𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓

ｄｏｕａｚｅｃｉ ｓｉ ｄｏｉ

Câteva zile trecuseră încă de când Soojin nu s-a mai prezentat la liceu, dat fiind că încă din ziua în care a fost mușcată și până în prezent, părinții ei au avut grijă de transformările acesteia și au învățat-o să le controleze exact ca niște experți ce erau.

Și în sfârșit a venit ziua în care bruneta și-a recăpătat libertatea, părăsind împreună cu fratele ei casa pentru a se urca în mașina acestuia.

Chiar dacă au fost doar câteva zile încă de când nu și-a mai văzut prietenii, pentru ea s-a simțit ca luni întregi; poate și pentru că după transformările pe care nu le putea controla, nu mai știa ce s-a întâmplat cu ea.

Nici Changkyun nu o mai vizitase seara, așa cum a făcut ultima dată, însă nu a reprezentat motiv de supărare pentru fata a cărei singure dorințe în momentul de față era să-l vadă pe alfa și să-i povestească cum au decurs zilele ei.

Ajunși la liceu, frații Seo au coborât din mașina lui San și au intrat împreună pe porțile liceului, Soojin căutându-și haita cu privirea.

— Dacă vrei, poți veni să stai cu prietenii mei.

Îi sugerează San subtil chiar dacă știa deja că era în zadar, urmând să-și lase buzele să i se arcuiască într-un zâmbet când sora lui a zâmbit deasemenea.

— Chiar crezi că voi face asta?

— Nu. Pe mai încolo, și să ai grijă.

Acestea fiind spuse, fiecare și-a văzut de drumul lui, fata urmând coridorul pentru a ajunge la dulapul ei, vocile elevilor de pe hol ce vorbeau unii cu alții răsunând cu ecou în urechile ei sensibile de lupoaică.

Tot analizând împrejurimile în drumul ei, a constatat că prietenii ei nu se aflau prin zonă, lăsând un mic oftat să-i scape printre buze înainte de a deschide ușa dulapului ei roșu pe care nu îl mai deschisese de câteva zile, urmând să ia din interiorul lui cărțile de care avea nevoie.

Din interiorul dulapului, privirea i-a fugit pe micuța oglindă ce era lipită de ușă, începând să-și așeze părul și bretonul în aceasta.

Atenția i-a fost imediat captată de perechea de ochi pe care i-a putut sesiza în spatele ei prin intermediul oglinzii, întorcându-și imediat chipul vesel înspre movaliul care nu a mai așteptat nimic pentru a-și strânge în brațe prietena.

— Soojin, bine ai revenit printre noi! o întâmpină Wooyoung călduros, scoțând un chicot de la brunetă.

— Și mie mi-a fost dor de tine.

— Ce face lupoaica noastră? întreabă băiatul după ce se retrage din îmbrățișare, începând să analizeze chipul fetei.

— Mă simt excelent, nu am mai avut probleme în ultimele două zile. Voi ce ați mai făcut? S-a mai întâmplat ceva de care ar trebui să aflu?

— Nope, nimic nou. Doar că Changkyun a insistat ca în fiecare seară să mergem în căutarea haitei lui Wonho, chiar dacă San ne-a spus să nu facem nimic fără el și părinții lui.

— Am înțeles.. Și, unde e Ch–

Vrea fata să întrebe, însă este imediat întreruptă de vocea sfioasă a prietenului ei care nu putea sta nemișcat, jucându-se astfel constant cu degetele mâinilor.

— San unde este?

— Uh, s-a dus înspre vestiare. De ce? Ce treabă ai cu el? rostește fata tachinator, sperând totodată să audă un răspuns ce-i va face pe plac.

— Nimic special, doar vrea să se holbeze la el din depărtare, ca de fiecare dată.

Vocea ce s-a auzit în spatele fetei a făcut-o să tresară ușor de uimire, întorcându-și imediat capul în spate pentru a da de picioarele lui Changkyun care își ținea chipul ascuns în spatele ușii dulapului, urmând ca degetul acestuia să împingă ușor ușa și s-o închidă astfel.