Capitolul 5

2.2K 134 13
                                    

Nu vrea să se oprească, nu o pot dezvirgina fără acordul ei, oricât de tare mi-aș dorii. De când am văzut-o, mi s-a părut o fată de o frumusețe rară și la vârsta asta să mai fie și virgină? Îmi vine greu să cred, însă, îmi demonstra mereu, deoarece o urmăream, așa mi s-a spus să fac. Ce face ea? Merge la facultate și apoi merge acasă. Asta e viața ei. Plictisitoare, nu?
După cum spuneam, se tot freacă de mine, mă stârnește.
-Încetează,spun eu. Dar crezi că mă ascultă? Nici pomeneală. Și eu mă enervez, mă pun peste ea. Parcă ar fii o drogată,nu înțeleg de ce are efectele astea secundare, nu am mai văzut așa ceva.

-Uuu, continuă, zice ea.

Jur că aș fute-o...mă trage spre ea, cine știe cât va dura asta, deodată, dă să mă sărute și clipește de două ori.

-Ce faci mă peste mine?! Țipă ea ca o descreierată.

-Nu te puteam oprii altfel, zic eu după care mă dau jos de pe ea.

-Din a face ce? Ridică sprânceana stângă.

-Ai vrut să mă săruți și...nu mai intru în detalii.

-Eu?! Ce vise ai. Rânjește.

-Ee, o să vezi tu. Îi fac cu ochiul.

-Da, da. Se ridică din pat.

-Mm, am chef de o banană. Dă să deschidă ușa.

-Ți-o dau pe a mea? Zâmbesc.

-Să vezi ce-ți dau...vine spre mine.

-Ce-mi dai? Zâmbesc din nou.

-Perversule! Mănânci bătaie! A vrut să-mi dea una dar s-a oprit. Se încruntă. Vreau sânge! Vreau sângele tău! Vine peste mine din nou...efecte secundare din nou. De data aceasta, încerc cumva să o trezesc din efectele astea și se trezește.

-Vezi? Tu sari pe mine, zic eu rânjind.

-Taci! Astea sunt efectele secundare, nu o fac cu intenție. Se ridică.

Îi apar colții. Bun, ăștia după efectele secundare, nu se vor duce câteva ore bune, îi va putea controla mai bine.
Acum,a plecat pe ușă și s-a întors. Miroase a banane și sânge, asta e nebună.
-Auzi, tu ești nebun, nu eu. Gesticulează cu degetele ei firave.

-Trebuie să plec, o iau în brațe. Ce fund frumos ai. Râd.

-Idiotule! Se enervează repede, îmi place să o enervez.

Am salutat-o și pe Ana după care am plecat, mi-e puțin foame.

Peste câteva ore
Mă suna Ari. Asta e beată de mă sună?
-Alo?
-Mihai, sunt Ana! Ariana, a înnebunit,nu mai știu ce să-i fac, vrea să mă muște și a zis că merge să-și cumprere un vibrator.
-Doamnee, păi de ce să-și cumpere vibrator când poate primii totul natural?
-Deci,din toată fraza pe care ți-am spus-o,tu ai înțeles doar asta?
-A,nu. Vin imediat!
-Mihai!
A închis, dacă a mușcat-o din nou pe ea, poate murii, dacă ar fi fost mușcată de alt vampir, se transforma direct.
Când intru înauntru, îl văd pe David cu ele. Ce dracu caută el acolo?
-Măi, măi, Ariana e în curs de transformare și pe deasupra, mai e și bună.
-Ce vrei mă? Pleacă până nu te joc în picioare! Mă apropii de el.
David e un idiot! E un vârcolac, de el o protejam în toți acești ani...vrea să se culce cu ea și vrea să o omoare și dacă mai află că părinții ei biologici trăiesc, îi omoară și pe ei. L-am bătut măr odată dar văd că nu vrea să termine. O să-l omor, altă idee mai bună, nu am.

Ariana (Volumul I)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum