Mi Princesa

Capitolul 14

-Hai sus! îmi spune ea veselă.

-Poftim?

-Nu poftesc nimic! îmi spune ea și vine și mă trage din scaun. Hai că avem treabă!

Urcăm amândouă pe scări la etaj și ea îmi face semn să o urmez în camera ei. Mă împinge pe pat și apoi se duce să facă un duș dându-mi ordine stricte să nu plec nicăieri. Eu ce să fac? Când roșcata ordonă toată lumea execută.

Mă întind pe pat și oftez, să trăiești cu o tipă ca și Carolina e o adevărată aventură. În primul rând fiindcă e cea mai bipolară persoană pe care am cunoscută și în al doinea rând fiindcă într-un mod straniu ea mă citește de parcă m-ar cunoaște de o viață. Îmi verific în acest timp telefonul și surpriză! 6 apeluri pierdute de la scumpul și protectivul meu iubit. Mi-a zis cumva să-l sun când ajung acasă? Eh.. las că nu moare de la câțiva nervi. Chiar în acel moment telefonul începe iar să sune și nimeni altul decât inteligentu de Luis apare pe ecran. Omu-i disperat, ce să-i faci?

În acest moment înclin între a-i răspunde și a-l asigura că nu m-au răpit extratereștri și a-l lăsa cu ochii în soare și a mă trezi cu mafia la ușă.... E și așa mi-era dor de unchiul Alehandro. Doar de-al dracu și de ambițioasă îi închid și apoi îmi închid telefonul, asta că doar nu sunt de grădiniță ca să-l informez pe el și când mă duc la baie. Bine... poate că e și puțină răzbunare pentru aseară...

Râd ca un mic drăcușor ce sunt când aud cum ușa de la intrare se trântește sem că a intrat cineva în casă. Fi-mi-ar! Am dat de naiba! Înghit în sec la gândul că frumosul meu americo-latin e mi mult turbat decât gata să poarte o discuție între adulți. De parcă tu nu te-ai fi comportat ca un copil... Adevărat grăiesc... gândesc... Îl aud cum urcă scările și simt cum mă ia cu amețeală. Panică, panică, panică!

Când ușa se deschide brusc eu sar din pat gata să pun în priză  generatoru de scuze. Când văd cine stă în fața mea simt cum plutesc de ușurare și mă trântesc în pat liniștită.

-Da ce-i cu tine? mă întreabă Karol care închide ușa în urma ei.

-Nimic, mormăi eu cu ochii închiși de pe salteaua moale.

În momentul următor mă ridic în fund și mă încrunt când mă uit la blondină.

-Cine naiba te-a obligat să te îmbraci așa? spune eu privind-o panicată.

Karol doar râde și face o piruetă teatrală ca să o pot vedea mai bine. Ea însă mă încrunt și mai mult când mă uit la ea. Ceea ce poartă nu prea se pot numi haine. Are o fustiță bufantă ce îi ajunge doar cu palmă sub fund, periculos de scurtă dacă mă întrebi pe mine, iar mai sus o bustieră ce îi scoate în evidență bustul generos prin faptul că e foarte mulată și susținută de două bretele groase. Atât fusta cât și burtiera sunt în culori de alb și albastru și au sigla facultății. Părul ei blond ca spicele de grâu este prins într-o coadă de cap ce a fost mai apoi împletită. În picioare are niște teniși care se asortează perfect cu așa zisa ei ținută.

-Nu-mi spune că....

-Vom fi majorete! țipă Caro care iese din baie îmbrăcată exact ca și blondina care chițăie și ea de fericire.

-Bravo vouă! spune eu zâmbind fals.

-O, nici să nu te gândești! spune Carolina și caută ceva în ghiozdanul pe care Karol îl avea în spate.

-Asta te include și pe tine, Kay! spune blonda entuziasmată.

-O să ne distrăm așa de tare! spune roșcata și scoate din rucsac o uniformă pe care mi-o întinde.