Dragoste demonică

Capitolul 11

 Simtea cum fata ii era lipita de o suprafata rece si dura. Cand reusise sa deshida ochii putea vedea culoarea crem a acelui material ce parea a fi un fel de marmaura. Unde mai aterizase acum? Cu ce avea sa se confrunte de data asta, deoarece simtea ca moartea Ivei a distrus o bucata din inima sa. Cu greu Lisa reusise sa se ridice in picioare pentru a incerca sa afle unde se afla. Din ce isi dadea seama se afla intr-o sala extrem de mare, in mijlocului careia se afla o masa ce putea ospita pe putin patruzeci de persoane. Pe masa se puteau vedea strălucind tacamurile ce probabil costau mai mult decat o casa prin partile acelea, fiind lucrate manual din tot felul de metale prețioase. Scaunul erau foarte impunatoare, sezutul si spatarele lor fiind tapitate dintr-un material fin de o culoare verde ce ducea spre vernil. Scaunul ce statea in capătul mesei era mai mare si mai impunator ca celelalte, dand de inteles ca acela este locul persoanei cu cea mai mare importanță. O usa de lemn inalta cativa metri si foarte solida, tinea incaperea inchisa. Ferestrele erau si ele destul de mari si inalte, doar ca sticla ce le forma nu era tocmai transparenta, era multicolara cu un fundal de un albastru inchis, fundal pe care erau reprezentate mai multe scene biblice. In timp ce admira sala, pe usa intraseră grabite mai multe femeie ce aducea tot felul de tipuri de mancare. Erau cu siguranta menajerele celui ce detinea acel palat, pentru ca acea constructie sigur nu era o simpla casa, dat fiind ca sala de mese avea cateva sute de metri patrati. La inceput Lisa se temea sa nu fie vazuta, deoarece nu era sigura suta la suta daca inca e invizibila sau nu, dubiu ce ii fu imediat lamurit in timp ce una dintre menajere trecu prin ea la propriu. De data asta nu a fost nevoie de prea mult timp sau prea multa bataie de cap pentru a recunostea epoca si locul unde se afla. Era in Londra anilor 1700. Era destul de usor sa decida orasul din cauza accentului celor trei menajere, iar perioada o dedusese din tinuta lor. Era imbracate in culorile tipice menajerelor din acea perioada, negru si alba. Pe cap aveau o bucata de material alb ce venea legat cu o funda sub barbie si purtau niste..nu stia exact cum se chema imbracamintea aceea, dar de dragul cartii hai sa ii spune rochii. Rochii extrem de voluminoase incat le ocoperea parte de jos a corpului in totalitate. Era asa de mare incat atunci cand mergeau zici ca defapt lunecau pe podea, lucru pe seama caruia Lisa nu avea cum sa nu se amuze.

- Baronul asteapta cu nerabdare de foarte mult timp balul acesta.

- Stiuuu Linda, si eu abia l-am asteptat. Sa vezi cati domni draguti vor veni. Am auzit ca ar venit pana si varul regelui, domnul Darcy.

- Linda, de cate ori trebuie sa iti spun ca domnul Darcy este o ruga extrem de indepartata a regelui, nici macar nu a vizitat vreodata castelul.

 - Stiu dar asta nu are importanta atat timp sange regal ii curge prin vene. Doamne abia astept sa se lase seara si sa ajunga toti invitatii.

- Fetelor, mai bine v-ati misca, masa asta nu se va pune singura.

Dupa aceasta replica toate trei au "lunecat" afara din sala. Lisa isi daduse seama ca Linda era cea mai tanara dintre ele si cea mai copilaroasa, iar din cauza asta si cea cu cele mai puternica sentimente. In sala aceea avea sa se tina un bal, unul foarte asteptat din ce auzise fata. Dar tocmai din cauza asta nu isi daduse seama ce cauta ea acolo? Un bal nu poate fi definit drept pedeapsa, trebuia sa fie altceva ascuns in spatele scenei asteia, asa ce decisese sa inspecteze castelul si eventual curtea acestuia in cautare de indicii si eventual persoane care ar fi putut sa-i mai rezolve din dubii. Odata iesita din sala aceea, dadu intr-un hol imens presarat cu usi si pe stanga si pe dreapta. Nu prea stia cum sa se orienteze, dar deodata ce ea era stangace mai mereu, decisese sa o ia spre dreapta de data asta. Mergand pe holul ce parea atat de lung, vazusese ca in partea aceea se termina cu o usa enorma de culoare neagra in fata careia statea un barbata ce parea sa pazeasca intrarea. Lisa isi spusese ca nu avea sens sa continue, si ar fi facut mai bine sa o ia in partea o pusa cautand eventual iesirea din castel care sigur nu era in partea aceea. Totusi nu facu asta. Curiozitatea si..sa-i spunem intuitia o tragea pe fata spre camera aceea. Lisa invatase din experienta trecuta ca ar fi bine sa-si urmeze inima, asa ca porni catre usa aceea neagra, bine pazita de catre barbatul in costum rosu si cu ceva negru, ridicol pe cap. Trecu prin el de parca nici un era acolo si incaperea in care intra ii taiase respiratia la propriu. Era o biblioteca plina ochi cu carti si manuscrise extrem de vechi si rare, copertile acestora fiind facute nu din cartonul cu care Lisa era obisnuita, ci dintr-un fel de piele de animal extrem de dura si rezistenta. Aproape toate cartile aveau aceiasi culoare, adica un maroniu inchis, si rar se razea cate una care era de un negru sters. Rafturile era inalte fix pana in tavanul camerei, acoperind fiecare perete in parte, nelasand liber nici macar un centimetru. Doarece fusese atat de captivata de maretia si frumusetea acelei biblioteci, ignora faptul ca nu era singura in incapera. In mijlocul bibliotecii era pozitionat un fel de birou, in spatele caruia un baiat cu parul lung si brunet citea "Divina commedia" de Dante. Lisa nu stia precis cine era acea persoana sau daca macar o cunostea, asa ca se decisese sa se aproprie pentru a-si clarifica ideile. Cu cat se apropria mai mult, cu atat acea persoana parca ii parea din ce in ce mai cunoscuta. Felul in care statea asezat pe acel mic tron, forma palmelor, culoarea parului ce ii cadea pe fata, acoperindu-i-o de privirea Lisei si muschii proeminenti ce se puteau vedea si prin camasa alba ce o purta, toate caracteristicile acestea Lisa le mai intalnise inainte, iar cand fu fata in fata cu personajul misterios, isi daduse seama la cine. Baiatul care citea in spatele biroului era Zac. Lisa era stupita din mai multe puncte de vedere. Nu reusise niciodata sa observe bine faptul ca Zac era atat de frumos, o frumusete atat de naturala, in ciuda faptului ca el oricum era un arogant si jumatate. Apoi nu il mai vazuse niciodata cu o carte in mana, adica un playboy care sa mai si citeasca, asta chiar ca nu o vezi in fiecare zi. Dar ce o mira o enerva cel mai mult, era pozitia sa pe scala sociala. Cat de nedreapta putea fi viata in confrontul anumitor persoane? Adica Iva dusese o existenta mizerabila fiind batuta, torturata si pusa la munca pana la epuizare pentru ca in cele din urma sa fie ucisa in cel mai crud mod posibil pe cand Zac era fiul ( buia Lisa ) unui baron din Londra ce traia intr-un castel ce avea o biblioteca mare cat doua case puse una peste alta. El purta vestminte dintre cele mai fine si scumpe, manca mancarea cea mai calitativa si delicioasa, avand un trai cum restul lumii putea doar sa viseze. In acele clipe Lisa era extrem de nervoasa pe Zac, ar fi vrut sa ii poata smulge acea carte din maini si sa i-o dea de cap. Unde era dreptate in toate povestea asta? Cum Dumnezeu putea da unuia mult mai mult decat avea nevoie, in timp ce altuia ii daduse o exista fara nimic, doar suferinta si durere. Lacrimi incepusera sa curga pe obrajii Lisei cand isi amintise de corpul fara viata al Ivei, corp pe care nici nu fusese capabila sa il atinga. Furia pusese control pe Lisa, deoarece fata incerca din rasputeri sa scoata carti de pe rafturi si sa le arunce unde apuca, voia sa scape de toti nervii aceia ce pusesera mana pe corpul si sufletul sau. Dupa ce isi terminase partida de box cu rafturile bibliotecii, cazu cu spatele de perete, tinandu-si genunchii in maini si plangand. Ar fi preferat oricand suferinta fizica in locul acelei suferinte ce o distrugea bucatica cu bucatica. Desi era nervoasa pe toate cele intamplate, nervoasa pe Zac si pe faptul ca o ducea atat de bine, devenise destul de lucida cat sa isi dea seama ca Zac nu e vinovat pentru asta, nu a ales unde si cum sa se nasca. Furia Lisei impotriva lui nu era justificata. Zac inchisese volumul ce il citea si il puse intr-un dintre rafturile din spatele bibliotecii, dupa care isi lua sacoul de pe scaun si iesi din biblioteca. Lisa isi stersese lacriminile ce ii inundau obrajii si se gandise ca avea doua optiuni: ar fi putut sa acolo im biblioteca si sa isi planga in continuare de mila, sau ar fi putut lua-o pe urmele lui Zac pentru a vedea ce mai exact cauta ea in acea viata. Cu siguranta nu se trezise in acea epoca fara niciun scop, ii era imposibil sa creada asta. Mai intai Iva si acum Zac, trebuia sa fie ceva la mijloc, asa ca se ridica si trecu din nou prin usa bibliotecii de parca nu era acolo, luandu-se dupa Zac. Acesta impreuna cu barbatul ce pazea intrare in incapere se indreptau, evident, spre partea opusa a holului. Dat fiind ca pana acum fusese asezat, Lisa abia acum reusise sa vada pantalonii si papucii lui Zac. Acesta purta niste pantofi negri lucios cu putin toc ce in realitate pareau mai mult de femei decat de barbati, iar sacoul sau era fara nasturi, in spate fiind mai lung si impartit in doua parti. Nu era o imbracaminte cu care Lisa era obisnuita, dar nu putea sa nu fie de acord cu faptul ca arata foarte elegant si masulin. Tenul sau perfect si muschii umflati ajutau la crearea acelui aspect. Desi nu avea mai mult de optsprezece ani, Zac arata ca un adevarat gentleman. Ceea ce era ciudat era aura sa serioasa, ceva total strain cand vine vorba de persoana lui. Lisa il cunostea drept tipul ce isi folosea ironia ori de cate ori avea ocazie, avand imprimat non stop pe fata acel zambet superior, zambet ce acum fusese inlocuit de o linie serioasa. Ochii sai jucausi acum erau profunzi, ascunzand in spatele lor mult mai mult decat poate vedea lumea. Aceasta infatisare nu ii era deloc tipica lui Zac, asa ca Lisa deja incepuse sa ii puna semne de intrebare. Ajunsi in capatul holului, coborasera doua randuri de scari late si extrem de bine lucrate, ca dupa sa ajunga intr-un alt hol. Holul era despartit in doua de unde covor rosu subire ce se intindea inca de la sfarsitul scarilor, pana in capatul celalalt, unde se afla si iesirea din palat. Atunci Zac se intorsese catre barbatul ca ii statea lipit non stop de spate spunandu-i: