60 De Zile (BoyxBoy)

Ziua 19

Ora 00:00

Tocmai am intrat în hotel, dar Fred nu răspunde la telefon. Poate s-a culcat? E și asta o variantă.

Urc pe scări până la etajul lui, iar în timpul ăsta cred că l-am sunat de 5 ori. Bat la ușa lui și se aud două voci. Fred îmi deschide ușa, iar în spatele său îl văd pe Denis cum își trage tricoul pe el.

-Plicul? Îl întreb, iar acesta îmi face loc să intru. Caută puțin și mi-l înmânează. Vreți să plec sau...?

Ei fac schimb de priviri și dau negativ din cap. Îi privesc ușor nesigur, dar nu mai zic nimic.

Bine i-ai făcut!

Sperăm că te-ai distrat cu Nathan, iar tipul ăla chiar merita ce i-ai făcut. Cum se poate comporta cineva așa? E jalnic. Și pentru noi e prea jalnic.

Sus pe stâncă. Te așteptăm, Iulian. Sunt 13 indicii, asta ca să știi.

Al nouălea

Înăuntru se află mai multe poze, printre care și una cu mine pe o stâncă de pe lângă un mal. O poză de ieri de la rariuri și încă una cu Fred și Denis când se sărutau. Îmi dau ochii peste cap și le pun înapoi în plic. 

-Distracție plăcut. Zic și-l pe umăr pe Fred.

Amândoi se blochează ceea ce mă face să râd scurt. După câteva fraze de genul "Nu... că doar stăteam aici" sau "De unde ai mai scos și tâmpenia asta?", am plecat spre casă. 

Ora 09:30

-Hei, vi pe stâncă? E un drum de 5 ore și chiar nu vreau să merg singur. Îl întreb pe Denis atunci când răspunde la ușă și-mi spune să aștept puțin. 

În câteva minute, în ușă apar și frații lui, care urcă imediat în spate. Îl privesc cu o sprânceană ridicată, iar Denis ridică din umeri.

-Sunt obligat. Se justifică și urcăm în mașină. 

Bag cheia în contact și pornesc spre ieșirea din oraș.

-Tu o să pleci la Oxford, nu? Întreabă Ben și înghit în sec.

-Dacă nu există un motiv bun să rămân, voi pleca. Le arunc o privire în oglinda retrovizoare și apăs accelerația când ieșim din oraș.

Ora 14:15

-Am ajuns chiar mai rapid. Constat și opresc mașina în parcare. 

Ieșim din mașină și-i strig atunci când văd că se îndepărtează. 

-Eu merg undeva, Denis, dacă nu mă întorc în... Mă uit la ceas și continui: în 30 de minute, mergi acolo. Zic și-i fac semn spre o stâncă care duce puțin în larg. Eu plec. Aveți grijă și ne găsim aici la 3. 

Mă îndepărtez de ei și încerc să trec neobsevat de oamenii de pe aici. Mor de cald, asta pentru că sunt în blugi lungi, negri și tricou de aceeași culoare sau pentru că soarele arde de căldură la ora asta. 

Dau roată stâncii pe care o suspectez ca fiind cea corectă, găsind o cale mai lină de-a urca. Verific cu piciorul stabilitatea pietrelor din stâncă și încep să mă cațăr. Îmi alunecă piciorul, dar mă țin bine cu mâinile și urc mai departe. 

Ajung pe o zonă plată și văd plicul sub o piatră. Merg încep pentru a nu aluneca și-l iau, dar nu sunt destul de atent și cad în apă. Înot la suprafață și după spre mal. Se putea o zi mai proastă?! Probabil că da. 

Merg pe nisip și mă bucur mai tare că ei pun plicul într-o folie de plastic, altfel acum n-ar mai fi fost intact. 

-Hei, ce ai pățit? Întreabă Bne când ajunge lângă mine.

-O baie imprevizibilă în ocean. Spun ușor nervos și-mi dau tricoul peste cap. 

Începe să-mi spună ce au făcut și pare că chiar s-au distrat. Ajungem la mașină, iar ceilalți doi se uită confuzi la mine, dar nu-mi pasă. 

-Nu se înoată cu hainele pe tine. Glumește Denis și-mi dau ochii peste cap.

-În 7 ani de înot, cred că am înțeles și eu asta. Spun ironic și deschid portiera din dreptul șoferului. 

Ora 18:00

-Iulian? Întreabă Lola și-i arunc o privire în oglinda retrovizoare.

-Da? S-a întâmplat ceva? 

-Pot să te întreb ceva? Dau afirmativ din cap și continuă:  Ai renunța la tot pentru persoana iubită? 

Mă uit confuz la ea, încercând să-mi dau seama de unde i-a venit această întrebare, dar nu găsesc răspunsul în ochii ei. 

-Da. Răspund simplu și verific cât mai avem până în oraș. Încă vreo două ore! Exclam în mintea mea și mă las pe spate. 

-Îți place de cineva? Continuă cu întrebările și simt un gol în stomac când mă gândesc la asta. 

-OK. De ce întrebi asta? 

Se uită scurt pe geam și răspunde:

-Doar curiozitate. Îmi place să-mi bag nasul în viața altora. Îi zâmbesc și dau afirmativ din cap.

-Nu, n-am pe nimeni în minte. Spun, iar privirea Lolei arată că m-ai vrea să mă întrebe ceva. M-ai ai șansa la o singură întrebare. 

-Păi... Cum ți-ai dat seama că ești...

-Lola! Laă-l că nu ne mai duce nicăieri! Întervine Ben și-i aruncă o privire urâtă surorii sale. 

-Am niște prieteni idioți de te dai cu capul de perete, iar acum câțiva ani erau și mai și, așa că pe la 12 ani, s-au gândit că e ceva complet în regulă să ne jucăm "Învârte sticla". E un joc tâmpit rău. Zic nostalgic și râd scurt la fazele ce-mi mai trec prin minte.

-De ce e așa rău acest joc?  Întreabă Denis confuz și-l privesc ironic. 

-După asta, știu sigur că ne-am evitat vreo 3 luni, dar evitat în sensul propriu al cuvântului. Zic gânditor și arunc o privire în dreapta mea. Denis, ai fost pe undeva azi-noapte? El înghite în sec și dă negativ din cap.

-Unde să fiu? Am fost acasă.  Spunde destul de agitat și mă imploră din priviri să nu zic nimic, dar se pare că nu s-a prins că-mi place să enervez oamenii.

-Serios? Am fost azi-noapte la un prieten și eai și tu acolo. Sau am visat eu? Întreb amuzat și-l privesc scurt cum îi joacă maxilarul nervos.

-Doar condu, te rog. Zâmbesc mulțimit și-mi întorc atenția la drum.

Ora 20:30

Intru în casă și ajung în viteză în camera mea. N-am chef să mă întrebe toți pe unde am fost și sper ca am trecut neobservat.

Deschid plicul, iar în interior se află o poză de la știri cu un accident cu textul " viteză ", deci vrea să merg la raliuri sau ce? Deschid scrisoarea și încep să citesc.

Sperăm că n-ai căzut în apă.

E destul de alunecos pe stânca asta, deci sperăm că n-ai pățit ceva. Indiciul este: Viteză!

Al zecilea

Deci chiar trebuie să merg la raliuri, dar sunt obosit, deci voi merge mâine.

Pun totul la loc și încui toate plicurile într-un sertar de la birou. Îmi dau jos hainele și mă îmbrac cu altele și abia acum realizez ce rece aveam pielea. Cât de tare poți răci de la o baie în ocean cu hainele pe tine, stând așa vreo... 6 ore? Mai ales vara... N-am răcit prea des, deci sper sa nu fie aceasta o premiere.

Sting becul și mă arunc în pat, sperând că am o noapte normală.

***

Cuvinte: 1232