Demons: Inside Me

7 - "Opriți-vă!"

Sophie

-Ei micuțo, ce faci aici singură, huh? mă întreabă un băiat apropiindu-se cu pași mărunți de mine, purtând un zâmbet nonșalant pe buze.

De la prima vedere îți puteai da seama că e genul de băiat care ar putea cucerii inima oricărei fete în doar câteva secunde, fără să facă prea multe eforturi.

Era un tip blond, cam de 1,75 ca înălțime și cu ochii de un albastru superb.
Nu e momentul să mă holbez la cât de drăguț e. E un străin! mi-aminteam singură.

În urma tipului care m-a abordat, au mai venit doi băieți - tot blonzi, tot cu ochii de un albastru deosebit...și cred că frați, poate chiar gemeni pentru că semănau izbitor de mult.

În ciuda acestui look angelic al lor, toate simțurile îmi spuneau să nu am încredere în ei, nu că aș fi avut. Și grație acestor simțuri inuman de dezvoltate pe care le posed...am putut spune că ei...nu aveau tocmai intenții bune cu mine.
Erau frumoși, dar emanau o aură oribilă...o aură ce te făcea să simți teamă doar privindu-i.

De ce toți tipii drăguți au ceva de împărțit cu mine? Și aici nu mă refer la o cutie de bomboane sau vreo umbrelă pe o vreme ploioasă.

Ritmul bătăilor inimii mele deja o luaseră razna, nu știam încotro să fug. M-am ridicat cu viteza melcului de pe bancă, având grijă să păstrez în continuare contactul vizual cu primul tip blond care în final a binevoit să se prezinte.

-Eu sunt Bel, spune zâmbind larg.
Cred că toată lumea știe asta. Oh...stai, nu cred că se referea la cuvântul franțuzesc care înseamnă "frumos", nu? Sigur nu. Sau...hm, nu.

-Um...ca Belle din Beauty and The Beast? întreb încercând să nu par așa tensionată pe cât eram.

-Bel...phegor, îmi răspunde aprig, lăsându-mă să îi observ scânteia care i-a apărut în ochi atunci când și-a spus tot numele.
Belphegor? Am mai auzit numele ăsta undeva...

Trebuia să fiu dispărută de mult, dar în schimb stăteam acolo și "socializam" cu un necunoscut care arăta al naibii de bine și care avea o aură întunecată de-a binelea și judecând după ochii aceia însetați de sânge...probabil se gândea cum să mă omoare: lent, dar chinuitor...sau rapid și eficient.

Mă tot chinuiam să-mi aduc aminte unde am mai auzit numele Belphegor.

Brusc, imaginea profului de religie mi-a fulgerat prin minte.
Știam eu că am mai auzit numele!

Belphegor: unul din Cei Şapte Prinți ai Iadului.
Se spune că...seduce oamenii propunându-le idei "ingenioase" ca să devină bogați. Deci un escroc. Pe lângă asta, e foarte leneș...lenea fiind tocmai și păcatul pe care-l reprezintă.

Ok. Un pic înfricoșător.

Părinții tipului ăsta Bel clar erau cam duși cu pluta când l-au botezat. Cum să dai numele unui demon, propriului tău copil? Să nu mai pomenim de faptul că înfățișarea lui aduce aminte de îngerii descriși în povești.

Asta se numește ironia sorții.

Știam că nu era demonul real. Să fim serioși, demonii nu există.
Dar...ceva îmi spunea că ori plecam de-acolo cât mai repede, ori durata mea de viață s-ar reduce deodată la cinci sau zece minute cel mult, așa că nu am mai ezitat și am început să fac pași, păstrând în continuare contact vizual cu acel...Bel.

Citisem într-o carte că dacă menții acest contact cât mai mult, atacatorul se va simți oarecum încolțit și expus, ceea ce îl va face să-și piardă o mare parte din concentrare și astfel, ai mai multe șanse de scăpare.