Ziua 1 (V1)

593 20 12
                                    

Ora 08:00

A trecut o săptămână din vacanța de vară, iar tata insistă să mă întorc acasă. Urăsc această perioadă a verii. De ce trebuie să merg în casa unde am copilărit? De fapt, nu asta este problema mea, ci faptul că acolo sunt noua lui soție, dar ea e o ființă divină pe lângă fii-su.

Eu trebuie să mă pregătesc pentru clasa a 12-a, nu să mă cert cu „fratele meu vitreg". Am avut ocazia să vorbesc cu el, mai ales vara trecută, dar tot ce am putut observa este că mă urăște din tot sufletul. Când am plecat anul trecut, mi-a pus o pasăre moartă în ghiozdan... De unde a făcut rost de una, chiar nu știu, dar am turbat atunci când am văzut. M-am enervat atât de tare, încât voiam să mă întorc, dar n-am mai făcut-o.

Tata mi-a mai propus minunata idee de-a-mi continua studiile la facultatea de la ei, asta însemnând că aș sta cu Nathan în casă, iar ăsta e ultimul lucru pe care-l vreau. N-am tâmpit chiar așa la cap. Poate n-am mai dormit bine de o lună, cel puțin, dar n-am luat-o pe câmpii, încă.

Îmi iau în spate ghiozdanul și părăsesc camera de cămin. Liceul la care învăț are caminul său propriu, ceea ce mi-a permis să stau la el, iar asta m-a scutit de niște bani. Îmi salut colegul de cameră și ies din clădire. Sincer, preferam să-l iau și pe el cu mine, dar a zis că merge la ai lui... Ultima mea scăpare s-a dus pe apa Dunării.

Mă uit la mașina mea și mi-e milă de ea. O să-mi taie frânele? O să-mi pună șobolani morți sub bancheta din spate? Nici nu vreau să mă gândesc câte moduri are pentru a distruge o mașină. N-aș vrea s-o iau, dar tata m-a rugat s-o aduc pentru că vrea să dea o tură cu ea, așa că n-am avut ce face.

Mă urc la volan și pornesc motorul. Mă rog de cinci ori că poate și-a rupt ceva și stă la pat, dar și așa sunt sigur că mă poate enerva până în măduva oaselor. Până la urnă pornesc la drum și sper doar că s-o fi schimbat prostul de frate vitreg al meu.

Ora 13:27

Paranoia din mine urlă să nu-mi las mașina în fața casei, așa c-o las la un vechi prieten. Prefer să pară c-am venit cu trenul decât cu mașina mea. Îmi salut prietenul și-mi iau ghiozdanul în spate.

Pornesc spre casa copilăriei mele, dar am un feeling că ar fi o greșeală. Poate pentru că mă aștept să primeac o bată de baseball după ceafă sau orice altceva. Oricum nu mă mai pot întoarce acum. I-am promis tatei că voi fi prezent, păi voi fi.

Ajung în fața casei și deschid ușa. Proastă mișcare. Îmi cade în cap o găleată cu apă rece, iar Nathan începe să râdă. Apar și tata cu soția acestuia și chiar mă bucur că nu râd și ei. Par că vor să-l certe, dar le fac semn că nu-i nevoie.

Îmi dau jos ghiozdanul, scot un iaurt pregătit special pentru el și merg calm până la prostul de frate-miu. Desfac iaurtul și pun conținutul în capul său. Acesta mă privește urât, dar eu îi zâmbesc inocent.

-Bine te-ai întors, fiule! exclamă tata, iar eu aprob cu o mișcare din cap.

Merg cu spatele până la ghiozdanul meu ceea ce-i face pe adulți să râdă ușor. Îi zâmbesc Valentinei și-i arunc o privire plină de venin lui Nathan, acesta făcând la fel. Ne privim fix în ochi de parcă am fi într-o luptă, dar chiar suntem într-una.

Cine-l enervează pe celălalt mai tare? sună prea copilăresc pentru vârsta noastră, dar e modul nostru de-a fi o familie. Cred că totul se va termina atunci când va ajunge unul dintre noi la spital, dar și atunci voi avea niște dubii.

-Iulian, ai venit cu mașina ta? Aș vrea să văd cum merge. spune Valentina, iar tata pare la fel de dornic s-o testeze.

Oftez și-i înmân cheia, spunând-i extrem de serios s-o parcheze exact unde și cum e acum. Îl privesc cu coada ochiului pe Nathan, putând să observ cum îi inflorește o idee în minte.

60 De Zile (BoyxBoy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum