34~Mai Viu Ca Niciodată

716 46 11
                                    

Mai viu ca niciodată

     Eram atât de aproape să-mi bag picioarele în toate și să stau acasă în seara asta. Dar DCM 15 era în aproximativ o oră, maxim două, și cu siguranță aș fi regretat dacă nu m-aș fi dus.

    În plus, Adam urma să vină iar eu nu aveam cum să-l anunț că m-am răzgândit. Am realizat asta în momentul în care mi-am dat seama că nici măcar nu aveam numărul lui de telefon.

   —Unde ești? am țipat de lângă ușa dulapului cu haine.

    Încercam să mă hotărăsc la o ținută pentru cursă, din păcate nu reușisem decât să mă plâng că nu am ce să port.

   —Voi fi acolo la timp, vocea lui Ryen s-a auzit din difuzorul telefonului de pe pat.

   —Ok, cât timp mai am?

   —Dacă vine la fix, atunci cam 20 de minute.

    Am lăsat un țipăt să iasă apoi am aruncat topul de piele pe pat lângă celalalt. Nu e ca și cum mergi la nuntă, Kylie, doar îmbracă-te o dată. Am încercat să-mi spun.

   —Închid, mă suni când ajungi și tu.

    Ar fi trebuit să am în vedere faptul că era sfârșitul lunii și urma să-mi vină menstruația. Nu ar întârzia doar pentru că voiam eu să mă imbrac în fustă.

    După alte 10 minute am reușit să găsesc o pereche de pantaloni negri de piele și un corset vișiniu din latex. Mi-am trecut încă o dată cu peria prin păr și după ce am aplicat balsamul de buze m-am oprit uitându-mă în oglindă.

    Am băgat câteva lucruri într-o geantă mică de umăr și am plecat în sufragerie. Am luat o pastilă doar în cazul în care crampele aveau să-și facă apărația o dată ce părăsesc casa iar pe restul le-am băgat în geantă.  

    Când claxonul unei mașini s-a făcut auzit, atunci mi-am dat seama că ăla era semnalul meu.
    Am închis totul în urma mea și am coborât.

   —Arăți foarte frumos, a spus el.

   —Mulțumesc! mi-am cuplat centura de siguranță și m-am facut comodă în scaun.

    Pe drum am încercat să fiu cât se poate de tăcută și să mă gândesc mai bine la cum o să închei lucrurile în noaptea asta. Oricât de mult m-aș fi gândit nu puteam veni cu o replică bună. Toate îmi sunau a "eram sub influența alcoolului, nu mi-am dat seama ce făceam".

    Kylie din seara aia fusese total diferită.

   Am simțit vibratul telefonului așa că m-am grăbit să-l scot și să-i răspund prietenei mele la apel.

   —Ai ajuns? am întrebat.

   —Da, eu și Asnee suntem deja aici. Locul ăsta e plin, e mult mai bine decât îmi aminteam eu.

    I-am ascultat cuvintele și am zâmbit amintindu-mi de povestea pe care mi-a spus-o cu ceva timp în urmă.

   —Păi, voi nu ați avut asemenea evenimente, am zis.

𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓Where stories live. Discover now