Capitolul 28

10.5K 498 24
                                    

Îmi acopăr mai bine capul cu perna încercând sa fac zbomotul sa dispară, dar în zadar. De doua ore nervii mei sunt la pământ. Dacă Valeria nu încetează odată cred ca mă duc și o dau cu capul de pereți. De doua ore ascultă muzică orientală, lentă, care după mintea ei cea proastă este de relaxare. E rău să fii prost, dar măcar nu o arăta. Acele acorduri îmi zgâria timpanele și nu mai suport mult.

Mă dau hotărâtă jos din pat și merg cu pași apăsați spre ușă. O deschid și mă îndrept spre camera acelei scorpii blonde. Ciocnesc la ușă dar nu îmi răspunse. E și normal, dacă tune muzica aia tâmpită data la maxim. Deschid ușa și intru. Ochii mi se măresc când văd pe pat o siluetă îmbrăcată cu un halat roz pufos și cu pielea alba și în loc de ochi doi castraveți. Tresar când își ridica capul.

- Valeria? întreb eu cu incertitudine.

- Ultima oară când am verificat eu eram. Ce cauți în cameră mea?

- Am venit sa iti spun ca muzica ta scoala și morții din mormânt.

- Sa facă reclamație. Ce îmi păsa mie.

- Da dracu ' muzica aia mai încet până nu iti arunc casetofonul pe geam! spun și după ies afară trântind ușa.

Cât de idioți pot fi unii. Se vede ca e blondă, și la aspect dar și la intelect. Mă întorc înapoi în camera mea, care fie vorba intre noi, e cam murdară. Strâmb din nas mă apuc de făcut puțină ordine din haosul în care trăiam. După ce termin îmi iau o revista de moda pe care o răsfoiesc dezinteresată, asta pana când își baga Maddy capul pe ușă.

- Parcă ti-am zis ca ciocănești înainte de a intra, sau nu?

- Credeam ca prind și eu o scenă fierbinte de amor, dar nu. Ce faci? intreba ea voioasă și se puse lângă mine.

- Nu fac. Mă plictisesc se vede?

- Esti cam morocanoasa. Ce ai zice de puțină distracție? Spune ea ridicând ritmic din sprâncenele perfect conturate.

- Ce ai putea face în campusul ăsta plictisitor?

- În seara asta este o petrecere a fetelor. La o prietena de-a mea în cameră. Presupun ca vrei sa mergi.

Calculez în minte situația și nu găsesc nici un motiv pentru care sa nu merg.

- Ok. De ce nu? Lasă-ma sa mă schimb ai ies eu .

Încuviințeaza din cap și iese grăbită pe ușă iar eu dau fuga la dulapul cu haine. Scot câteva rochii și câteva tricouri, dar strâmb din nas și le fac vând prin cameră. În cele din urmă îmi iau o pereche de blugi rupți în genunchi, un maieu alb și o pereche de botine în picioare. Ma machiez cu un ruj vișiniu iar pe la ochii ma dau cu un creion negru. Îmi prind parul în vârful capului într-o coada de cal și îmi înhăț geaca de piele după care ies din cameră . Maddy mă aștepta. Era foarte vesela și habar nu am de ce . Mă lua de braț și ne îndreptăm spre camera prietenelor ei.

Camera lor era doar la un etaj deasupra noastră. Și ele stăteau tot într-un apartament doar ca al lor era marfă, nu ca al nostru. Era mobilat la modă cu mobilier de calitate. Iar tapetele și podelele pare în perfecta stare. În cameră comună era o canapea de piele albă cu o măsuță de sticla în mijloc și cu un frumos covor alb, pufos . Dar cea ce era uimitor era plasma de pe perete. Era atât de mare. Era clar ca persoanele care locuiau aici duceau o viață ca în rai.

- Wow. E uimitor, spun eu .

- Chiar e nu? Spune o fată care iese dintr-o cameră. Eu sunt Victoria, dar îmi poți spune Vicky, spune ea și îmi întinde mâna.

Profesorul de IstorieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum