Demons: Inside Me

9 - "Voi sunteţi răul..."

-Singurică iar, eh?
Fir-ar să fie.

Această voce...era vocea pe care o recunoşteam dintr-o mie. Era vocea aceea incredibil dulce, dar în spatele căreia se ascundea o viclenie aparte şi secrete pe care nu voiam să le aflu, poate chiar minciuni care aveau ca scop manipularea mea.

Am simţit un fior rece care mi-a străbătut rapid şira spinării, iar când am ridicat privirea l-am văzut acolo, stând în faţa mea şi zâmbind.

-Bel...

Când i-am pronunţat numele, am avut aceeaşi senzaţie neplăcută şi înspăimântătoare pe care am avut-o şi la prima noastră întâlnire...care sinceră să fiu, aş fi preferat să fie şi ultima.

-Am fost întrerupţi data trecută, nu-i aşa? De prietena ta...Raven, parcă.

Din nou era însoţit de cineva. Alt blond. Când am spus că tipul face parte dintr-o frăţie a blonzilor, nu m-aţi crezut...ei bine na, alt blond cu ochi frumoşi.

Spre deosebire de Bel, care avea o faţă de copil şi chiar veselă...celălalt avea o expresie de-a dreptul dispreţuitoare pe chip.

Nu am vrut să mă gândesc prea mult la asta, eram prea epuizată psihic.

-De unde o cunoşti pe Raven? De fapt lasă, nu mă interesează şi nu vreau să ştiu. Tot ce vreau e să mă laşi în pace, îi spun iritată.

M-am ridicat de pe bancă şi mă pregăteam să plec, doar că tipul care-l însoţea pe Bel s-a repezit la mine cu o viteză inumană şi m-a prins de gât, lipindu-mă cu spatele de primul perete.

Dumnezeule şi ce forţă uimitoare avea.

-Chiar trebuia să te foloseşti de violenţă? îl întreabă Bel plictisit, rezemându-se de tocul uşii.
-Dacă tu ai chef de pălăvrăgeală cu puştoaica, eu nu prea am, îi răspunde pe un ton oarecum superior.

-Eşti prea nerăbdător să ucizi, Mammon. N-am chef de nimic, decât de dormit...dar Luci a spus să nu o rănim.

-Deci e adevărat? Puştoaica asta îngâmfată e Cheia? întreabă acel Mammon, privindu-mă adânc în ochi.

Avea o privire atât de pătrunzătoare încât puteam cu uşurinţă să recunosc că, după două secunde, el ajunsese deja cu privirea în faţa sufletului meu, analizându-l pe de-a întregul şi gândidu-se cum l-ar putea sfâşia în bucăţi.

Mi-era teamă.

-Hei Mammon, s-a cam înroşit la faţă, îi spune Bel râzând.
-Crezi că mă place?
-Cred că de fapt are nevoie de aer pentru că o sugrumi.
-Mmm...eu zic că mă place.

-Dă-i drumul cretinule! O omori! strigă Bel repezindu-se la el.

I-a dat palma la o parte din jurul gâtului meu şi în final reuşisem şi eu să respir. Nu realizasem cât de important e aerul până atunci, pentru că în acel moment tot ce aveam în gând erau mulţumiri pentru aer.

-Ce nu înţelegi din "trebuie să rămână în viaţă" ?
-Bel, idiotule. Ştii mai bine ca oricine că o mică strânsoare ca aceea nu ar fi omorât-o. Încetează să-mi strici distracţia sau îţi dau foc.
-Doar las-o.

Mammon a ignorat ce a spus Bel şi de data aceasta mă prinsese foarte strâns de încheieturi. Forţa lui nu înceta să mă surprindă. Îmi dădea impresia că în curând încheieturile îmi vor fi strivite.

-Mă doare! Dă-mi drumul! strig smucindu-mă, dar nu aveam nicio şansă împotriva lui.

-Zău, eşti tare stresantă.
-Dă-mi drumul am spus! Bel, spune-i să-mi dea drumul!