60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 78

Ora 07:30

Stăm la masă cu tata, Amelia și Karina, mă simt mai bine că știu ce se petrece. După privirea tatei, se pare că și el știe care e treaba. Nu cred că ar fi avut nicio problemă cu asta, a tăcut și când a aflat că am omorât pe cineva, deci la asta sigur n-ar fi comentat din prima. 

-De ce n-aveți nicio reacție? întreabă din senin Karina și mă privește pe mine și pe tata. 

-Nu știi ce chestii s-au întâmplat în anii trecuți, zic și încep să mănânc.

Mai stăm de vorbă până auzim ușa de la intrare. Mă întorc spre ușa de la bucătărie și-l văd pe Florin cum îmi face semn să vorbim. 

-Mort? întreb și răspunde afirmativ.

Le zic că revin și plec cu Florin. Mergem cu mașina lui și ajungem într-un cartier mai periculos. Merg după el și-l găsesc pe Oliver cu Florin. Ne explică ce s-a întâmplat în timp ce-l luăm pe Oliver de pe jos și-l punem în spate. Oliver chiar e dependent. Îi verific pulsul și răsuflu ușurat când il simt. Ne urcăm în mașină și pornim spre tata. Ajungem în câteva minute, ei îl iau pe Oliver și-l duc în camera mea, iar eu umblu în telefonul său. 

-E bine? întreabă confuză Amelia. 

-Doar drogat, răspund nervos. 

Cei doi revin și mă întreabă dacă am găsit ceva. Le arăt ultimele apeluri, conversații, aplicații deschise, dar nu-i nimic ciudat. A vorbit cu tipul din Spania, așa că-l sun. Răspunde pe un ton vesel, dar se blochează când zic că sunt un prieten. Îl întreb ce au vorbit ultima oară precizânt că știu despre relația lor de prietenie. Răspunde că doar au stabilit ce vor face în Spania când se întoarce Oliver, un răspuns normal. Îi mulțumesc apoi închid. 

-De ce s-ar fi dus până în partea opusă de oraș pentru niște droguri? N-are logică! zice exasperat Jonathan. 

-Poate e somnambul, propune Florin și-i dau o palmă pe ceafă. 

-Somnambul ești tu, îi replic nervos. Ceva logic! 

-Îl putem întreba, propune Jonathan. 

-Nu va recunoaște niciodată ce a căutat acolo. 

Îl aprob pe Florin și mai discutăm puțin pe tema asta, dar nu ajungem nicăieri. Tata și Karina pleacă la muncă și rămânem să avem grijă de unul lemn. Mai analizăm câteva variante și ajungem la concluzia că nu voia să aflăm că este dependent de droguri. Nathan spune că pot veni mai târziu la birou și pleacă și el după ce mă sărută. 

Ora 13:30

-S-a trezit frumoasa adormită, constat atunci când îl văd pe Oliver. 

-Dați-mi telefonul, zice și se uită la mine. Îl dau și ne înjură când vede că l-am sunat pe acel tip. 

-Ce ai căutat acolo? întreabă serios Florin. 

-Deja v-ați prins, unde e logica? Da, sunt dependent, fericiți? zice resemnat. 

-De ce? întreb înainte ca umul dintre ei să mai zică ceva.

-Plictiseală, răspunde indiferent și caută ceva prin frigider de mâncare.

În bucătărie intră Amelia și-l întreabă dacă se simte bine. Oliver se uită puțin la ea apoi răspunde că a fost și mai rău.

Își pune ceva de mâncare și începe să mănânce în timp ce-l luăm la întrebări. Pe scurt, se droghează din pură plictiseală, de vreun an, nimeni nu s-a prins de asta până la noi și ne roagă să tăcem. Probabil mătuși-sa l-ar dezmoșteni dacă ar afla că a devenit dependent din nou, asta pe lângă dezamăgirea pe care ar simți-o.

-Te comporți ca la tine acasă, zice Amelia către Oliver.

-America e descoperită, nu trerbuie s-o faci tu, îi replică. 

-Ești cam lucid pentru...

-Dragă, n-am chef de morale și discuții pe tema asta, nu știi nimic și așa rămâne, îi taie fraza și-și ia telefonul din buzunar. 

Mă uit subtil în telefonul său, dar nu destul de subtil cât să nu se întoarcă spre mine și să-mi arunce o privire urâtă, dar tot nu-mi iau privirea de pe ecranul telefonului. Își dă ochii peste cap apoi intră în agenda telefonică și-l apelează pe tipul din Spania. Vorbește puțin apoi înjură și-l lămurește într-o oarecare măsură, îi spune că-l clarifică când se întoarce. 

-Mă înnebunește! exclamă exasperat. 

-Își face griji...

-Nu asta. Vrea să vă cunoască, zice nervos. 

-Unde e problema? întreabă confuz Florin. 

-Că noi suntem doar prieteni, nu înețeleg de ce vrea asta. 

Ne uităm la el și spune imediat că nu sunt altfel de sentimente din partea tipului pentru Oliver. Îl întrebăm dacă este sigur de asta și răspunde afirmativ. Își justifică răspunsul și-i dăm dreptate. Sunt doar prieteni, dar poate Cruz, tipul din Spania, vrea doar să ne cunoască pentru că suntem prietenii cei mai buni ai lui Oliver. 

-Spune-i că poate veni, îi sugerez și zice că mai bine e la iarnă. 

Îmi dau ochii peste cap și mai stăm de vorbă puțin înainte ca el să se ducă acasă. Mă uit la Florin și Jonathan și încercăm să găsim o metodă să-l aducem la normal. Nu prea avem ce face, când se va întoarce în Spania, își va relua consumul. El a fost mereu mai apropiat de droguri decât noi, l-am mai văzut în starea asta chiar, dar nu-mi place să știu că el s-a întors la acest viciu. 

-Pe mine m-ai convins s-o iau mai ușor, atunci poți să-l convingi și pe el, o aud pe Amelia și-mi dau ochii peste cap. 

-El e Oliver, omul nu are pic de remușcare, nu-i pasă dacă moare mâine, nu-i pasă dacă-și distruge viața, nu se va lăsa pentru că-i spunem noi ceva, zic nervos. 

-Dar voi cum v-ați lăsat? întreabă curioasă. 

-Limpsa de timp, n-ai timp de prostii, nu le faci, explic, iar băieții mă aprobă. 

Ora 16:30 

Intru în biroul său și merg să-l sărut apoi mă așez în poala sa. Mă ține strâns în brațe în timp ce cred că mă miroase, dar n-am de ce să mă plâng. Mi-a fost dor de atingerile sale, mi-a fost dor de el. 

-De ce a durat atât? întreabă pe un ton de copil mic. 

-Am vrut să vorbesc cu Oliver, dar nu mă ascultă, zic exasperat. Oricum, de mâine ne întoarcem la rutina noastră, nu? 

Mă aprobă și mă îmbrățișează strâns. Întreabă ce se întămplă și-i spun că s-a întors la dependețele lui apoi schimb subiectul. Nu vreau să se streseze pentru mine sau să-și facă griji din nimic, mă ocup eu și băieții de Oliver. 

-Abia aștept să te văd din nou în costum, zice visător. 

-Vezi să nu lovești pe cineva când te vei uita la mine, îl atenționez amuzat apoi îl sărut.

Mă trage peste el și-și coboară palmele peste corpul meu, spre fund. Îi simt penisul sub mine, simt cum se întărește cu fiecare secundă care trece. 

-Ai uitat cine e partea activă? întreb inocent. 

-Mi-a fost dor de tine, șoptește și mă strânge în brațe. 

Nu facem nimic, nu ne dezbrăcăm, nu vrem mai mult acum, ci doar să ne bucurăm de momete. Asta e ceva ce mai facem, doar ne excităm, fără penetrare sau alte chestii, nimic, doar excitare. 

Ora 22:30

-Dacă te prind cu ochii roșii, te sparg în bătaie, înțeles? zic la telefon și închid după ce mă aprobă. 

-Ești sigur că te va asculta? întreabă curios Nathan. 

-Nu-i pasă de viața lui, dar nu vrea să-i dezamăgească pe cei din jur, deci am o oarecare speranță, răspund și mă arunc în pat, el după mine. 

Îl trag în brațele mele și-l strâng puternic înainte să ne învelim cu cearceaful și să adormim. 

Maxim două capitole fără ăsta, mai mult nu-i dau cărții.