60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 20

Trecem pe străzile goale, trezind întreg orașul din cauza muzicii, dar nu-mi pasă. Plicul ăla va trebui să aștepte, trebuie să fac ceva azi: Hai să mai încerc ceva cu Mikey.

Ajungem acasă și intru ca vântul în camera mea. Îi dau un mesaj să ne vedem la prânz la restaurantul pe care-l frecventam și sper să accepte. Logic că acum doarme, dar sper să accepte când va vedea mesajul.

-Hei. Voiam să fiu sigur că ești bine. Îl aud pe Nathan și-mi dau ochii peste cap.

-De ce ți-ar păsa de mine? Întreb pe un ton rece și mă îndepărtez de el.

-Poate tu mă urăști, dar eu n-o fac. Spune timid și cred că e prima dată când îl văd așa. Nici când mi-a cerut să facem sex nu era atât de stânjenit și timid.

-Nu te urăsc... Trag aer în piept și continui: Nu cred că te-am urât vreodată cu adevărat.

Se uită la mine c-o sprânceană ridicată și se apropie de mine. Ajunge în fața mea și, privindu-mă fix în ochi, îmi ia ușor mâna și-mi sărută podul palmei. Simt un fior în întreg corpul și-o durere în piept. Trag aer adânc în piept și încerc să fac un pas în spate, dar mă prinde de mijloc, forțându-mă să rămân pe loc. Într-un moment de neatenție, ajung în brațele lui, dar nu înțeleg ce are în minte. Mă strânge puternic și-i simt respirția fierbinte pe gâtul meu. 

-Ce faci? Îl întreb, dar nu mă mișc din loc.  Îmi place câldura brațelor sale în jurul meu, îmi place atât de tare încât mă sperie.  Aș vrea să mă îndepărtez de el, dar nu pot face asta. Nu că m-ar ține el prea strânss, ci pentru că îmi simt inima în gât și sufletul în călcâie. 

-Tu știi ce s-ar fi întâmplat, dacă n-aș fi venit?! Îmi șoptește la urehce și mă strânge mai tare. 

-Desigur,  urmărește-mă pe stradă de acum. Zic ironic și mă îndepărtez puțin de el, pentru a-l privi în ochi. 

Cu mâna stângă încă în jurul mijlocului meu, mă atinge cu cea dreaptă pe față. Își plimbă degetul mare peste buzele mele, iar căldura palmei sale pe obrazul meu mă face să simt golul din piept mai tare. Înghit în sec atunci când respirația îi cade pe fața mea, iar tot ce am în minte este că trebuie să mă îndepărtez de el, dar parcă nu-mi mai pot controla membrele. Pur și simplu, stau. Stau și aștept să văd ce face. 

-Iulian...

-Sunt obosit, poți pleca? Îl întrerup, dar nu cu suficientă convingere în vocce pentru a mă asculta. 

-Eu... Eu.... Încearcă să vorbească, dar nu reușește. Își apropie fața de a mea și mă sărută. Nu e ca celelalte dăți, acum pare că vrea sp-mi transmită ceva, dar nu înțeleg ce vrea. Nu înțeleg de ce facce asta sau de ce e așa dintr-o dată cu mine. 

Jur că, dacă vrea să ne înțelege mai bine, nu asta e calea. Totul va fi mult mai ciudat decât este deja și vom ajunge să ne urâm. Vom începe să ne evităm mai mult decât o faccem deja, iar asta nu va fi de ajutor în relația noastră de frați... dacă mai poate exista așa ceva între noi. Sau mai există și varianta a doua: Unul dintre noi va începe să prindă sentimente pentru celălalt, eu voi pleca în Londra și aia va fi; nimic mai mult. 

-Eu... Vreau să spun că eu... Încearcă din nou să vorbească, dar nu cred că-și găsește cuvintele potrivite. 

Mă uit fix în ochii său și înghit în sec atunci când văd cum mă privește. Este un mod diferit, necunoscut mie, iar asta chiar nu-mi place. E posibil ca deja să fi prins altfel de sentimente pentru mine...? Nu! Categoric nu! E doar imaginația mea de 5 dimineața care-și bate joc de mine și nimi mai mult.