ziua 26

127 14 2
                                    

Ora 00:00

După mai multe minute în care am tot încercat să spargem lacătul, reușim să deschidem mormântul. Ridic, cu ajutorul băieților, grilajul de deasuprea gropii și arunc o piatră în interior pentru a vedea cât de adânc este. Nu mai mult de vreo 2-3 metri. 

Mă uit pe pereți și văd o scară din lemn. Le fac semn spre ea și Fred deja e pe burtă să o scoată. O prijină pe zid, pe partea mea și înghit în sec înainte să încep să cobor pe ea. N-am mai intrat într-un mormânt niciodată, dar nici nu voiam. 

Pun piciorul pe ciment și-mi reprim instincul de-a urca înapoi. Mă uit prin jur și văd un dreptunghi cimentat și cred că acolo e sicriul propriu-zis. Îmi întorc capul, iar pe podea este o cutie de lemn. Merg la ea și, spre bucuria mea, nu are vreun lacăt sau altceva ce poate s-o țină închisă. 

Înăuntru se află o agendă. Minunat, n-am terminat-o nici pe ultima, iar acum m-ai am una. „Motive pentru care am plecat" asta scrie pe prima pagină. 

-Iulian, ești bine? 

-Da, așteptați! le răspund 

Îl iau în mână și citesc primul motiv, dar cred că nu trebuia să fac asta. Văd câteva poze și le iau și pe ele. Urc înapoi la suprafață și pornesc spre mașină fără să-mi pese că n-am vorbit cu ei. Încep să citesc fiecare motiv în parte și tot ce scrie la ficare. Sunt vreo 4  pagini pentru fiecare motiv, dar nu mă încălzește cu nimic că explică motivele. 

Urc în mașina mea și dau un pumn în volan. Bag cheia în contact și apăs claxonul până mă dor urechile. Dau jos geamul și-mi aprind o țigară. Aud cum două portiere se deschid și se închid, dar încă am instinctul de a apăsa accelerația până intru într-un copac. 

-Ce ai descoperit? întreabă îngrijorat Denis. 

-„Motive pentru care am plecat", citesc titlul și-mi dau ochii peste cap. 

Refuz să-i privesc și-mi mai aprind o țigară.

Nu cred că am mai fost vreodată în așa furtună de sentimente. Pe de-o parte sunt nervos, pe de alta sunt trist și mă simt trădat de tata și pe de alta sunt fericit.E o fericire de nervi, una care nu mă încălzește cu nimic. E o fericire de ușurare că mama e vie, dar asta nu înseamnă c-o vreau în viața mea. 

Abia când Denis îmi ține piciorul nemișcat, realizez că se vede de la chilometri că fierb de nervi. Vrea să-mi ia agenda din mână, dar...

O altă țigară.

... o pun la picioarele mele și pozele ajung în buzunarul blugilor. Pornesc motorul și, deși încă fierb de nervi, plec de pe loc. 

-„Primul motiv: Sunt lesbiană", încep să zic ce-am citit. „Al doilea motiv: N-am vrut copii, pe niciunul", de aici tac că deja am accelerat prea tare. 

Trag aer adânc în piept și-mi iau telefonul. Apăs pe numărul lui Mikey, iar acum este prima dată când sper să nu doarmă. 

-Ai aflat, nu? întreabă cu o voce ștearsă.

-Da...

-Îmi pare rău că nu ți-am...

-Taci, te rog. Vorbim dimineață, spun și închid apelul. 

Pe el n-am cum să fiu nervos, dar sunt supărat. A știut că mama e vie și nu mi-a spus. 

Mă las pe spate și...

Încă o țigară.

... încetinesc până la limita de viteză. Strâng mâinile pe volan până mă dor, dar asta nu mă face să mă simt mai bine. 

60 De Zile (BoyxBoy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum