Among The Fallen [H.S]

Capitolul 6

Flash Back

" Hey, Justin, lasă-mi și mie pizza" strig la fratele meu, în timp ce își bagă în gură o bucată enorma de pizza.

"Am comandat cinci. Dintre care una e a mea" zice Justin cu gura plină.

"Știi, nu cred că ți-ar prinde rău o dietă" zic eu chicotind. Justin se uită la mine enervat.

"Știi, chiar îti dau voie să-mi dai pace, pot mânca ce vreau și cât vreau" zice el mâncând mai departe.  "Dragul meu", zice mama dându-mi un pahar cu cola, " dar chiar ai nevoie de o dietă". 

" Mamaaa! Măcar tu fii de partea mea" zice Justin și eu cu mama ne râdem. Termin de tăiat pizza din cutii, când o aud pe Mia venind spre mine."Emma" zice surioara mea cu o voce nesigură.

"Da, prințeso" îi răspund aplecându-mă spre ea. Purta o rochiță albastră, iar părul ei blond cârlionțat se potrivea perfect cu ochișorii ceia ca ciocolata.

"Pot să te ajut?" întreabă cu un mic zâmbet." Sigur, uite, du această cutie de pizza în salon, si pune-o pe măsuța de lângă canapea, bine?" Mia încuviințează dând ușor din cap și ia cutia din mâinele mele. Eu iau restul cutiilor și mă îndrept spre salon, unde tata și mama stăteau deja alături de Mia, iar Justin și Haley erau întinși pe jos, cu spatele lipit de canapea. 

Mă întind jos alături de Justin, care își termină a patra bucată de pizza. Haley pornește filmul. Zâmbesc, ceva foarte rar. Zâmbesc fiindcă sunt fericită."

End of Flesh back

  ***  

Intru în fosta mea cameră. Au rămas doar câteva cărți pe rafturi, însă mobila este neatinsă. Deschid dulapul și caut niște haine vechi de ale mele. Găsesc un tricou negru și pantaloni sportivi albaștri.

Apa fierbinte mă ajuta să mă relaxez, deși nu pot scăpa de  gândurile despre ce s-a întâmplat. Simt că toți oamenii la care țineam m-au trădat.

Îmi este dor de mama, de întrebările ei insistente despre întâlnirile mele cu John, de mâncarea ei. Îmi este dor de tata, care m-a învățat să mă apăr, din toate punctele de vedere, cel care încerca să-mi controleze temperamentul meu nervos. Îmi este dor de prințesa mea Mia, care întotdeauna când eram nervoasă sau supărată, mă cuprindea. Mă doare enorm de mult, și știu că indiferent cât de mult timp va trece, durerea nu va înceta, fiindcă odată cu moartea lor, am murit și eu.

Justin nu mai e același, e al naibii de distant, iar Haley pur și simplu urăste atitudinea pe care am luat-o, urăste faptul că m-am închis în mine, și nu vreau să ies la lumina. Nici nu am de gând.

Aș da orice să-i am înapoi. Simt că am obrajii uzi. Urăsc când plâng, lacrimile mă fac slabă, trebuie să fiu puternică. Voi pleca în Londra, voi încerca să trăiesc mai departe cu gândul că au plecat, sunt într-un loc mai bun, alături de Dumnezeu, chiar dacă eu nu cred în el, ei credeau, așa că sper că i-a luat cu el, fiindcă nu meritau această soarta.

Ies din duș și mă îmbrac în hainele improvizate. Cobor scările și întru în bucătărie cu speranța să găsesc ceva de mâncare. Deschid frigiderul, e gol. Deja nici nu prea îmi mai pasă dacă mănânc sau nu. Închid frigiderul și vreau să urc scările înapoi, însă un sunet mă oprește. Mă ascund imediat în spatele mesei. Ce naiba? Poate fi Zayn sau Ashley, dar nu cred că m-ar caută aici. Sau poate fi un bețiv care a hoinărit prin pădure, iar acum vrea să-și găsească un adăpost pentru noapte.

Mă apropii de dulap și deschid primul sertar, de unde iau cel mai mare cuțit pe care îl găsesc. Mă îndrept încet spre ușa de la intrare, de unde a venit zgomotul. Sunetul se aude din nou, doar că mai puternic, de parcă cineva a închis ușa. Strâng cuțitul în mâna, nu voi ezită să-l folosesc dacă va fi necesar. Mă ascund după un perete. Nu se mai aude nimic. Vreau să ies din ascunzătoarea mea când aud vocea cunoscută a lui Haley strigandu-mă.

"Emma?"

"Ce dracu cauți aici?" o întreb obosită și enervantă că m-a găsit în timp ce mă îndrept spre salon, de unde am auzit-o. Iar eu care am sperat să scap de ea, și de ceilalți trădători.

"Pe unde naiba ai umblat? Doamne, te-am căutat peste tot, am fost acasă la Lauren, la Amanda, la toți prietenii tăi! Am fost chiar și la hotelurile unde obișnuiai să te ascunzi de noi."

"Tu?" Mă miră faptul că anume ea m-a căutat. Niciodată nu și-a făcut griji de mine. Niciodată nu ia păsat dacă eram beată, vie sau moartă.

"Și de ce ai un cuțit în mâna?" întreabă puțin speriată. Cred că își închipuie că am vrut să mă sinucid.

"Nu contează" răspund aruncând cuțitul pe masă.

"De ce ai plecat? De ce nu ne-ai lăsat să-ți explicăm?"

Mă opresc din urcat scările și mă întorc spre ea nervoasă.

"Și ce mă rog era să-mi explicați?! Că aveați de gând să mă trimiteți la mii de kilometri de tot ce cunosc eu în viața asta?! Că Eleanor s-a săturat de mine și de comportamentul meu și unică ce vrea e să-și ia o vacanță pe viață?! Că Ashley nu mai vrea să umble după mine?! Sunt sigură că Justin nici măcar nu s-a opus!" strig pe un ton mai înalt decât intenționam.

"Dar.." încearcă să zică Haley.

"Ce dar?" întreb plictisită.

"Știi ce", zice ea enervată, m-am săturat. Te crezi întotdeauna victima. Crezi că doar ție ți-a fost greu să treci peste moartea lor?! Eu m-am înecat în muncă, stresam pe toată lumea, îi puneam să lucreze mai mult decât era necesar. Nici nu știi prin ce am trecut! Și Justin la fel. A ales să se specializeze în dreptul penal. Dreptul penal Emma! Când vreodată ai auzit sa-l intereseze pe Justin deptul? Și asta de ce? Din cauza părinților și a lui Mia, ca să-i bage la închisoare pe toți cei care provoacă accidente, pentru toți copiii care mor călcați de mașini . Unica ce ai făcut tu a fost să te plângi și să-i enervezi pe cei din jurul tău!" strigă obosită și nervoasă.

Recunosc că nu sunt surprinsă de predică ei. Știam că va exploda. Cobor scările și mă apropii de ea. O simt cum se încordează.

"Nu îți poți imagina ce înseamnă să trăiești cu gândul că ți-ai omorât părinții" zic tristă. Haley se uită la mine confuză. "Eleanor a propus să meargă la ea altădată, însă eu eram prea ' nerăbdătoare' să merg la petrecerea lui Amanda, așa că i-am convins să meargă în acea zi, fiindcă 'Eleanor va fi ocupată weekend-ul următor'."

Observ fața ei șocată. Nu știa nimic despre asta. Am ținut secretul ăsta prea mult timp. Îmi aduc aminte și acum cum încercam să-l conving pe tata să meargă atunci, fiindcă nu vor reuși să o viziteze pe Eleanor înainte de călătoria lor în Franța.

Văzând că nu zice nimic, continui:

"Și Mia a murit din cauza mea. Trebuia să am grijă de ea. Mama mia încredințat-o când mi-a pus-o în brațe în ziua nașterii. E vina mea și îmi pare rău."

Mă întorc și urc scările fără măcar să o privesc.

"Mergi în Londra?" mă întreabă Haley cu o voce joasă.

" Da," răspund urcând scările mai departe.

"Avionul e mâine seară" o aud strigând când am închis ușa de la camera mea. Bine că e mâine seară. Nu va trebui să-i mai suport mult timp pe toți trădătorii.
Scot din dulap o pernă și o pătură și îmi aranjez patul. Încerc să nu mă gândesc la tot ce s-a întâmplat, iar peste puțin timp îmi simt capul greu și cad într-un somn din care aș vrea să nu mă mai trezesc.