Mi Princesa

Capitolul 1

Se uită la mine confuză, minjindu-și ochii și făcând o față la care abia mă abțin din râs. Era cam cu un cap mai mică decât mine, dar nu părea atât de delicată ca un fulg. Pe sub hainele subțiri ieșea în evidență un corp bine conturat, zvelt ca de felină și totuși antrenat ceea ce mă face să mă întreb dacă practică vreun sport.

-Ne cunoaștem, spune după un moment de tăcere.

-Puțin probabil, de-abia m-am mutat aici, fața ei se încruntă puțin și pare că a dezamăgit-o răspunsul meu.

-Atunci poate ne-am întâlnit într-o vacanță sau ceva.

-Ai fost vreodată în Londra, spun și ea clatină din cap. Atunci nu ne cunoaștem, eu nu prea am ieșit de-acolo.

Mă privește din nou cu ochii mici de parcă ar căuta ceva care să o ajute să mă recunoască și totuși se pare că acel ceva întârzie să apară. Nu pot spune că nu îmi pare și mie cunocută, dar prefer să nu o cunosc. Vreau un viitor nou, o nouă lume în care nu are ce căuta nimic din trecutul meu.

-Oricum, spune roșcata și îmi întinde mâna. Eu sunt Carolina, Carolina Garcia și își urez bun venit în prea însoritul Los Angeles!

Zâmbetul ei părea a fi chiar mai orbitor decât soarele de pe cer și pentru mine destul de convingător. Până la urmă rar văd oameni care să-mi zâmbească cu adevărat.Hmm...pare a fi un început bun!

-Kaily Waild, spun și îi prind mâna. Deci tu ești de prin zonă sau măcar știi cum se iese din cădirea asta gigantică? Carolina râse și-mi făcu semn din cap s-o urmez.

-De fapt, nu. Nu sunt din zonă, spune și eu de-abia acum observ că și ea avea o geantă de voiaj pe umăr. Sunt originală din Columbia și vin aici pentru facultate, voi fi studentă în anul I la business în cadrul UCLA.

-Te referi cumva la University of California, Los Angeles? spun și ea se oprește din mers.

-Da, de ce?

-Și eu merg tot acolo, studiez arhitectura în anul I, spun cu zâmbetul pe buze mândră de mine.

Însă nu apuc să mai fac nici un gest că sunt prinsă într-o îmbrățișare de lup. Micuța roșcată  mă îmbrățișează strâns și eu încerc din răsputeri să evadez până nu mă sufocă. Pentru cineva atât de mic, are puterea unui urs grizzly.

-Asta e așa de tare! spune ea și apoi îmi dă drumul eu răsuflând ușurată. Credeam că voi fi singură în prima zi de școală fiindcă nu cunosc pe nimeni, dar acum te cunosc pe tine și vom fi cele mei bune prietene...

-Dar...

-... și ne vom face mani-pedi și vom merge în cluburi și la plajă și vom da petreceri nebune, spune și se apropie să mă ia din nou în brațe, dar mă feresc la timp.

-Wau! Ia-o mai ușor, soro, de-abia că te cunosc, spun și ea râde.

-Bine înțeles că de-abia mă cunoști, doar ce ne-am întâlnit, dar vom avea timp să ne cunoaștem mai bine, acum hai! spune și mă ia de mână.

-Unde mergem? o întreb.

-Acasă! spune și mă trage după ea.

Și eu care credeam că londonezii sunt ciudați, americanii sunt total duși cu pluta. Totuși ceva la fata asta îmi place, pare... nu prea știu, dar  îmi e simpatică. Mă trage până la ieșirea din aeroport și răsuflu ușurată când în sfârșit sunt afară. Soarele orbitor mă face să închid ochii când mă uit la cerul senin și căldura toridă mă copleșește.

-Aici e mereu așa de cald? o întreb pe Carolina care pare să vorbească cu cineva prin mesaje.

-Dap, în Los Angeles e foarte cald, dar seara e plăcut. O să vezi, te vei obișnui rapid,zice fără a se uita la mine dar îmi zâmbește. Acum haide la mașină!