Ariana (Volumul I)

Capitolul 39

Perspectiva Arianei

Mă doare incredibil de tare capul. După întâmplarea de mai devreme, mii se pare firesc. L-am văzut pe Rareș, a venit la mine, mi-a spus că acolo în ceruri e o viață mai frumoasă și lipsită de orice griji. Mi-a spus că mă iubește și mi-a mai spus că vrea să merg la el, că Mihai nu mă merită, că nu voi duce o viață fericită alături de el. A spus că va durea cam mult până să mor și să vina, dar după "va merita, Arinuța". Mi-a spus că verișoara lui m-a trezit ca să mă sinucid. Îl iubesc prea mult pe Mihai...m-a amenințat nebuna aceea că-l omoară, că el și așa e la ea acasă acum. De ce e la ea acasă mă întreb.
Mă duc după un cuțit și tocmai când vreau să mi-l înfig în stomac, simt cum amețesc ușor, apoi închid ochii și văd trei oameni/vampiri/vrăjitori/gândaci sau nu știu. Un băiat, Mihai și verișoara lui Rareș. Amanda și Mihai s-au sărutat. Mihai al meu! Doamne, nu pot să cred așa ceva...chiar că nu mai există niciun motiv pentru a trăi...ce-mi rămâne de pierdut, nu? Mă lasă să plec și nu știu de ce m-a înșelat. Chiar credeam că mă iubește...

Perspectiva lui Mihai

Maria s-a îndreptat spre mine neașteptat și m-a sărutat. I-am tras o palmă, de a căzut la pământ. Ok, nu cred că mai are puls. Așa de tare i-am tras una? Am mâinile din fier. Doamne, cum a putut să mă sărute?! Și-a căutat-o.

-Frate, cred că nu mai trăiește, spune Angelo.

-Mai bine, las-o așa. Măcar nu-i mai poate face nimic, spun eu pe un ton calm.

-Bun, acum mă duc după Ana în cameră, spune Angelo râzând.

Perspectiva lui Angelo

Mă îndrept spre cameră, zăresc ușa, o deschid și o văd pe Ana ca stă în pat, liniștită, nu țipă, nu se agită ca Pepsi, perfect. Dacă face așa când e normală, cum o face când îi vine menstruația? O fac la loc pentru că am ținut-o destul sub vrajă.

-Ce s-a întâmplat? Spune ea în timp ce se ridică ea brusc din pat, îndreptându-se spre mine cu pași repezi.

-Nimic, hai să plecăm, spun eu.

-Nu! Ați ucis-o! Miroase a mort! Exclamă ea.

O iau pe sus și-mi dă un picior în burtă. Ce complicată e fata asta, Dumnezeule.

-Nu înțelegi că trebuie să plecăm? Spun eu nervos. M-a durut! Exclam eu.

-Pune mâna pe umărul meu, oricare, spune ea. Mă conformez și când îl ating pe cel drept, spune: simți că-mi pasă?

Îmi dau ochii peste cap după ce aud replica asta de nici doi bani.

-Vrei să taci puțin, te rog? Spun eu nervos.

-Nu-mi spui tu mie ce să fac! Dacă vreau, vorbesc! Exclamă ea.

Mă îndrept spre ea, îi prind fața cea fină în cele două palme ale mele și o sărut.

-Acum taci? Zic eu.

Nu mai spune nimic. Tace. E exact ce aveam nevoie. O iau pe sus și mergem la Mihai. A aruncat-o pe imbecila aceea pe undeva și plecăm.

Perspectiva lui Mihai

-Mersi, frate pentru ajutor! Exlcam eu în timp ce dăm mâna. Mergem mai târziu la verișorul meu să vedem ce face, paa!

Îmi face cu mâna. Încă o are pe Ana în brațe. Bun, sunt pe felie ei doi.

Ajung acasă cât de repede pot și o văd pe Ariana plângând.

-Ariana! Ce ai? Ce s-a întâmplat, iubirea mea? Fug spre ea.

-Pleacă de aici, nenorocitule! M-ai înșelat, nu vreau să te mai văd niciodată! Spune ea izbucnind și mai tare în plans.