unexpected

22

JUNGKOOK

Soneria umple râsetele enervante ale majoretelor ce tot se dau pe lângă grupa de sportivi, în care, din păcate sunt obligat să stau.

Mă îndrept în viteză spre locker, deși nu am nevoie de nimic din el pentru că am sport.

Am stat puțin pe loc, mintea fiindu-mi acaparată de diferite gânduri care speram să nu mă afecteze.
Poate ar trebui să vorbesc cu Jung. Pare că s-a schimbat..

Nu pot spune că l-am iertat sau că am uitat de acea întâmplare neplăcută, dar m-aş minți pe mine dacă aş zice că nu îmi e dor de celelalte zile, în care eram prieteni foarte buni, sau cel puțin aşa credeam eu.

Am fost trezit din visare de vocea groasă a unui profesor, moment în care m-am grăbit spre sala de sport, unde m-am schimbat repede şi am intrat în rând cu ceilalți.

Nimic nou. De fiecare dată văd aceleaşi fețe plictisite şi aceeaşi tensiune stânsâ în vârful capului profesorului de sport. Părul lui pare că a ajuns în acea stare în urma electrocutării sale. Mereu țipă şi ne spune să fim cei mai buni, însă se minte pe el. Nimeni nu o să-l ia în serios vreodată.

Astăzi încă nu am fost obligați să ne ridicăm de jos, aşa că au început să se audă şuşoteli.

După câteva minute bune profesorul şi-a făcut apariția şi ne-a privit frustrat înainte de a spune motivul supărării sale.

— Îmi este ruşine, însă ştiu că vom părea nişte găini dacă nu o facem. începe acesta să ne povestească, de parcă ar vorbi de unul singur. Această ora o vom face cu cealaltă echipă a profesorului Park.

Toți s-au revoltat, înafară de mine. Nu puteam înțelege de ce există această tensiune între cele doua echipe, când poți face doar una, mai bună ca celelalte.
Încet, ne-am făcut drum spre cealaltă sală de sport şi de cum am intrat am fost primiți de privirea mirată a lui Jimin.

— Cu ce ocazie, domnule Oh? Jimin întreabă, ieşind înaintea noastră pentru ca ceilalți să înțeleagă că nu trebuie să fie revoltați şi să se creeze vrei tensiune între cele două echipe.

— Doamna directoare are nişte planuri cu amândoi dintre noi. domnul Oh spune, strângându-şi pumnii. Nu ştiu de unde, dar a apărut o echipă la nivelul alei mele sau mai mare, iar doamna directoare a zis să formăm o singură echipă cu doi profesori.

Jimin a privit puțin pământul, apoi s-a uitat spre fotbaliştii lui care au fost de acord.

O diferență foarte mare între cele două echipe. Până la urmă am dat de Sujun şi l-am făcut să ni se alăture, acum eu de ce aş mai sta cu domnul Oh şi gaşca lui de egoişti?

— Nu am nimic împotrivă. spune Jimin, iar domnul Oh întinde mâna pentru a încheia pace. Însă, acesta începe, nu vreau niciun şiretlic sau ceartă. Acum există o singură echipă, nimeni mai bun ca celălalt.

Deşi se vedea cum îi iese fum pe nări, domnul Oh a acceptat cu jumătate de gură şi a strâns mâna lui Jimin.

Toți am fost rugați să ieşim afară, pe terenul uriaş de sport şi să ne punem într-un singur loc, deoarece urmează să se aleagă echipa finală. Şi majoretele vor avea o schimbare, dar nici că mă interesează.

L-am căutat pe Jung cu privirea, însă nu era pe nicăieri. M-am gândit că poate nu este la oră, că are orice altceva înafară de sport, însă cum i-am auzit numele strigat de Jimin m-am uitat atent până l-am văzut ieşind din mulțime.

S-au auzit încă câteva nume care vor face parte din echipa de fotbal, apoi s-a lăsat linişte. Cei doi profesori au schimbat câteva vorbe între ei, apoi şi-au îndreptat atenția spre mine.