𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓

ｄｏｕａｚｅｃｉ ｓｉ ｐａｔｒｕ

Un mic sunet de durere a părăsit buzele lui Changkyun atunci când spatele a început brusc să-l doară, durerea urcând până la capul lui și coborând înspre membrele lui inferioare și superioare.

— S-a întâmplat ceva?

Întreabă Jooheon în timp ce-și analiza fratele cum își masa ușor spatele cu mâna, trecându-și privirea și asupra bandajului prezent pe suprafața abdomenului său gol.

Gesturile și grimasele pe care brunetul le făcea au atras și atenția celor doi bunici ce își vedeau de treaba lor pe fotoliile din partea opusă canapelei, bunica dându-și ușor ochelarii la o parte.

— Doar o mică durere.. vrea să-și motiveze starea însă a fost trădat de un alt sunet ce se făcuse auzit din senin. Ugh, mă voi duce să dorm.

— Parcă ai zis că nu te mai doare nimic.

Îl oprește roșcatul în timp ce face referire la lupta pe care fratele lui mai mic a avut-o cu Soojin, brunetul afirmându-i că nu-l mai doare nimic când a ajuns acasă.

— Chiar așa este. M-am vindecat complet, în afară de rană.

— Și atunci?

— Nu știu, Jooheon. Oricum nu-i mare lucru. Noapte bună.

— Noapte bună.

Îi răspund membrii familiei înainte ca alfa-ul să părăsească încăperea, cei trei rămași păstrând un moment de liniște până ce pașii lui Changkyun nu s-au mai auzit urcând treptele către dormitorul lui.

— Ciudat. afirmă Jooheon în timp ce își întoarce privirea la telefonul lui pe care îl lăsase aprins, intrând din nou pe conversația cu Minnie.

— De fapt, nu e deloc ciudat. replică bunicul pentru a atrage privirile soției și nepotului său care așteptau o explicație a vorbelor ce le rostise. A spus că s-a luptat cu Soojin?

— Da. răspunde beta-ul.

— Soojin de-abia a devenit lupoaică, iar ei îi va lua puțin mai mult să se vindece după o luptă.

— Și care e legătura?

— Legătura este că, un vârcolac poate simți atunci când perechea lui este îndurerată, însă numai atunci când și perechea lui este de aceeași natură ca a lui.

Auzind cuvintele bătrânului Jooheon s-a înecat cu aerul, luându-i câteva momente să proceseze ceea ce auzise și să-și recapete suflul normal.

— Glumești, nu?

Începe roșcatul să râdă întrucât prefera să considere acea informație drept o glumă, decât să creadă că fratele lui bipolar și neserios o avea ca pereche pe Soojin cea grijulie și bună la suflet.

— Cum să glumesc cu asta, Jooheon?

Tonul serios al bunicului a determinat zâmbetul amuzat de pe chipul tânărului să dispară, vârcolacul înghițind în sec în timp ce a apăsat butonul telefonului pentru a-l închide.

— Revin imediat..

Vorbește acesta înainte de a se ridica de pe canapea și a urma drumul pe care Changkyun plecase, urcând la etaj și ciocănind ușor în ușa de la dormitorul acestuia înainte de a o deschide.

Rămas în tocul ușii, și-a putut vedea fratele cum stătea întins pe pat avându-și atenția concentrată asupra ecranului aprins al telefonului pentru a ignora durerea pe care trupul lui o simțea continuu, brunetul aruncându-i o scurtă privire înainte de a se întoarce la treaba lui.