60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 79

Ora 12:30

Oliver mă târăște, la propriu, prin mall ca să mâncăm. Nu l-am văzut să se comporte mai ciudat în viața mea. Am încercat să mai verific o dată casă sau alte locații, dar Oliver mereu găsea o scuză și mergeam în altă parte. Jur că i-aș da un pumn dacă n-ar fi Cruz cu noi.

-Zici acum ce se întâmplă! pun piciorul în prag și nu mă mai clintesc din loc.

-Nimic, doar mi-e foame de mor! zice pe un ton ciudat și mă împinge de la spate acun.

-Aha, te poți duce singur în timp ce eu...

-Nu! zice tare apoi își drege vocea și continuă: Ești prietenul meu și vei sta cu mine până la..., își verifică telefonul apoi zice că până la 8 seara.

Accept că trebuie să-i suport toate aceste... încercări de-a mă ține departe de ceva? Cred că asta e.

Luăm ceva de la McDonald's, ne așezăm la o masă și incepem să vorbim diferite chestii. Cruz pare să se simtă mai în largul lui cu mine și vorbește mai deschis despre el. Mă pune să-i traduc anumite fraze pe care Oliver nu vrea și mă amuză teribil reacțiile sale.

-Încă încerci să-l suni pe Nathan? întreabă Oliver și răspund afirmativ apoi continuă: Poate te-a pără...

-Îți părăsesc eu una de-ți mut fața la spate! îi replic nervos.

-Hopa, gata!

Mă uit la Cruz, dar el n-are niciun fel de reacție. Probabil că i-a spus ce prieteni cretini are și s-a pregătit pentru orice.

-Mă enervezi destul, Oliver, zic exasperat și-mi bag telefonul în buzunar știind că n-o să-mi răspundă.

-Ăsta e talentul meu, drag prieten!

Îmi dau ochii peste cap și ne continuăm discuția. Încerc să aflu ce se petrece, dar Oliver se prinde de fiecare dată și-mi răspunde chestii care n-au sens, așa că renunț.

Îl întreb pe Cruz cum e în Spania și începe să-mi povestească câteva întâmplări din copilărie, la care râd și-l îndemn să-mi dea mai multe detalii. Tipul e mișto, dar tot vreau să știu unde e Nathan și de ce nu răspunde nimeni la apeluri sau mesaje.

Ora 20:00

Intru în casă după ce am fost alergat de Oliver de parcă am fi fost la maraton și tot ce vreau este să mă arunc în pat.

Aprind becul de pe hol, iar atenția îmi este captată de o bucată de hârtie de pe o ușă. Mă descalț și merg să văd ce scrie pe ea. „La etaj". Urc scările puțin sceptic și observ o altă hârtie lipită de balustradă. „Dormitor". Apăs încet clanța și aprind becul.

Patul e făcut la dungă și în jurul său este o inimă din petale de Trandafir. Draperiile sunt trase, iar pe ele se află poze cu mine și Nathan. Sunt poze încă de când aveam vreo 14-15 ani și tot ce voiam era să ne enervăm reciproc, dar sunt și mai recente, precum cele de Crăciun. Mă întorc și văd pe o noptieră încă o hârtie. „Ultimul sertar". Mă las în jos și-l deschid. Găsesc o cutie mică și încă o hârtie. „În spatele tău". Mă ridic în picioare și deschid cutia în timp ce mă întorc, dar nu apuc să văd ce e în interior că Nathan mă sărută. Nu l-am văzut, dar știu că el este.

-Ce e cu..., încep să vorbesc, dar mă opresc când îmi ia cutia din mână.

Mă privește tăcut câteva secunde, iar inima îmi stă în loc atunci se îndepărtează câțiva pași și se lasă într-un genunchi. Își drege vocea și deschide cutia. Un inel.

-Vrei să te... să fi soțul meu, zice emoționat.

-Da! zic fericit, iar el se ridică în picioare.

Îmi ia mâna stângă și-mi pune inelul pe inelar. Privesc fascinat cum îmi stă apoi îl sărut până ajungem pe pat. Își plimbă palmele pe spatele meu și mă îndepărtează puțin.

-Te iubesc!

-Și eu te iubesc!

De aici totul e istorie.

Sfârșit!

Un final destul de... Nici nu știu cum să-l descriu. Sper să vă placă și să nu uitați trei lucruri: 1. următoarea carte vine cât pot de rapid. 2. cartea menționată la început chiar e mișto! 3. e normal să fi anormal (diferit).

App: sper că, prin acest final, am răspuns la toate întrebările referitoare la anumite chestii din carte.

Vă pup și noroc în viață!