Capitolul 13

13.7K 734 19
                                    

A doua dimineață mă simțeam groaznic. Eram în fața oglinzii, dar în loc să privesc la reflexia mea, priveam o străină total necunoscută. Nu mă mai cunosc deloc, nu mai știu cine sunt sau ce vreau.

De dimineață m-am trezit cu o grămadă de întrebări, și puțin tristă, melancolică. Nici nu am prea bagat-o pe Maddy în seamă.

Nici pe Jason nu vreau sa îl revăd.Ce îi voi spune? Mă simt ca cel mai rău om din lume. L-am trădat. Și toate acestea din cauza lui Noah. Da.E numai vina lui Noah. Dacă el nu apărea în viața mea toate erau mai bune și mai ușoare. Dar nu, soarta a ținut morțiș sa mă chinuie.

Nu mai am chef de nimic, nici de ore.Tot ce vreau e sa stau în pat , singură și sa îmi plâng amarul.

Vremea de afară reflecta exact starea în care mă simțeam eu.Era inorat, bătea vântul și era frig, mai avea puțin și izbucnea furtuna.







***





Parcă cineva își bătea joc de mine. Toate azi mi-au mers pe dos, și colac peste pupăză am mai primit și un test fulger la matematică la care nu am făcut nimic. După ,am fost ascultată la chimie unde am luat un patru mare și frumos.
Eu. Cea care nu concepem ideea de a avea sub șapte.
Până acum nu am mai luat nici un patru din cauza ca nu am învățat.
Cert e ca azi atrag numai ghinioane.

Ultima ora era cea de educație fizică, iar profesora noastră, nu era prezentă. Cică era bolnava, așa ca acum făceam cu un antrenor care avea de gând să ne rupă oasele.

Alergam cred că de zece minute și încă nu ne spuse sa ne oprim. Nici nu îmi mai simțeam picioarele. Dacă nu ne va lăsa să ne oprim cât de curând, voi ajunge în coma la spital.

Dintr-o data se aude fluierul care ne indica sa ne oprim. Ce bine. Îmi întorc privirea spre antrenor și îl văd vorbind cu Noah. Se pare ca el ne scăpase de chin .Oare ar trebui sa îi mulțumesc pentru asta?

-Domnișoară Parker, veniți puțin, îl aud pe instructor spunând.

- Da.

-Domnul Shepherd vrea sa va vorbească. Considera antrenamentul pe ziua de azi încheiat. Poți pleca.


L-am urmat pe Noah pana în biroul lui. Din nou. Am un sentiment care nu indica nimic bun.
Mi-a deschis ușa după care a închis-o în urma noastră. Se apropie de mine și mă împinse în ușă.Ma imobiliza acolo și îmi arata cel mai frumos zâmbet al lui.


-Mi se pare mie sau azi mai evitat? Întrebă el.

- Poate da și poate nu. Ce îți pasă?

Chiar nu avem intenția de al evita, doar ca ,chiar nu l-am întâlnit azi.

-Îmi pasă . Ce s-a întâmplat azi cu tine? Pari schimbată.

- E doar imaginația ta. Mă simt puțin obosită, nimic mai mult. Dar ce e cu grija asta a ta pentru mine? Acum câteva zile nici nu mă băgai în seamă, iar acum te ții după mine.

- Ești cam curioasă,spuse el dar nu îmi mai dădu timp sa spun nimic căci îmi captura buzele intr-un sărut care spre uimirea mea l-am acceptat și i-am răspuns.

L-am împins de lângă mine și m-am îndepărtat. Nu îl puteam lasa sa continue. În preajma lui nu mai gândesc normal. Defapt nu mai gândesc deloc, fac doar ce îmi dicteaza inima.

- Nu, am spus eu hotărât.


- Nu ,ce?


-Nu mai fa asta.

- De ce?Doar nu poți spune ca nu îți place. Ai minți. Sau e adevărat?


Am tăcut. Nu puteam nega asta. Chiar îmi plăcea modul în care sărută.

- Așa spuneam și eu. Deci ce s-a întâmplat?

-Eu sunt intr-o relație cu altcineva, nu îl pot trăda în felul acesta.

-Și îl iubești pe acel cineva?

Cu asta mi-a pus punct.Nu știu dacă îl iubeam pe Jason, dar știu ca începeam sa simt ceva pentru Noah. Sigur ca el nu știe și nici nu va ști. Nu vreau sa îi mai dau un motiv de cicaleala în plus.
Și pe lângă asta ce ar spune ceilalți elevi sau profesori? Nu sunt minoră, și nici diferența dintre mine și Noah nu e chiar așa de mare, dar totuși nu părea normal.

-Nu e treaba ta dacă îl iubesc sau nu. Nu te mai baga în viața mea. Ai priceput?
Tu ești nimeni pentru mine și nu poți sa îmi impui ceva.


-Ahh da?Mai vedem noi.

- Asta sa o crezi tu.

Am ieșit trântind ușă după mine. Cine se crede el?
Pe hol m-am întâlnit cu Jason.

-Hei se faci?Azi nu te-am văzut deloc. Te simți bine? Mă întreba el.

- Nu. Sunt obosita , stresantă și nervoasă.

Acesta mă lua în brațe și mă întreba de ce. Nu am vrut sa îi răspund. Am rămas îmbrățișați vreo câteva minute pana când pe hol își făcu apariția Noah. Când l-am văzut apropiindu-se l-am prins pe Jason de după gat și l-am sărutat cu toată forta pe care o aveam.

Am putut citi pe fata lui Noah putina uimire. Dar trecu pe lângă noi fără sa spună ceva , în schimb îmi arunca o privire care vroia sa spuna "lasă vezi tu" .

Jason mă privi zâmbind. Mi se făcu mila de el .Nu îl puteam folosi în felul ăsta. Dar trebuia sa îl țin pe Noah la distanță.






Hei.Scuze pentru greșeli. Voi încerca le remediez când am timp. Va mulțumesc pentru voturi. Pupici :* :* :*


Profesorul de IstorieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum