sapte

69 19 127
                                    

— Ești sigur că am luat decizia corectă?

Changkyun și-a întors privirea către fratele său ce îi vorbise în timp ce ținea strâns în mână mânerul unuia dintre geamantane, strângându-și buzele într-o linie dreaptă în timp ce a aprobat hotărât.

— Vreau să stau departe de Wonho și de haita lui minune pentru un timp, și poate chiar să reușesc să-mi fac propria haită în Busan.

Sunetul microbuzului ce ajunsese în stație i-a scos din gânduri și i-a făcut să-și ridice de jos gențile ce le conțineau hainele și obiectele personale, urcând în acesta și ocupând două locuri după ce și-au așezat bagajele în locurile special amenajate pentru asta.

Nu mult a trecut până ce vehiculul să pornească înspre orașul vecin numit Busan, locul în care Changkyun a hotărât să emigreze pentru a-și forma o haită mai puternică decât cea pe care decisese să o abandoneze fără vreo explicație, o haită în care el putea fi lider fără a fi reținut de ceva sau de cineva.

În mai puțin de o jumătate de oră au ajuns la destinație, căutând în amintirile lor drumul care avea să-i conducă către casa în care au locuit în copilărie și pe care părinții lor au decis s-o scoată la vânzare, însă nici până în ziua de azi nu au primit vreun telefon de la cineva care dorea s-o cumpere.

Amândoi știau că bunicul lor ce i-a introdus în lumea vârcolacilor locuia aici, însă nu aveau în gând să-i facă o vizită astăzi întrucât își rezervăseră această zi odihnei fizice și mentale. Plus că vag își mai aminteau de locul exact în care acesta își avea căminul, însă nu era imposibil de găsit dacă chiar voiau asta.

Ajunși în fața casei uitate de lume cu un etaj, Jooheon a scos cheile din buzunar și a descuiat ușa, permițându-le să intre și să privească la mobilierul și obiectele acoperite de cearceafuri albe și la podeaua și pereții prăfuiți.

— Avem ceva de treabă azi..

Oftează cel mai mare ajutându-și fratele să care înăuntru toate bagajele, închizând ușa și privind împrejur descurajați de decorul ce îi înconjura, știind deja ce îi așteaptă însă nici că aveau de ales. Trebuiau să curețe locul în care aveau să locuiască și să doarmă, ceea ce au și făcut până la lăsarea serii.

✰彡

— Îmi mai explici o dată de ce naiba am venit aici?

Vocea plictisită și lipsită de viață a lui Changkyun a răsunat în urechile fratelui său care înainta cu pași nerăbdători către instituția la care abia a reușit să-l convingă pe cel mai mic să meargă, și anume liceul.

Dorința lui Changkyun fusese încă de la început să vină în Busan pentru a-și forma o haită cu ajutorul căreia să îi găsească pe cei ce i-au omorât părinții, nu să își piardă timpul prețios la liceu.

— Trebuie să ne integrăm și să ne continuăm studiile. îi explică peste umăr în timp ce-și purta zâmbetul pe buze.

Brunetul și-a dat ochii peste cap urmând să analizeze toți studenții prezenți în curtea liceului care se îndreptau spre ușile clădirii pentru a ajunge fiecare la clasa unde avea oră, sentimentul care l-a săgetat dintr-o dată determinându-l să se întoarcă brusc și să privească la mingea de fotbal care zbura cu viteza luminii către el, lovindu-l în partea stângă a capului.

În mod normal ar fi trebuit să fie capabil s-o oprească înainte să fie lovit de ea, însă încă mai lucra la abilitățile lui și la perfecționarea lor.

— Cine a făcut asta?!

Strigă nervos în toată curtea, Jooheon întorcându-se confuz înspre el și privind la elevul care înainta cu ochii fixați pe brunet de parcă văzuse un erou, Changkyun așteptând ca movaliul să ajungă în dreptul lui.

𝖬𝖾&𝖬𝗒 𝖶𝖾𝗋𝖾𝗐𝗈𝗅𝖿 | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓Where stories live. Discover now