am aşteptat în jur de o jumătate de oră, sperând că îi văd pe ceilalți membrii, însă timpul trecea şi nimeni nu apărea.
În curând s-a făcut mult prea întuneric pentru a mai vedea ceva.
Am oftat şi am decis să cobor jos, aşa că mi-am pus geaca pe mine şi am coborât scările cu grijă.
Iarna este aproape, însă Jin a ales să nu alimenteze casa cu căldură deoarece ar costa mult, mai ales că suntem nouă suflete.
În sufragerie, toți erau pe canapea şi vorbeau în cor, aşa că mi-a fost greu să înțeleg ceva.
M-am alăturat lor şi în câteva minute atmosfera s-a schimbat drastic, iar toți erau gata de plecare.
— Fetelor, Namjoon s-a lovit la picior destul de rău în masa din bucătărie, aşa că voi două veți fi momeala. Îmi pare rău că schimbăm pe ultima sută de metrii, dar sunt sigură că vă veți descurca. Sujun se uită spre noi şi cu asta se grăbeşte să răspundă telefonului care a început să sune cu puțin timp în urmă.
Nu m-am simțit afectată în mod special de această schimbare, mai ales că aşa trebuia să fie de la început.
Nu am mai pierdut niciun moment şi ne-am grăbit să ne împărțim pentru a intra în cele două maşini puse la dispoziție. Am aflat că ceilalți membrii deja erau împrăştiați prin jurul clădirii clanului Vaek.
Sujun s-a oferit să ne conducă până în parcarea parcului din apropierea clădirii, unde ceilalți membrii ce ne ajută erau deja deghizați şi ne aşteptau doar pe noi pentru a putea începe.
Străzile erau pustii şi liniştea era sfărâmătă doar de sunetul maşinii în mişcare, ceea ce făcea ca oraşul să prezinte un tablou înfricoşător. Cu siguranță nu ai vrea să te afli afară, cu cineva pe urmele tale, mai ales că este foarte frig. Oricât de primitor ar arăta pe timp de zi aceste străsi cunosvute, noaptea parcă le transformă şi nimic nu mai pare a fi ceea ce credeam.
Copacii mari începeau să se zărească, semn că am ajuns iar Sujun nu mai are decât să o ia prin spate până ajunge la parcare.
Cu fiecare secundă simțeam cu nu mai am stare şi eram nerăbdătoare să ies de aici şi să revin la vechile obiceiuri. Oricât mi-aş fi repetat că este greşit drumul pe care am apucat, nu îmi pot îndepărta obicwiurile, deoarece acestea fac parte din trecutul meu pe care, se pare, încă nu sunt în stare să îl las şi să merg înainte.
— Am ajuns. Pregătite? Sujun se întoarce spre noi odată ce a parcat maşina şi ne zâmbeşte. Ştiu că o puteți face.
Am ieşit toți trei din maşină şi am intrat în parc numai câțiva paşi. Peste tot era întuneric şi nicio urmă de om.
Totuşi, mă simțeam ciudat, ca şi cum cineva m-ar fi privit. Peste câteva secunde, mi-am dovedit că exact asta se întâmpla.
Simultan, mai mult de cinci persoane apar din neant şi se aliniază în fața noastră, salutându-ne respectuos.
Am sărit puțin în sus la aparitia lor neaştwptată, dar m-am calmat când am văzut cât de respectuoşi sunt.
— Ei sunt? întreabă Abby care nu avea nicio exprsie şi nu părea speriată de întunericul periculos din care tocmai au iesit nişte oameni necunoscuți.
Dar du-te odată la Jungkook. Semanați prea mult.
— Da, şi se pare că le-a fost dor să facă asta. spune Sujun fericit. Cum va fi cam ciudat să fiți împânzite de băieți, ei vor sta în umbră în caz că se va întâmpla ceva. Sunteți în siguranță cu ei.
