Mi Princesa

Capitolul 7

-Puteai să mă trezești!  țip eu și el doar zâmbește.

-Dar adormi-se-și așa de drăguț în mașină, spune și eu îmi dau ochii peste cap. Ba chiar mi-ai și murmurat numele atât de dulce când te-am luat în brațe și te-am adus aici!

-Probabil că te omoram, spun și el face ochii de cățel plouat.

-Chiar așa de mult mă urăști? miorlăie la mine.

-Asta nu merge la mine, spun și el râde. Și nici să nu îndrăznești să mă mai dezbraci vreodată, perversule!

-Stai calmă, princesa, spune el și-și pune mâna în dreptul pieptului. Data viitoare va fi cu acordul tău, continuă și ridică sugestiv din sprâncene.

-O nu! Nici să nu te gândești!  spun și mă îndrept spre ușă.

-Unde plece? mă întreabă și eu mă uit la el cu ochii mijiți.

-Să caut un cuțit sau o tigaie! spun și ies pe ușă, lâsându-l pe el în dormitor.

Cred că sunt într-un fel de apartament, fiindcă nu văd să fie și niște scări prin preajmă. Cum ies din cameră dau într-un hol destul de larg ce pare să aibă mai multe uși. Intru în una la întâmplare și mă trezesc într-un living spațios cu un perete de sticlă care mă atrage imediat. Totul pare decorat cu gust și chiar arată bine. O plasmă este chiar în mijlocul peretelui principal și pe lângă ea sunt trei telecomenzi pe o măsuță de cafea din sticlă.

Mă duc spre peretele de sticlă și uit la orașul care pare în plină mișcare. Nu știu exact la ce înălțime suntem, dar sigur depășește 20 de etaje. Totul e absolut superb de aici de sus. Mașinile par a fi niște furnici și oamenii nici nu mai zic.

Mă întorc înapoi la măsuța de cafea și mă așez pe canapeaua foarte moale. Mereu m-am întrebat cum e să te trezești dimineață și să te uiți la TV în camera ta. Mama nici asta nu ne lăsa să avem, vroi ea să trăim pe modă veche. Mă întreb cum de aveam curent. Mă uit la cele trei telecomenzi de pe măsuță și aleg una la întâmplare. Apăs pe butonul roși și televizorul se deschide pe desene animate. Hmm... se pare că dragul meu Luis nu e așa de dur precum pare.Singura problemă e că nu am sunet. Mă uit la celelalte două telecomenzi și mă gândesc care dintre ele e pentru sistemul audio. O iau pe cea care are ma puține butoane și apăs pe butonul roșu, dar nu se întâmplă nimic. Mai apăs pe câteva butoane acolo și deodată aud un sunet înfundat și eu mă uit panicată în jur. Unul dintre pereți se deschide și lasă la iveală un compartiment secret plin cu... arme.

Mă apropii timidă de compartiment și văd tot felul de arme, puști, pistoale, cuțite și alte lucruri ciudate și periculoase. Imaginea unchiului Alehandro îmi reapare în mine. Ușa de la living se deschide și pe ea intră un Luis panicat și privindu-mă cu ochii mari. Se uită apoi la ea peretele din fața mea și apoi la mine. Săracul... el crede că eu sunt probabil speriată de el acum. Ce tont!

-Eu... adică... ăă...

El se bălbăe și nu pre să-și găsească cuvintele, dar eu cu o față mai mult entuziasmată trec direct la subiect.

-Faci parte din Mafie? îl văd cum înghite în sec și apoi se sprijină de tocul ușii privindu-mă panicat.

-Îți pot explica! spun el și eu încep să râd.

Se uită la mine ca la o isterică și cred că și arăt așa. Asta e așa de tare! Mereu mi-am dorit să fac parte de Mafie, de mică o exasperam pe mama să mă lase să mă antrenez cu unchiul Alehandro, dat ea făcea o criză de nervi doar când deschideam subiectul.

-Asta e așa de tare! spun și ridic mâinile în sus din instinct, dar apoi le las imediat în jos când îmi amintesc cu ce sunt "îmbrăcată".

Luis se uită în continuare la mine că la un film horror și eu mă abuz pe seama asta. Nu știu ce crede el că ar trebui să mă sperie în situația asta. Mereu  am vrut să trag cu arma și să folosesc un cuțit în afară de cele pentru friptură.