60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 16

-Trebuie să intri și să le spui tu unde mergem. Îmi spune și mă dau jos din mașină. Mergem în casă, ie pe hol ne așteptau ceilalți 4. În familia toți sunt przenți la tot? Mă simt ciudat. N-am văzut asta nici când trăia mama...

-Tatăl tău știe unde mergeți? Întreabă femeia și dau afirmativ din cap. De ce nu poate veni cu voi atunci? 

-E medic, lucrează și-n weekenduri. Răspunde și ridic din umeri, neștiind ce să mai spun. Nu vreau să credeți că-l iau de lângă voi, vreau doar să petrec timpul cu el. Continui să vorbesc și sper să-l lase. 

-Putem veni și noi? Întreabă Ben, iar Lola mă imploră din priviri. Și eu aș vrea să mergem toți, dar nu depinde de mine. Cei doi se uită la părinții lor, iar aceștia cedează.

-Bine, mergeți toți. Spune femeia, iar cei doi deja sunt pe bancheta din spate a mașinii mele. Le mulțumesc și urc la volan. Cei 3 sunt pe bancheta din spate și sper să nu pună întreri prea multe. 

-Bă, am nevoie de tine. Ajung la hotel imediat, dar să nu pui întrebări legat de cine mai e cu mine, OK. Spun după ce îmi răspunde Fred la apel. 

-Ce? Bine. Răspunde și închid apelul.

Ora 10:00

Fred urcă pe locul din dreapta și pornesc spre casa bunicii mele, care este într-un sat de lângă oraș.

-De ce ai nevoie de mine...? Întreabă și se uită în oglinda retrovizoare la cei din spate. 

-Denis, Lola și Ben, el este Fred, un bun prieten. Spun rapid și se salută. Știi prea bine de ce am nevoie de tine. El oftează și se face mai comod în scaun. 

-Dar la 10 dimineața? N-ai auzit de somn? Trag aer adânc în piept șă-i arunc o privire urâtă lui Fred.

-Eu nu mai dorm de 3 zile. Chiar crezi că-mi pasă de somnul tău?! Zic nervos și accelerez mai tare după ce văd indicatorul că am ieșit din oraș.

Se lasă liniște după asta, iar fiecare își face de treabă. Nu-mi place să fie zgomot atunci când conduc, probabil de aceea îmi pun muzică la maxim în mașină și conduc mai des noaptea, dar aici nu pot face asta. Am nevoie de câteva ore de somn, iar condusul în miez de noapte nu ajută absolut deloc. 

Ora 12:00

-WOW. Dacă ați îngriji locul ăsta, chiar ar fi mișto! Exclamă Lola și se dă jos din mașină. 

Îi urmăm exemplul și scot cheilea de la această proprietate. Deschid lacătul de la poată și le fac semn să intre. Mai sunt câțiva oameni pe aici care mă recunosc și-i salut politicos, dar nu prea vreau să am de aface cu ei. 

-Căutați o folie de plastic cu un plic în ea. Eu vreau să verific ceva. Spun și plec, fără să-i las să protesteze. 

Strig o vecină la poartă, ia aceasta îmi deschide imediat și mă îmbrățișează cu căldură. Mă duce în hambar și aproape că plâng de fericire când îmi văd calul. Tata a vândut toate animalele după moartea bunicii, dar pe acesta nu l-a lăsat să-l dea. E singurul motiv pentru care aș vrea să mă întorc aici. 

Merg la el și-l las să mă recunoască. Îi pun căpăstrul și șaua și încalec pe el. 

-La fel ca întotdeauna, băiete! Spune femeia care n-are mai mult de 45 de ani șipi zâmbesc.

-Vă mulțumesc că aveți grijă de el. Zic și încerc să nu plâng de fericire. Din păcare nu pot sta prea mult pe aici, îl aduc înapoi în câteva ore. Aceasta se întristează puțin, dar mă aprobă. Știu că ar vrea să stau mai mult de aici. A fost prietenă bună cu mama, dar trebuie să găsesc toate indiciile.