Dragoste demonică

Capitolul 14

- Cat de inconstient poti fi David!? Cum sa faci una ca asta la nici doua zile după ce a aflat de existenta noastra. Ne-a primit in viata ei, cand avea atatea motive sa o ia la fuga. In ciuda presiunii pe care o avea deja pe umeri a continuat sa ramana cu noi. Tu drept raspuns la asta o aduca la mormantul fratilor nostri? Eu nici nu stiu cum de poti fi atat de idiot uneori. Daca ar fi murit, tot sangele ar fi fost pe mainile tale.

Asta parea a fi vocea Ivei, isi spusese Lisa, doar ca asta era imposibil. O ameteala urata o cuprinsese iar capul o durea extrem de rau. Incepea sa simt anumite lucrurile, cum ar fi faptul ca era intinsa pe ceva, doar ca inca nu revenise destul cat sa isi dea seama unde se afla. Tot continua sa auda voci care parea sa provina de la kilometri departare. Dupa alte cateva secunde, simturile pareau sa-si revina si privirea la fel, doar ca era prea incetosata pentru a putea distinge vreoceva. Imaginea devenea din ce in ce mai clara, iar din cauza faptului ca legaturile dintre creier si muschi pareau intregi, fusese capabila sa-si frece ochii cu mainile in speranta ca va grabi procesul recuperarii vazului.

- Io, cred ca ar trebui sa vedeti asta.

Vocea asta era mai clara, de asta Lisa isi daduse seama ca ii apartinea lui Zac, doar ca nu ii venea sa creada. Cel mai probabil le simtea lipsa, asa ca se apucase sa isi imagineze chestii, ceea ce era destul de weird.

- Ba, terminati-va odata cu certurile voastre. Lisa s-a trezit, spuse Zac aproape tipand.

- Momentul in care Lisa realizase faptul ca nu viseaza si nici nu isi imagineaza toate acestea, fu momentul in care simti mana Ivei dupa ceafa sa, incercand usor si delicat sa ii ridice capul.

- Lisa, ma auzi?

Desi simturile isi revenisera, fata nu era inca capabila de a vorbi.

- Da-i timp, a luat o cazatura urata, spuse Zac.

Nemaiputand sa ramana pur si simplu muta auzindu-si prietenii vorbind despre ea, isi stransese toate puterile ramase in incercare de a scoate macar un cuvant pentru a le indica faptul ca ii aude tare si clar.

- Iva?

Atunci fu momentul cand Iva intra pur si simplu in priza, emanand bucurie pura.

- Daaaa!!! Lisa, oh Doamne!! Nu ai idee cat ma bucur sa iti aud vocea, iti jur ca am crezut ca ai murit! Ce a fost in capul tau sa faci una ca asta? Lasa, nici nu mai conteaza, doamne cat ma bucur ca esti teafara.

Aproape o lasa pe Lisa fara aer cu stransoarea sa. Din ce isi putea da seama fata, Iva uitase ca e demon, asta insemand mult mai multa putere decat uman ar putea visa vreodata sa aiba. Dat ca imbratisarea contiua sa creasca in intensitate, Lisa reusise sa spuna:

- Iva..prea tare!!

Iva instant ii dadu drumul Lisei, vizibil rusinata si cu obrajii rosii.

- Imi pare rau, Lisa, doar ca sunt asa fericita sa vad ca esti bine!!

Inima ii canta de bucurie, vazand ca exista fiinte care chiar iar fi simtit lipsa, lucru ce era total neasteptat dat fiind ca pana acum doua zile nici nu stiau de exista unuii altora. Dar lucrul acesta s-a schimbat drastic. Acum Lisa stia prin ce trecuse fiecare dintre ei, stia felul in care si-au trait viata si chinurile la care au fost supusi. Dupa toate acestea, Lisa nu avea cum sa nu aiba incredere in ei. Nu ii mai era frica de faptul ca sunt demoni si pot face lucruri pe care un uman cu greu le-ar putea intelege, acum ei erau familia sa. Lisa inca era culcata pe iarba cu Iva ce ii tinea capul in poala si tot ii plimba mainile pe fata, iar David si Zac stateau in picioare in fata ei. Zac se uita la ea cu un zambet mandru pe fata, de parca Lisa castigase aurul la jocurile Olimpice de sarit in groapa si murit ca fraierii iar el era antrenorul sau. Pe de alta parte, David era serios, mai serios decat era de obicei. Pe fata i se citi frica si vina, iar asta nu avea cum sa nu o intristeze pe Lisa. Toti dadeau vina pe el pentru ceea ce ea facuse, dar era gresit, deoarece decizia fusese luata in totalitate de Lisa, iar ea avea de gand sa se asigure ca si ceilalti vor sti asta, de indata ce va fi capabila sa vorbeasca normal. Cand simtise ca e mai stabila, incerca sa se ridice in picioare, iar spre surprinderea tuturor, chiar reusi. Vazand ca poate sta in picioare singura, poate vorbi si vedea destul de clar, se aruncea in bratele Ivei, cu lacrimi in ochi.