Dragoste demonică

Capitolul 40

Odata intrata în labirint, o senzatie cunoscuta pusese control pe trupul sau.Inca era negru, dar era un negru pe care ea simțea ca il cunoaste..dar de unde? Desi cuprinsa de frica, facu un pas in fata iar asta fu indeajuns.Imediat cum atinsese podeaua, aceasta parca disparu de sub picioarele fetei, lasand-o intr-o cadere libera.Nu era prima oara cand Lisa cadea în felul acela..în negura aceea..i se intamplase de multe ori pana atunci...doar ca inca nu era capabila sa inteleaga unde.Deodata corpul ei atinsese ceva solid.Impactul fusese atat de puternic incat fata fu foarte aproape de a-si pierde cunostinta și desi nu si-o pierduse, cu siguranta își pierduse simtul vazului.

Era intinsa pe ceva ce la atingere părea a fi pamant si..iarba.După ce isi freca ochii rapid, incercand sa își recapete privirea..Lisa intelesese.Totul avea sens acum...de asta nu se simtea straina de acea situație odata intrata în labirint.Ea mai fusese acolo de nenumarate ori..doar ca nu în realitate, ci în vis.Labirintul era visul Lisei, care incepea pe acea campie.

Desi era din cale afara de speriata, Lisa știa ca timpul în labirint trece mult mai repede decat în realitate, așa ca se pusese să alerge din răsputeri spre pădurea cu Zimzomi.Ramasese impresionat de naturaletea cu care gasise directia in care trebuia sa alerge.Desi visul acela se incheiase cu aproape zece ani in urma, fata inca stia exact ce si cum ar fi trebuit sa faca.Scopul sau era sa ajungă la vechiul templu din inima pădurii, cel mai probabil acolo avea să apara Zenus..
Multumita acelor iesiri nocturne, Lisa era într-o forma ce îi permitea să parcurga distanta aceea de cativa km fara prea mult efort, doar ca odata ajunsa in padure, incremeni. Padurea era aceiasi, doar ca printre copaci se puteau vedea o multime de oase imprastiate pe pamant...oase ce pareau a fi de om.Acum intelegea de ce toti ceilalti erau asa inspaimantati de ideea ca Lisa urma sa intre in labirint.Ei credeau că existau capcane în labirint, de asta nimeni nu iesise de aici viu, dar defapt nu erau capcele cele ce îi omorau pe cei ce intrasera, erau defapt Zimzomii.Lisa era obisnuita să fie calcata în picioare de catre acestia, doar ca ea știa ca urma sa se trezeasca după aceea, deoarece era doar un vis.Din ce putea vedea, replicile acelea nu se aplicau și în realitate.Daca erai prins de Zimzomi, erai mort, adica nu urma sa te mai trezesti vreodată.Gandurile acestea trimisera un tremurat pe sira spanirii Lisei, dar fata știa ce avea de facut.Cat timp nu scoatea niciun zgomot, Zimzomii nu avea sa stie de prezenta ei acolo.Trecuse prin sute de "simulari", acela era testul final.Cand dadu de Zimzomi, nu putea sa nu se mire de creaturile acelea ce pentru oameni ar fi parut efectiv ca sunt niste extraterestrii.Ca si cand ar fi dansat balet, Lisa reusi sa treaca printre acestia fara a scoate nici cel mic mic zgomot.Singurul zgomot produs fu acela al portii ruginite, sunet ca facu Zimzomii sa innebuneasca, dar Lisa știa ca în micul templu era în siguranta.

Intrata în templu, totul era exact asa cum si-l amintea.Pietrele vechi acoperite cu muschi, gratiile ce tineau loc geamului, masa aproape terminata de termite pe care se afla cele doua statui...efectiv totul era identic.In timp ce Lisa se apropia de acele doua statui ce cu mult timp în urma îi ofereau acele cuvinte lipsite de sens, simti prezenta altcuiva in templu.Cu inima batandu-i haotic, se intorsese usor spre usa de la intrare, iar ce vazu îi inumuiase picioarele în timp ce sufletul ii fausese topit iar creerul ars.Era umbra..era Zenos..dar nu asa cum il vazuse până atunci."Umbra" nu mai era grea, ci era mai mult o lumina alba, intensa, ce daca era privita prea mult, ti-ar fi putut arde ochii cu totul, dar asta nu o opri pe Lisa.Fata se uita la acea lumina,parca vazand sufletului lui Zenos ascuns in spatele acesteia.Desi ochii o implorau sa isi intoarca privire, creierul ei nu putea face nimic.Daca ar fi murit privind lumina aceea, ea ar fi fost implinita.

Fata fu trezita din transa aceea de o voce groasa..ce se auzea din apropierea luminii.

-Iti multumesc ca ai venit, Lisa Grey.

Lisa era ca și hipnotizata, din nou.Vocea aceea..atat de profunda, atat de puternica, o vocea în spatele careia se ascund durere si suferinta intregului univers.Lisa nu putea sa deschida gura, nu putea clipi, nu mai avea control asupra corpului sau, asta inca de cand Zenos își făcuse aparitia.