60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 76

Am pus piciorul în prag și acum aștept să văd ce poate spune. Nu mă privește, dar nici nu trebuie să vrea că-l forțez. Îi văd disperarea în ochi, dar de la mine nu va primi deloc suport până nu-mi spune ce se petrece.

-Nu te înșel, ți-am zis, am pregătit ceva pentru noi.

-Deci nu recunoști, bine! Noapte bună! zic nervos și plec.

Nu s-a întâlnit hoțul cu prostul, băiețaș. Nu m-am născut nici ieri, eu am trăit mai periculos decât mulți tineri de vârsta mea, știu ce e aia viață de stradă și a făcut cea mai mare greșeală să nu-mi spună el. Nici nu va știi cum să se ascundă. Vrea să-l urmăresc? Nicio problemă, se rezolvă imediat. Vrea să-i caut istoria familiei până în preistorie? Se rezolvă și asta. O să-i aflu și rudele de gradul 9!

Ora 06:30

-A făcut el ceva? întreabă îngrijorată Lola și-l ia pe Adam.

-Nu, și-mi pare rău că te-am chemat la ora asta după el. E o ceartă între mine și Nathan și nu cred că e indicat ca el să stea cu noi acum.

Se uită îngrijorată la mine și-o asigur că sunt bine. Îi dau toate lucrurile lui Adam și-o conduc până la mașina lui Ben. Pleacă și mă întorc în casă.

-De ce ai făcut asta? întreabă Nathan și dă să mă sărute, dar mă îndepărtez.

-Hai să-ți cum vor sta lucrurile, zici adevărul acum sau îl păstrezi pentru voi și luăm o pauză de la relație, zic serios și-l privesc fără pic de sentiment pe față.

-Iulian, te rog...

-Și eu te-am rugat, dar n-ai scos niciun cuvânt. Ai două variante, alege una! îi ordon.

Nu spune nimic. Nu mă minte, nici nu încearcă s-o facă. Aș aprecia asta, dar acum vreau să aud orice. Poate a fost azi-noapte cu Amelia pentru a pregăti o surpriză, dar tăcerea asta e mai rea decât orice chestie de pe lume. Mă lasă să interpretez după bunul plac tot, iar imaginația mea e prea mare pentru a exprima în cuvinte. Trebuie doar să-mi spună și totul se va rezolva. Aș accepta aproape orice.

-Și tăcerea e un răspuns. Nu mă căuta până nu te decizi să-mi spui adevărul, zic rece și plec din casă.

Nici n-a încercat să mă strige, să vină după mine, nimic. Omul ăsta măcar are sentimente pentru mine? De ce n-a reacționat deloc? Eu aș vrea să fug înapoi în brațele lui chiar acum, dar mă forțez să merg mai departe. Mă doare incredibil de tare chestia asta, dar o să vadă că vorbesc mai serios decât niciodată. Eu nu mă întorc la el până nu-mi spune adevărul, iar el n-are ce căuta cu mine până nu-mi spune adevărul. E simplu.

Prin minte îmi trece ideea să încerc și la Eric, doar nu m-ar minți propriul unchi... mă minte iubitul în față, dar Eric e familie.

Îl sun pe Eric apoi virez la dreapta când îmi răspunde și-i spun să iasă afară. M-a întrebat de ce, dar i-am închis apelul. În câteva minute, iese și mă întreabă ce se petrece.

-Păi nu știu nici eu. Hai să vedem amândoi, tu, Karina, Amelia și Nathan știți ceva, iar eu și tata cădem de proști. Care este marele secret? zic nervos și mă caut de o brichetă.

-El ar trebui să-ți spună, nu eu. Plus că nu știu toată povestea, îl aud și aproape că-mi vine să mă arunc de pe pod, dar știu să înot și n-ar merge. 

-Cam târziu de adevăruti. Pa. 

-V-ați despărțit? întreabă nesigur. 

-Are două variante, a ales-o pe una, zic indiferent și mă întorc la mașină.