saptesprezece

44 10 122
                                    

Cu toate că nu se simțea bine făcând asta, pentru tot restul zilei Soojin a continuat să-l ignore pe Changkyun exact în maniera în care ea era ignorată de el, satisfăcând astfel dorința lui San de a nu mai avea vreo legătură unul cu altul.

Sunetul continuu și puternic al clopoțelului a vestit terminarea orelor, bruneta rămânând însă în aceeași poziție în banca ei, sprijinindu-și chipul într-o mână în timp ce nu-și putea muta privirea tristă de pe vârcolacul alfa care își strângea lucrurile pentru a pleca acasă.

O durea că el chiar și-a pus serios în gând să fie supărat pe ea pentru reacția ei de dimineață, însă nu-l putea contrazice. Și ea era mâhnită pentru că a stricat echilibrul pe care reușise să-l creeze cu brunetul.

A fost adusă cu picioarele pe pământ de zgomotul provocat de toți colegii ei care se deplasau de colo-colo pentru a se pregăti de plecare, ridicându-se din bancă încă având privirea agitată pe băiat, mușcându-și ușor buza de jos când un gând a lovit-o.

Mâna ei stângă a urmat drumul pentru a o apuca pe a băiatului în dorința de a-i atrage atenția, însă roșcata ce a apărut în fața ei chiar și i-a tăiat calea chiar când mai avea puțin și își atingea scopul, a făcut-o să se oprească în loc.

— Vii cu noi la Changkyun și Jooheon? întreabă Minnie zâmbitoare, Changkyun întorcându-se înspre cele două la auzul întrebării fetei banshee.

Soojin a deschis deîndată gura pentru a-i oferi prietenei sale răspunsul pe care amândouă doreau să-l audă, însă momentul în care ochii reci și nepăsători ai brunetului au săgetat-o, a determinat-o pe fată să-și schimbe radical vorbele.

— Nu, nu pot.. Am niște treabă de rezolvat..

Changkyun și Jooheon care le auziseră discuția celor două chiar dacă nu îndrăzneau să le privească întrucât erau concentrați pe strânsul lucrurilor de pe suprafața băncii, au putut simți de la un kilometru depărtare starea de tristețe pe care Soojin o emana, și bătăile inimii ei care dovedeau că mințea.

— Bine.. Ne vedem mâine, atunci!

O salută Minnie în timp ce își purta zâmbetul nesigur de comportamentul brunetei, urmând să se alăture haitei ei pentru a părăsi împreună clasa sub privirea pierdută a lui Soojin care rămăsese blocată pe loc.

Cei patru hotărâseră să stea împreună cât mai mult timp posibil pentru a mări puterea haitei în caz de vreun atac neașteptat, casa lui Changkyun și Jooheon fiind cel mai sigur loc întrucât nu era populată de vreun adult lipsit de putere în fața vârcolacilor, și tinerii nu voiau ca familiile lui Wooyoung și Minnie să fie puse în pericol.

Soojin a fost trezită din profunzimea gândurilor ei infinite de către vocea fratelui ei ce s-a auzit de la ușă, începând să-și strângă și ea lucrurile pentru a merge acasă. Avea planuri mari pentru diseară, și trebuia să se pregătească cât mai bine din moment ce urma să fie pe cont propriu.

Changkyun s-a urcat pe locul de lângă șofer al mașinii roșie a fetei în timp ce aceasta a ocupat însuși locul șoferului, așteptându-i pe cei doi vârcolaci să se urce pe bancheta din spate pentru a porni.

În scurt timp frâna a fost călcată în fața casei celor doi frați, oprind motorul și coborând împreună din mașină pentru a-l lăsa pe Jooheon să introducă cheile în broasca ușii de la intrare pentru a o descuia, însă mare le-a fost mirarea când au sesizat că ușa era deja deschisă.

— Stați în spatele meu.

Le spune roșcatul în timp ce pășește lent înăuntru, analizând holul în care intrase și îndreptându-se ușor înspre sufragerie avându-i pe ceilalți vârcolaci în urma lui care erau pregătiți să atace tot ce mișca, beta-ul oftând liniștit atunci când a dat cu privirea de bunicii lui care îi așteptau cuminți pe canapea.

𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓Where stories live. Discover now