Love or Hate. • Royal •

49

Pădurea era tăcută.

Yoongi privea absent întinderea de zăpadă și coniferele ce se întindeau spre cer, simțind respirația lui Hoseok stabilizamduse.

Prințul mostenitor adormise cu capul pe umărul său, și deși somnul îl molipsise si pe el, Yoongi se forță sa stea treaz. Putea fii un omega bun! Daca va sta treaz si ii va pazi de un eventual pericol. Putea fii un de folos!

Ambiționându-se în tăcere, Yoongi încerca sa se concentreze pe împrejurimile sale.

Hoseok era obosit, avea nevoie de somn. Yoongi nu știa cum dar Prințul mostenitor mereu se strecură lângă el în pat noaptea târziu, și când se trezea,  el era deja treaz, ocupându-se de treburile sale.  Era un alpha puternic, pe care te poți baza...iar el... ei bine era slab. Și nefolositor. Bun de nimic.

De un timp, un nou gând ii bântuia gândurile.  Ce căuta un om ca Hoseok lângă el? Nu se va putea ridica niciodată la nivelul său.  Cum de unul ca Hoseok era perchea sa?... daca Hoseok se prefăcea doar pentru erau pereche și defapt nu-l suporta?

Lângă Prințul mostenitor ar fii trebuit sa stea un omega demn. Deștept, descurcăreț, puternic care să-l ajute nu el care se împiedica de aer mergând pe coridoare.

Dacă și ceilalți de la castel defapt îl urau? Vorbeau cu el din silă și obligație?

Poate de accea... Hoseok venea în pat când el dormea deja și părăsea dormitorul înaintea sa. Poate sa culcat cu el doar din obligația titlului de perechea alpha... dacă ii era scârbă de el!? Dacă-dacă corpul său urât îl dezgusta??

Yoongi își simți buza de jos tremurându-i. Și a alungat rapid gândurile, strângând acele crengilor în mână oprindu-se din a vărsă vre-o lacrima.

Era patetic. Tot ce făcea era sa plângă.

— Nu o face! Mână ia fost smulsă rapid dintre crengi, luându-l prin surprindere. Nu te răni, oftează Hoseok ținându-i încheietura mâini, privindu-i rănile dureroase si roși din palmă.

Si a închis ochii pentru câteva minute,  de ce nu putea să-l lase nesupravegheat câteva minute, de ce era Yoongi atât de insistent în a se răni, de ce totul trebuia sa fie atât de greu.

Ce putea sa m ai facă? A încercat totul și Yoongi continua să-și repete comportamentul. Continua să își urmeze pași în cerc la nesfârșit. 

A crezut ca e m ai bine, a crezut că se vindecă. La și lăsat sa stea langa Ruy, atât de aproape încât pheromoni sai sau lipit de el, nu a spus nimic. Nu a făcut pe gelosul chiar dacă-l deranja apropierea sa de alți alpha, nu ia spus cu nici-un cuvânt sau gest sa își revizuiască comportamentul, la lăsat sa aibă câți prieteni vroia, cum vroia deci, de ce? De ce se întoarse înapoi la stagiul întâi?

Yoongi era rece cu el. Distant. Pe ceilalți ii căuta, îi îmbrățișă, era drăgăstos cu ei iar pe el îl evita. Se ferea de atingerile sale, chiar și acum nu-l privea iar poziția sa indică ca o va lua la fugă în orice secundă.

Era atât de rece cu el încât ii înghețat oasele. De multe ori se gândea dacă nu cumva se forțează pe el.

Ia dat drumul simțindu-și buricele degetelor amortind. De ce nu putea să-l ajute? De ce era atât de neputincios? De ce nu putea face nimic! Ce vroia destinul de la ei?!

Poate nu a făcut bine să-l aducă pe Yoongi aici, poate nu ar fii trebuit să-l tragă după el, să-l marcheze, să se culce cu el. Poate Yoongi îl ura acum.  De accea nici nu se putea uita la el. Poate Yoongi chiar vroia sa meargă acasă și nu vroia sa îl m ai aștepte.