60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 82

- Nu...

- Atunci eu sunt criminalul de aici.

Îmi încordez maxilarul când îl aud, iar niciunul nu mai zice nimic. Se așază lângă mine, pe podea, și mă ia în brațe.

- Știi că te iubesc și aș face orice pentru tine, nu?

Îmi ridic privirea spre el și-l aprob. Primesc un sărut pe frunte, urmat de o mușcătură pe gât.

- Mă duc să vorbesc cu mama.

- Ești sigur? Vrei să vin cu tine?

- Nu, e în regulă. Mai bine îl asculți pe Oliver și nu te băgi.

Mă aprobă și mă întinde pe podea. Începe să mă sărute cu poftă și să-mi mângâie interiorul coapsei. Știu că face asta de fiecare dată când mă simte trist, încercând să-și de-a seama dacă vreau o partidă sau nu.

- Știi că nu-l voi asculta, nu?

Oftez și-i duc mâna în blugii mei, apoi îl sărut cu poftă.

- Atunci măcar să colaborăm.

Îmi face blugii să dispară de pe mine, se sprijină în coatr deasupra mea, așteptând să-i dau permisiunea de a continua.

Ora 09:00

- Ce vrei? se aude vocea lui Oliver de pe hol.

- N-ai ușă la casă? Sau ciudații ca tine nu știu ce e aia?

- Vezi că viața lui frac-tu stă în mâinile mele, i-o întoarce pe un ton ironic.

- N-ai îndrăzni, zice Amelia și încep să se privească intensiv în ochi.

Parcă ar fi niște copii mici. Mereu se ceartă ca și cum ar trebui să împartă jucăria lor preferată și cu alții. Ăștia cred că s-ar omorî dacă n-ar fi nimeni prin preajmă. Asta sau ar afla câte chestii au în comun.

- Am găsit niște chestii, cred că vrei să le vezi, îi întrerupe Iulian.

Oliver ia dosarul de la el și începe să-l citească. Își mișcă nervos maxilarul cu fiecare pagină pe care o dă și pare că mai are puțin și-l ia pe Iulian la o alergare prin tot orașul.

- Iar ați spart vreun sistem de securitate?

- Ce contează? i-o întoarce Iulian.

Pune dosarul în ghiozdan și se duce la frigider, de unde ia ceva de mâncare.

- Tu mereu te crezi ca la tine acasă?

Încep clasica lor ceartă, dar nimeni nu-i mai bagă în seamă. Ne-am obișnuit deja ca ei să nu se înțeleagă sub nicio formă.

Până la urmă, Oliver nu-i mai răspunde la atacuri, dar nu pare mai calm. Mai degrabă pare că se controlează din a izbucni într-o criză de nervi.

- Amelia, încetează, zice Iulian.

- De ce? Ce secrete poate ascunde? De ce e mereu atât de misterios? E enervant!

Oliver iese din casă.

- Pe Oliver nu vrei să-l cunoști, crede-mă.

Iulian iese din cameră, iar eu continui să mănânc. Amelia își freacă tâmplele, apoi mă fixează cu privirea. Gândim amândoi același lucru: secretele Barrow. Sunt multe chestii pe care oamenii nu le știu despre Robert și Bonne. Sunt mai multe chestii neștiute decât știute despre ei.

- Ce a vrut să spună?

- Oliver e... cel mai... fără nimic de pierdut dintre ei, nu e o idee bună să-l enervezi sau să cauți chestii despre el, zic, încercând să-mi dau seama dacă Iulian ascultă la ușă.