opt

74 15 121
                                    

— Ai reușit să descoperi ceva în legătură cu acea fată?

Îndată ce frații vârcolaci au părăsit sala de clasă și au ajuns cot la cot pe coridor, roșcatul a decis să-și întrebe fratele în timp ce urma drumul pentru a ajunge la teren unde aveau să se întâlnească cu haita lor.

— Nu, nu-mi dau seama ce este diferit la ea. Poate Minnie și Wooyoung mă vor ajuta să descopăr.

Jooheon a descoperit și l-a urmat pe brunet către locul unde i-au întâlnit pe cei doi în urmă cu o oră, văzându-i cum părăseau terenul în timp ce își purtau echipamentul în mâini pentru a ajunge la vestiare.

— Bună din nou–

Vrea Wooyoung să-i salute pe băieții mai mari însă este întrerupt de vocea grăbită a lui Changkyun.

— Am nevoie de voi.

— S-a întâmplat ceva? întreabă Minnie curioasă.

— O fată mi-a atras atenția. Și nu! ridică puțin tonul către cei doi îndată ce îi vede că se privesc reciproc sfioși. Nu în sensul de plăcut, ci ceva era special la ea..

— Oh.. Ne-o poți arăta?

Vorbește din nou Minnie, deja bănuind pe cineva chiar dacă nu știa cum de acea persoană i-a venit în minte. Putea fi oricine în mintea alfa-ului, iar ea se ruga să nu fie Soojin cea la care se referea brunetul.

Changkyun a aprobat și a început să analizeze curtea liceului încercând să-i găsească mirosul brunetei prin mulțime, prinzându-i-l de îndată.

— Urmați-mă.

Cei doi vârcolaci beta și fata banshee s-au lăsat conduși de alfa în interiorul clădirii, aceștia populând câteva holuri și dând câteva colțuri până au ajuns la cantină, intrând și rămânând în dreptul ușii.

Bruneta ce i-a fost colegă de bancă și clasă la ora de istorie a intrat imediat în aria vizuală a băiatului, aceasta stând singură la masă în timp își împărțea atenția studierii preocupate a unei cărți și mâncării din tava de lângă.

— Ea, de acolo.

Un oftat lung a părăsit buzele roșcatei, aceasta începând să înainteze înspre o masă liberă care era mai depărtată de cea la care era așezată Soojin, restul urmând-o.

— Ce e? De ce ai oftat?

Întreabă repede Changkyun, însă nu a primit vreun răspuns până ce nu au ocupat cele două băncuțe ce înconjurau masa.

— Seo Soojin, al doilea copil al familiei Seo. Vânători experți de vârcolaci.

Fețele celor doi vârcolaci aproape că au picat pe jos când informația primită le-a atacat urechile, privindu-se reciproc înainte de a o fixa pe brunetă.

— Eu, Wooyoung și Soojin obișnuiam să fim cei mai buni prieteni. continuă Minnie în timp ce își privește cu nostalgie fosta cea mai bună prietenă. Eram de nedespărțit, încă din generală, însă eu și Soojin ne știm de la grădiniță. Totul până când noi doi am fost mușcați și transformați, ceea ce nu ne-a mai permis să păstrăm legătura strânsă cu ea întrucât era prea periculos.. Nu voiam ca Soojin să descopere că Wooyoung este vârcolac, și să-l omoare.. șoptește ultimele trei cuvinte cu regret, urmând să-și mute privirea pe cei trei băieți.

— Credeți că Soojin v-ar fi omorât? Erați extrem de apropiați din câte am înțeles.. rostește și Jooheon în timp ce o analiza pe Soojin, în mintea lui fiind imposibil să creadă că bruneta era capabilă de așa ceva.

𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum