60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 23

Zâmbesc involuntar la mesajul lui, dar nu pentru că e adevărat, ci pentru că știu că și el zâmbește. 

Iulian: Vreau să mori după mine.                                                                                                                                      Mikey: Atunci... Deja sunt pe drum.                                                                                                                                Mikey: Te iubesc!

Îi răspund la fel și-mi pun telefonul în buzunar.  

Ora 01:15

Aud pași în spatele meu, dar nu mă ridic de la cimentul rece al acoperișului. Se așază lângă mine, cu capul pe pietul meu și-mi așez mâna pe spatele lui. 

-Aici veneai cu mama ta? întreabă și mă sărută. 

-Da. Este un loc destul de ciudat să duci un copil de nici 10 ani, dar aici nimeni nu ne căuta niciodată. Nici măcar tata nu știa de locul acesta, îi răspund pe un ton neutru.

Niciunul nu mai zice nimic, doar privim cerul și luminile orașului. Nu apucăm să ne relaxăm prea mult că-mi aud tonul de apel de la telefon. Îl scot din buzunar și mă uit la ecranul telefonului. Nathan. Mikey se uită și el, așteptând să vadă dacă răspund sau nu, dar n-o fac. Închid apelul, dar sună din nou. 

-Răspunde-i.

Îl ascult și apăs pe butonul verde de pe ecran. 

-Ai 5...

-Filip e la spital, îmi taie el fraza. 

Mi-a înghețat sângele în vene când am auzit ce-a zis. Înghit în sec și-mi închid ochii.

-Ce-a pățit? întreb aproape în șoaptă.

-Nimic grav, a vârsat niște lapte pe podea, a alunecat pe el și s-a lovit la cap. Leșinase, mă lămurește. 

Trag aer adânc în piept și strâng telefonul în mână.

-Acum cum e? 

-Doar și-a pierdut cunoștința, nimic grav. 

-Bine, vin imediat. 

Închid apelul și mai trag aer o dată în piept înainte să-l sau de pe mine pe Mikey. Încep să merg spre scări și-o iau la fugă în jos. Mă opresc și mă uit în sus. El doar mă privește. Îi fac semn să vină și ajunge lână mine. 

-Nu merg la Nathan, tata e la spital, zic și-l strâng în brațe.

-Am crezut... Sunt prost! spune și mă strânge mai tare decât o face eu. 

Îi dau drumul și continui să merg pe scări. 

Ora 02:00

Cred că e a șaptea cafea din ultimele 30 de minute, dar am nevoie de cofeină pentru a rămâne lucid. Alternativa ar fi să mă îmbăt, dar vreau să fiu treaz când voi primi vești. 

Nu e nimic grav, asta au zis doctorii, dar are nevoie de vreo două zile de spitalizare. S-a lovit cu partea occipitală de marginea mese și și-a spart capul, dar e viu și e treaz. Acum doarme din cauza medicamentelor și i s-au făcut mai mult analize la care trebuie să vină rezultatul curând. 

-Nu mai bea cafea, îi aud vocea lui Nathan și strâng paharul din carton mai tare în mână. 

-Alcool sau cofeină, astea îmi sunt variantele acum, zic și mă îndepărtez de el.

Mikey mi-a trimis mesaje să vadă dacă sunt bine și i-am spus să doarmă că vorbim mâine. Nu părea dornic, dar n-a mai comentat. Îi scriu un noapte bună și-mi pun telefonul în buzunar.