60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 75

Ora 07:30

-E bun? întreb și Adam răspunde afirmativ din cap.

Mă uit la Nathan, iar el nici acum nu scoate un cuvânt. În mod normal, ar fi râs de Adam că nu poate mânca bine sau l-ar fi alintat, dar acum stă cu privirea în mâncare și nu zice nimic. Mă îngrijorează, dar sigur este încă supărat pe mine și de asta.

-Nathan, am vorbit, te rog, măcar lângă băiat, spun, dar nici nu mă privește.

Adam vrea să coboare, așa că-l ajut și-l întreb unde vrea să meargă. Mă ia de mână și ajungem în living. Îl pun în țarcul lui cu jucării, pornesc un canal de desene animate pentru copii și mă întorc la Nathan.

-Zi! îi ordon și mă poziționez în fața lui.

Își ridică privirea spre mine, oftează apoi se ridică în picioare și vine la în dreptul meu. Stă cu privirea în jos, iar eu îl trag mai aproape de mine. Îi ridic cu două degete bărbia și-l sărut scurt pe buze.

-Te iubesc, șoptește și mă îmbrățișează.

-Și eu și nu-mi place că ești trist. Ce se întâmplă? întreb calm.

-Ai aflat că-ți ascund ceva și nu pui întrebări, răspunde și mă privește în ochi.

-Știu, dar vreau ca tu să iei inițiativa. Știi că poți vorbi orice cu mine.

Stă puțin pe gânduri și mă aprobă. Zice că e mult de explicat și că încă nu-i momentul să vorbim despre asta. Îl aprob, dar adaug și că vreau adevărul. Răspunde că mă va lămuri și mergem la Adam. Îl simt ceva mai relaxat pe Nathan, iar asta mă bucură. Aș vrea să-mi zică ce ascunde, dar nu vreau să-l îndepărtez.

-Adam, crezi că-l putem convinge pe Nathan să ne spună ce ascunde? îl întreb pe băiat și-l strâng în brațe.

-Iulian n-o să afle prea curând, vorbește cu Adam și-l gâdilă pe burtică.

-Nathan ar trebui să-mi spună ca să putem să ne bucurăm mai departe de viață.

-Momentan, e mai bine ca Iulian să nu afle, zice și mă sărută pe obraz.

Îl aprob din nou și-l îmbrățișez până Adam țipă că-l sufocăm. Nathan mi-l ia din brațe și se așază pe canapea.

Asta e săptămâna noastră liberă și abia aștept să ne jucăm non-stop cu Adam. Este atât de cuminte când este cu noi încât Lola și Edy ne invidiază. Nu plângă aproape deloc, acceptă orice mâncare, adoarme rapid la prânz, se joacă cu noi, pe alte cuvinte, se comportă exemplar când e cu noi.

Ora 11:30

-Bă, ce mare s-a făcut! exclamă Oliver când intră în mașină.

Tocmai s-a întors din Spania după un alt an de facultate și deja îl ia pe Adam în brațe. Copilul îl scanează puțin, îi pune palmele pe față apoi se face comod în brațele lui Oliver. Se pare că s-a acomodat și cu el, n-am văzut copil mai cuminte decât el.

-Poate stai mai mult anul ăsta, zic și pornesc din aeroport.

-Pentru mititelul ăsta stau mai mult, spune cu zâmbetul pe buze și-l strânge în brațe.

Îmi dau ochii peste cap și răspund la apel când îmi aud telefonul sunând. Le zic lui Florin și Jonathan că Oliver este cu mine. Stabilim să ne vedem în seara asta toți 4 și închid apelul. Îl informez și pe Oliver și comentează că deja se aștepta la asta. Zi de băut, bifat.

-Cum mai e treaba cu Nathan? întreabă și-i strânge obrazul lui Adam.

-Merge bine, răspund și ridic din umeri.

Îl privesc cu coada ochiului și-mi întorc atenția pe drum atunci când văd că se uită la mine suspicios.

Relația mea cu Nathan merge mai mult decât bine, ne înțelegem perfect și nu ne plictisim niciodată unul de altul. Singura chestie care intervine între noi acum este că ascunde el ceva față de mine. Nici nu știu ce poate fi atât de grav încât să nu-mi poată spune despre ce e vorba. În mintea mea sunt nenumărate variante, dar refuz s-o cred pe vreuna.

Ora 16:30

Mă asigur că Adam doarme bine apoi îl sun pe Nathan, dar nu răspunde, așa că-i dau mesaj să vină acasă. Aștept câteva minute bune înainte să-mi răspunde și-l întreb dacă poate vorbi pe apel. Nu poate. Unde zicea că este? Îl întreb și asta, dar el mă întreabă același lucru, ignorându-mi complet întrebarea. Îi zic că ies cu niște prieteni și-l chem acasă să stea cu Adam. Inițial spune că nu poate, dar apoi zice că ajunge în câteva minute.

-Fi cuminte și pârăște-l pe Nathan dacă face vreo prostie, bine? șoptesc apoi îl sărut pe cap pe Adam și plec.

Urc în mașină și pornesc spre băieți. Am luat de pe drum câteva sticle de alcool, iar acum intru pe geam, în clădirea unde mă văd cu băieții. Bat pumnul cu ei și-l întrebăm pe Oliver ce a mai făcut, dar nu vorbim mult că-i sună telefonul și răspunde aproape instant. Vorbește pe spaniolă cu el, iar Florin și Jonathan se uită special la mine. După ce termină de vorbit îl întreb cu zâmbetul pe buze:

-Cui îi duci tu dorul? 

Se uită la mine și cred că-și dă o palmă mintală. 

-Iulian și spaniola! zice exasperat. 

Îl mai întreb o dată și spune că e un prieten. Mai zic niște chestii pe care le-au vorbit în spaniolă și pare că vrea să mă omoare. Nu e vina mea că i-a spus să-și pregătească fundul pentru când se întoarce. După alte insistențe cedează:

-Suntem prieteni... cu beneficii. 

-Poate începe să aibă sentimente pentru tine, zice gânditor Jonathan. 

Oliver își dă ochii peste cap și schimbă subiectul după ce spune că sunt mici șansele. Acum vorbim despre când vor face Florin și Emy nunta. După mai multe discuții ajungem să vorbim și despre mine și Nathan.

Ora 23:30

Parchez mașina în fața casei și intru înăuntru. Merg imediat la Adam și răsuflu ușurat când îl văd dormind. Îl mai sun o dată, dar nu răspunde. Îl caut prin casă, dar logic că nu e aici. Îi pun GPS! Unde naiba e la ora asta? N-a zis nimic cum că n-ar fi acasă. Îi mai dau câteva mesaje, dar, din nou, logic că nu răspunde.

Am mi de variante în cap, de la faptul că a fost cu niște prieteni și are telefonul descărcat la a mă înșela. Am luat-o razna și încerc să nu mă las influențat de gândurile mele. Nu vreau să fie ceva real, dar de acum angajez un detectiv particular. Eu nu mai rezist știind că el poate fi oriunde și cu oricine. Nu sunt o fire geloasă și am încredere în Nathan, dar mă simt ciudat. Îmi ascunde ceva și e plecat în miezul nopții, ceva nu-mi sună bine aici, ceva e putred și mi-e frică să iau în considerare variantele mele. Nu vreau să cred că e real.

Nu știu cum sau de ce, dar gândul mă duce să-l sun pe tata. Nu doarme la ora asta, știu prea bine, deci sigur va răspunde rapid.

-S-a întâmplat? îi aud vocea curioasă.

-Amelia este pe acolo? întreb agitat.

Îmi spune să aștept puțin și după-l aud cum o strigă. Nu răspunde. O întreabă pe Karina unde este Amelia și simt că-mi fuge pământul de sub picioare când zice că pe la 8 era cu Nathan.

-Iulian, ești bine? întreabă îngrijorat tata.

-Da, totul este perfect.

Închid imediat apelul și încerc să nu mă gândesc la ce e mai rău. Poate au luat cina împreună, poate... Nu știu ce poate. N-am nicio variantă logică la asta. Mi-e groază. Nu vreau să fie real.