60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 27

Ora 07:30

Mă așez la masă și încep să mănânc liniștit. Tata nu e la masă, dar îl urăsc în acest moment. M-a mințit 8 ani. Mama a fugit, bine, aia e, dar tata m-a mințit. Eu pe mama nu vreau să o mai vreau în fața ochilor. Pe tata sper să am puterea să-l iert înainte să fie prea târziu.

-Tatăl tău a plecat de azi-noapte la spital, mă anunță Valentina, dar nici nu-mi pasă.

-Foarte bine, să moară acolo, la fel ca Margaret.

Nu mai zice nimic, îmi înțelege nervozitatea din voce. Pe cât de calm mă comport, pe atât de nervos sunt pe interior. Sunt nervos pentru că doar așa îmi pot ascunde durerea minciunii și trădării.

-Ei formează o mafie, trebuie închiși, Iulian, încearcă din nou Valentina.

Înghit ce-am în sugă, beau din paharul meu și spun:

-Da, ei merită să fie închiși, sunt de acord cu asta. Dar nu comentați ceea ce nu știți, iar adevărul e știut doar de cei care au fost de față.

Cred că am vorbit mult prea calm, pentru că pare ușor îngrijorată pentru mine.

Îmi dreg vocea și plec.

Ora 11:30

Îi mulțumim chelnerului și incepem să mâncăm.

-Am vorbit cu un șef principal de poliție, totul va fi bine, zic după câteva secunde de tăcere.

Se uită la mine și eu la el. Amândoi știm ce înseamnă asta. Voi pleca în maxim o zi sau două. Mă privește trist, dar cu un zâmbet pe față.

Aș fi crezut că voi pleca mai devreme din cauza lui Nathan, nu că viața mea se dă complet peste cap. Am zis că, dacă va fi un motiv bun, voi rămâne în oraș sau, măcar, în țară, dar Mikey... Nu știu, nu cred că va merge prea departe această relație, iar Oxford este o oportunitate mare.

-Nu vreau să sune de parcă aș fi negativist sau asta aș fi vrut de mai demult, dar mai are sens relația dacă e de la distanță? întreabă Mikey și se îndepărtează puțin de mine.

-O să-mi fie dor de tine.

-Nu asta te-am întrebat.

Trag aer adânc în piept și încerc să mă gândesc la întrebarea lui, dar fiecare variantă, înafară de cea în cara vom rămâne împreună, îmi creează un gol în stomac.

-Eu vreau să ne despărțim, spune din senin.

Ora 15:30

-Cum, bă? întreabă șocat Florin.

-Lăsați-mă în pace că fierb de nervi încă de ieri noapte! le zic și-mi mai aprind o țigară.

Aveam nevoie de cineva care să-mi spună că n-am înnebunit, așa că i-am chemat să stăm la un pahar. Apreciez că n-au venit cu Henry sau Emy.

-Și tatăl tău ce ți-a zis?

Le explic încercările de conversație și-mi mai dau o palmă, la propriu, peste cap.

-Calmează-te și înțelege-i motivele, încearcă din nou Oliver să mă calmeze.

-"Al doilea motiv: N-am vrut copil, pe niciunul. Vă iubesc, Denis și Iulian, dar v-am urât din prima clipă. Filip m-a convins să duc sarcina la sfârșit și după, când am vrut să vă dau spre adopție, m-a convins să păstrăm măcar pe unul, așa că tu ai fost acela, Iulian... ", recit perfect ce scria în acea agendă idioată.

Niciunul nu mai zice nimic. Încă fierb de nervi și abia aștept să plec din orașul ăsta. Nu vreau să-l mai văd vreodată pe tata.

-Ai memorat fiecare pagină? întreabă în semn de glumă Jonathan, dar eu nu râd. Nimeni n-o face.

-Da.

Se face din nou liniște. Îmi dau capul pe spate și-mi mai aprind o țigară. Zilele astea, am fumat pe mod automat, nici nu le simt.

-Cum e Mikey? încearcă Florin să schimbe subiectul.

Verific ora la telefon. 3 jumate, la cât am vorbit? 11 și ceva.

-Ne-am despărțit acum 4 ore.

Cred că le-a picat și mai tare fața. Florin își inghite cuvintele și oftează greu. Îmi închid ochii și fumez în neștire.

-Și acum ce-o să faci? întreabă Jonathan și-mi ia țigara din mână.

-Termin liceul cu 10 pe linie și plec la Oxford, ce crezi c-o să fac? întreb ironic și-mi iau țigara înapoi.

-Și dacă Henry mă va părăsi, eu cu cine îmi mai petrec nopțile?

Atât a fost nevoie să spună pentru a pufni pe nas. Îmi deschid ochii și-l privesc ironic.

-1 la mână, n-ar trebui să gândești așa. 2 la mână, s-o crezi tu că-mi cumpăr bilet de avion doar pentru asta. Prieten ca prieten, dar biletul costă, zic pe un ton calm, dar ăsta e un calm normal.

Își pune mâinile la piept și spune:

-Adică eu nu merit banii de pe un bilet de avion? întreabă pe un ton supărat, dar văd că încearcă să-și ascundă zâmbetul.

-Ești cel mai prost la pat, dar acum trebuie să plec.

Mă ridic în picioare și plec înainte să mai spună cineva ceva.

Nu e un secret de relația specială de prietenie dintre mine și Jonathan, Oliver și Florin ne-au prin într-o noapte și-a trebuit să le dăm explicații, dar mă simt ciudat să vorbesc despre asta. Ei au fost destul de supărați că nu le-am spus de la început și spuneau că sigur vor apărea sentimente, iar prietenia noastră se va duce dracu'. Nu s-a întâmplat asta, din fericire.

Ora 23:30

Am ajuns acasă și am luat niște sticle de alcool. Beau de atunci și până acum. Valentina a încercat să mă scoată din cameră, dar am refuzat-o. Vreau doar să stau singur.

L-am anunțat deja pe Fred că mâine dimineață plec și, dacă vrea să plece cu mine, să se prezinte la mașina mea undeva la 9.

Dau pe gât ultima picătură de alcool, dar tot nu simt că e destul. Mă uit în jur, dar toate sticlele sunt goale. Mi-e lene să merg după altele, din nefericire, deci voi rămâne aici.

Mă ridic de pe podea, pentru că aici am stat până acum, dar nu fac decât să merg până la telefon și să mă așez la loc.

Niciun mesaj de la Mikey. Mi-e dor de ei. Putea s-o ducem la capăt. Exista o cola prin care să fim împreună. Am zis că relația nu poate merge prea departe, dar nu mă refeream la asta. Acum îl vreau înapoi. Îl iubesc.

Cineva bate în ușă și eu întreb cine e. Nathan. Intră pe ușă fără aprobarea mea, dar nu mai am puterea necesară pentru a mă certa și cu el. Închide ușa în urma lui și vine lângă mine, pe podea.

-Ești în regulă? întreabă încet și mă atinge ușor pe genunchi.

-De, de ce n-aș fi în regulă? întreb ironic și-i îndepărtez mâna.

Îl văd cum caută ceva de zis, dar aș prefera să tacă. Nu e el de vină, nu acum, dar chiar nu vreau să vorbesc.

Îmi dau capul pe spate și trag aer în piept. Nathan mă trage mai aproape de el și, involuntar, îmi las capul pe umărul său.

Sunt în prag de disperare, iar acum, dacă mi-ar propune ceva, aș accepta imediat. Vreau să mă gândesc la altceva. La orice altceva. Până și sexul cu el sună mai bine acum decât ceea ce făceam deja.

Îmi întorc capul spre el și abia acum observ că mă privea deja. Privirea îi joacă între ochii mei și buzele mele. Își pune o mână pe obrazul meu și mă sărută. Nu mă sărută grăbit, ci mai degrabă ca și cum ar vrea să nu mai sufăr.

Îl trag mai aproape de mine, îmi duc mâna pe ceafa lui și adâncesc sărutul. Se urcă pe mine, fix pe organul meu, și mă mușcă de buza inferioară.