Demons: Inside Me

11

Am tresărit când în final lumina roşiatică a dispărut. Ei bine, ca să fiu sinceră nici nu am privit prea mult...dar vocea lui Mammon m-a făcut să deschid ochii, încă sperând să trăiesc un coşmar din care voi fi trezită curând.

-Bun venit...în Iad! strigă el gesticulând cu o mână, astfel prezentându-mi "splendoarea" locului în care ne aflam.

Nu ştiu cum arăta înainte de a deschide eu ochii, dar acum era în transformare...la propriu.
Pereţii îşi schimbau culoarea, la fel şi podeaua...toată atmosfera se schimba şi devenea o frumuseţe hipnotică.

-Ăsta este...
-Da, chiar este, răspunde Mammon apucându-mă iar cu ambele mâini de încheieturi şi conducându-mă pe coridorul vişiniu în care eram.

-Bel? întreb eu speriată, privindu-l cu lacrimi în ochi.
El continua să privească înainte.

-Ăsta e Iadul şi aici vei locui de-acum încolo, spuse Bel rece.

-Eu nu înţeleg un lucru...de ce mama dracului continui să arăţi atâta...cum îi spuneţi voi oamenii...ăăă...compasiune pentru Bel? E un demon, puştoaico. Nu e ca şi cum lui îi pasă de tine.

-Nici mie nu îmi pasă de el, doar că îmi inspiră mai multă siguranţă decât o faci tu, Mammon.

-Ai ceva curaj să-mi pronunţi numele cu atâta nepăsare şi uşurinţă. Eşti patetică.
-Toţi oamenii suntem, nu-i aşa? îl întreb ironică.

-Te simţi puternică de-mi vorbeşti pe tonul ăsta superior?
-Arghhh !!!!!
Am avut impresia că mi s-a rupt o coastă când şi-a pus două degete pe abdomenul meu. Poate chiar mi se rupsese.

-Eşti în Iad, fiinţă umană ce eşti. Aici demonii conduc lumea, nu voi. Ești doar o insectă amărâtă.

-Încetează să te mai joci cu ea, Mammon. Lucifer o să-ţi rupă ţie toate coastele dacă mai faci drăcii d-astea. Şi dă-i drumul. Din nou, Luci îţi va rupe ceva dacă vede că nu o laşi să se simtă în largul ei.

-În largul meu !? Sunt în Iad şi nici măcar nu sunt sigură că tot ce trăiesc e real! Cum să mă simt în largul meu când sunt speriată, înfricoşată şi Dumnezeule, simt fiori prin tot corpul!

-Nţ, nţ, nţ...cuvântul ăla e INTERZIS aici.
-Iad?
-Nu, proastă mică. Celălalt.
-Real?
-Nu...dacă eşti în Iad, tu ce cuvânt crezi că e interzis?
-Ăăă...înger? întreb nesigură. Aaa! Dumnezeu!
-Dacă-l mai repeţi o singură dată, îţi mai rup o coastă.

Oh şi cât aş fi vrut să-l repet întruna ca o copilă nesuferită care vrea să-şi enerveze fratele mai mare, dar nu mă puteam juca...nu cu el.
Mi-am scuturat capul şi mi-am revenit în fire.

-Mammon...dă-mi drumul. Pot merge şi singură.
-N-am chef.

-Mammon, ce ţi-am zis s-o laşi în pace? Eşti un idiot...dă-i dracu' drumul!

A oftat puternic şi îmi şi imaginam ce-avea în minte: ce parte a corpului să-i mai rupă lui Bel. Totuşi, spre fericirea mea mi-a dat drumul şi de parcă mi-ar fi citit gândurile, Bel m-a avertizat:

-Nu ţi-aş sugera să fugi. Nu ai unde, nu ai cum. Te-ai rătăci şi ai ajunge în locurile cele mai superbe ale Iadului. Bine, superbe pentru noi demonii...pentru voi oamenii cred că termenul potrivit ar fi...ăăă...

-Terifiante? Odioase? întreb eu oprindu-mă şi privindu-i pe cei doi cum mi-o iau înainte.
-Exact.

Aş fi putut încerca să fug pe prima uşă, dar având în vedere că eu nu am o piatră-cărbune-de-sânge ca a lor, aş ajunge cine ştie prin ce locuri sau dimensiuni. Până la urmă am alergat ca să-i prind din urmă.