60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 33

Ora 05:30

Iulian: Spune-i mamei tale, te rog!                                      Lola: Nu! Nu mai insista că nu mai spun la nimeni. Poate ar fi fost mai bine dacă nu știai nici tu.   
Iulian: Nu e ceva cu care să te joci, Lola.                            Lola: O să mă dea afară din casă, ei n-o să înțeleagă, îmi cunosc părinții. 

O las în pace momentan și aprob că nu vrea să le spună. Nu-mi vine să cred că este în situația asta. Am întrebat-o dacă pot să-i spun măcar lui Denis, dar nu vrea. Va trebui să-l privesc în ochi și să-i spun că Lola e bine. Nu ne cunoaștem decât de 1 an, dar chiar nu-mi place să-l mint pe fratele meu. 

Mă dau jos din pat și încep să mă plimb prin cameră. Uneori chiar vreau să-mi iau lumea în cap și să plec dracu în Londra și să rămân acolo toată viața, dar alteori vreau să rămân aici și să mă împac cu tata. 

Iulian: Am nevoie de un sfat, oricât de prost ar fi, doar dă-mi-l.

E 5 dimineața, nu cred că e treaz. Doar eu sunt idiotul care nu doarme cu nopțile și se gândește la toate chestiile din lume. 

Z: Ce s-a întâmplat? Te-a spart în bătaie A? 

Aparent, e treaz. Îi explic care e faza și cred că și-a dat seama că viața mea e o dramă continuă.

Z: Asta e grav, foarte grav. Stai de vorbă cu ea, nu știu, poate o faci să înțeleagă cât de grav este.   
Iulian: Asta ar fi mai ușor dacă am fi în același oraș, dar așa îmi poate închide ușor apelul.           
Z: Păi unde locuiește?                                                           Iulian: În același oraș cu tata. :))                                        Iulian: Nu mă întorc acolo, nu vreau să dau ochii cu el.  Z: Poate ăsta e un semn.

Pufnesc pe nas și-i scriu că nu cred în din astea. A trimis cel de sus un semn, cum să nu. Doar în asta nu mai credeam. 

Ora 08:30 

Fred lucrează part time la un bar, așa că el a plecat acolo și am rămas singur cu Denis. Nici nu-l pot privi în ochi, n-am cum s-o fac. Mă simt oribil. 

-Ești bine? întreabă el.

Se aude soneria de la ușă, iar asta e salvarea mea, momentan. Îmi iau portofelul și-i deschid omului care ne-a adus mâncarea. Plătesc tot și mă întorc în living. Îi pun în față ceea ce și-a comandat și ne punem să mâncăm.

-Ce ți-a spus sor-mea aseară? întreabă Denis și ia un burger. 

-Nimic important.

Am un gol în stomac și chiar vreau să-i spun tot. Nu mă simt prost pentru că mint, ci pentru că îi fac mai mult rău Lolei așa. Poate ar trebui să vorbesc față-n față cu ea. 

-E sor-mea, spune-mi, zice cu gura plină și se face atent la ce urmează să spun eu. 

Îl văd că este atent în altă parte și-i trimit mesaj Lolei în care o întreb ce să-i spun lui Denis. Îmi răspunde rapid să zic ceva de o beție c-o prietenă sau ceva pe acolo. Chiar nu-și dă seama că e mult mai grav dacă nu le spune părinților ei?

-Mi-a spus că s-a îmbătat cu o prietenă și că regretă asta, zic exact ce mi-a spus Lola. 

-Îi e rău? 

Dau afirmativ din cap și-mi iau bucketul în brațe și încep să-mi mănânc aripioarele de pui. 

De rău, îi e rău, dar nu pentru că e mahmură sau ceva.

Ora 13:30

Ies dintr-un bar de unde am mai luat niște jointuri și rămân mască când îl văd pe Cristi certându-se cu Denis. Văd că-i dă o palmă și-l lipesc imediat de mașina de poliție. 

-Te iei de mine, dar nu de frati-miu, înțeles? Ești doar un gabor infect, hai, marși, zic printre dinți și-l iau pe Denis de acolo. 

-Suntem identici, mă mir că nu ne confundă Fred, sigur n-a fost cu intenție, spune în șoaptă și se uită subtil.

-Așa o fi, dar nu-mi place situația asta. 

Aud un motor de mașină în spatele nostru și după un claxon lung. 

-Cu ăsta mă înșelai, bă? E frati-tu, hă? Nu mi-ai spus de nicun frate! țipă Cristi după noi. 

-Știi să alergi? îl întreb și-mi răspunde afirmativ. 

Îi fac semn să mă urmeze și începem să alergăm printre bloucuri, cu Cristi pe urmele noastre. Denis vrea s-o ia pe lângă berul de unde am ieșit, dar îl trag în interior. Merg la barman și scot 40 de dolari. 

-Orice gabor intră, nu mă cunoști și nu ne-ai văzut pe aici.

Dă afirmativ din cap și-l împing pe Denis prin ușa din spate. Ajungem într-un cartier mai periculos, dar reușim să trecem nevăzuți pe aici. 

Ora 15:30

-Eu plec înapoi și ne vedem pe la toamnă, bine? Te iubesc! spune Denis și-l sărută pe Fred. 

-O să mor de dor. 

Îmi vine să vomit, dar îl îmbrățișez înainte să se urce în mașină. 

Intrăm înapoi în casă și verific cine mi-a mai dat mesaj. 5 mesaje noi de la tata. Îmi dau capul pe spate și inspir adânc. OK, hai să văd ce mi-a scris. 

tata: Hai, vino acasă, fiule.                                                  tata: S-au întâmplat multe anul ăsta și vrem să sărbătorim în weekend.                                                      tata: Te iubesc, Iulian.                                                          tata: Știu că n-o zic des, dar chiar te iubesc.                      tata: Ești fiul meu și chiar vreau să ne înelegem bine. 

-Chiar îi pare rău, Iulian, spune Fred și aproape că am uitat că e lângă mine. 

Dau afirmativ din cap și merg în camera mea. Stau puțin pe gânduri și ajung la o decizie.

Iulian: Nu vin, tată. Încetează cu mesajele, te rog. 

Arhivez conversația și intru pe cea cu Z.

Iulian: Poate chiar e un semn. 

Mi-a venit o idee și chiar cred că e o idee bună. 

Ora 21:30

Parchez mașina în garajul lui Florin și bat pumnul cu el. Verific ce-am luat și chiar mă bucur că mi-a venit ideea cu lada frigorifică. Îmi iau ghiozdanul și intrăm în casă.

-Iulian, ce surpriză, poate ne mai gătești și nouă! spune mama lui Florin și mă îmbrățișează. 

-Bună seara, vă mulțumesc că m-ați lăsat să stau aici în noaptea asta.

Ea îmi zâmbește și mă conduce spre camera din casă cara a devenit a mea încă de când eram mici. Mă așez pe pat și verific să văd ce a mai zis Z.

Z: Te duci să te vezi cu tatăl tău?
Iulian: Da și chiar am găsit o metodă de-a-mi cere iertare pentru anul ăsta.
Z: Ce ai de gând să faci?

Îi zic planul meu și e de acord cu mine.

Tot mi se pare ceva ciudat la Z, dar am stabilit fără chestii personale, deci așa va rămâne.