𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓

ｃｉｎｃｉｓｐｒｅｚｅｃｅ

— O să-i spui alfa-ului tău să stea departe de sora mea! Altfel o să aibă de-a face cu mine!

Mârâie San înspre cel mai mic îndată ce ajunge în capătul coridorului pustiu și liniștit, privind câteva secunde pe geam înainte de a se întoarce către movaliu pentru a-l privi.

— De unde știi că ei nu sunt atrași unul de altul..

Își face Wooyoung curaj să deschidă gura, mormăind neîncrezător pe sine acele vorbe care imediat au fost tăiate de vocea dură a șatenului.

— Crezi că îmi pasă?! Nu există așa ceva! Relația dintre un vârcolac și un vânător de vârcolaci este exclusă!

Strigă vrând să se facă cât mai înțeles posibil, urmând să rămână cu privirea fixată în ochii limpezi ai băiatului, observând cum pe secundă ce trecea, aceștia își pierdeau din strălucire, începând ba chiar să se umezească.

Beta-ul și-a lăsat privirea tristă în podea întrucât își dăduse seama că urma să lăcrimeze, mușchii chipului lui San relaxându-se când și-a dat seama că vorbele lui îl răniseră într-o oarecare măsură pe cel din fața lui.

Pentru a nu mai scoate pe gură alte lucruri care aveau să agraveze starea movaliului, băiatul cu păr șaten a oftat și și-a lăsat picioarele să-l conducă cât mai departe de zona în care Wooyoung era, și anume afară din liceu pentru a își reveni.

✰彡

La terminarea orelor, Changkyun și Jooheon doar și-au luat rămas bun de la Minnie și Wooyoung înainte de a grăbi pasul către casa lor, fiind hotărâți să facă un plan de luptă până la revederea cu haita lor veche, ale cărei intenții nu o știau momentan, însă trebuiau să fie pregătiți în caz de orice.

Soojin care tocmai ce ieșise pe ușile liceului în fața fratelui ei care îi spusese să-l aștepte în fața mașinii lor, și-a fixat privirea pe spatele celor doi frați care nu știau cum să ajungă mai repede acasă la ei, privind derutată în spate la San care nu părea să lase prea curând discuția cu prietenii lui.

Un mic zâmbet a înflorit pe chipul ei, așezându-și mai comod ghiozdanul în spate înainte de a o lua la fugă pe aleea pe care cei doi au urmat-o, mergând în spatele lor la o distanță considerabilă până ce au condus-o la locul în care casa lor era așezată.

În timp ce ei au intrat rând pe rând în casă și au închis ușa în urma lor, bruneta în schimb începând să meargă pe lângă casă pentru a găsi un geam de la care poate auzi ceea ce cei doi vârcolaci unelteau înăuntru.

— Sunt aici, în oraș, deci ce ne facem?

Începe Jooheon serios, trântindu-și ghiozdanul pe canapea înainte de a-și întoarce privirea către fratele lui mai mic.

— Și dacă sunt mult mai aproape decât credem? Dacă sunt chiar afară în acest moment și așteaptă să ieșim?

— Nu ar fi trebuit să ne despărțim de Wooyoung și Minnie, nu-i așa?

— Dar de unde știm că vor să ne ceară socoteală?

— Changkyun, tu gândești? Ce să caute aici, dacă nu vor asta? Kihyun a venit după noi la liceu ca să se asigure că suntem aici–

— Stai așa..

Se oprește brusc brunetul din a mai fi nervos, după câteva secunde în care a privit în gol, întorcându-și ochii nesiguri către roșcatul care aștepta disperat continuarea.

— Kihyun ne-a văzut.. Asta înseamnă că i-a fost foarte ușor să ne urmărească până aici..

Jooheon și-a încordat mușchii la auzul cuvintelor fratelui său, în momentul următori ambii vârcolaci mutându-și privirile pe geamul sufrageriei.