Among The Fallen [H.S]

Capitolul 5

Simt cum îmi fierbe sângele de furie şi ură faţă de Eleanor. Vrea să mă despartă de tot ce mi-a mai rămas în viaţa asta mizerabilă?! De Ashley, de Zayn, de oraşul în care m-am născut, în care am trăit toată viaţa mea? Nu poate pur si simplu să mă despartă de toate astea doar pentru că nu-i place cum mă comport!

Fug pe scari în salonul unde se află Eleanor. O simt pe Haley din urma mea. Nu mă va opri să-mi vărs toti nervii pe Eleanor, care abia asteapta sa scape de mine.

"Ce dracu se intampla cu tine?!" tip la ea cat pot de tare. "Cum iti permiti sa o chemi pe Haley ca sa ma ia in Londra?! Cum iti permiti sa ma desparti de casa mea? A mea, nu a ta! Aici sunt ingropati parintii mei, aici e Mia, aici sunt Ashley si Zayn, si tu stii ca doar ei ma tin in frau sa nu-ti dau foc!" tip cu toate fortele.

"Emma, linisteste-te!" tipa Eleanor inapoi, ridicandu-se de la masa si venind spre mine. "Am rugat-o pe Haley sa te ia cu dansa pentru ca eu nu mai am putere sa te suport. Am numai probleme din cauza ta! Trebuie sa merg in fiecare saptamana la scoala pentru ca te-ai batut cu cineva, sa te caut toata noaptea pe la petreceri, sa te rog sa te imbraci ca o fata, nu ca un demon! M-am saturat. Nu ma pot concentra la cartile mele" incearca sa zica pe un ton calm.

"Bine, dar nici chiar in partea cealalta a lumii" zic disperata fluturand mainele in aer. "Si cum ramane cu Ashley, cu Zayn?"

"Ashley singura a dat idea" zice Eleanor.

"Ce?" intreb confuza, dorind sa fi inteles gresit.

"Da, ea singura mi-a propus sa te trimit in Londra, pentru binele tau, ca sa iti schimbi stilul de viata."

Nu-mi vine sa cred. Cica "pentru binele meu"..nu pot sa redau ce simt acum.  Poate chiar ar trebui sa fug de acasa, doar ca de data asta, definitiv.

Ma intorc cand aud usa de la intrare deschizandu-se si o vad pe Ashley. Are o fata speriata si imi dau seama ca a auzit cearta.

"Tu", zic si fac cativa pasi spre ea. "Cum iti permiti sa dai idea de a ma trimite la mii de kilometri de tot ce am? Te-am crezut prietena mea. Vrei sa scapi de mine, nu-i asa?! De ce? Sunt atat de insuportabila?"

"Doamne, nu!" zice ea plangand si se indreapta spre mine in incercarea de a ma cuprinde. Intind mana spre ea oprind-o.

"Nu ma atinge" zic nervoasa. "Va urasc, pe toti" îi zic lui Ashley, apoi ma intorc spre Eleanor care se uita cu un aer amuzat la intreaga scena. "Pe toti! Ce fel de familie sunteti voi?" zic trista si nu uit sa arunc o privire si spre Haley. Ea nu e mai sfanta. Cand am avut probleme, rare ori mi-a luat apararea sau a fost alaturi de mine. Adevarul e ca nu-i pasa.

Nimanui nu-i pasa.

Trec pe langa Ashley, dezgustata ca inca ma aflu in casa asta. Nu am ce cauta aici. Ies pe usa, trantind-o din urma mea. N-am luat in seama strigatele lui Ashley de a ma opri. Il vad pe Zayn cum coboara din jeepul meu. Are o fata incordata de parca se gandea intens la ceva. Mă opresc în faţa lui: "Ai ştiut?"

"Ce să ştiu? Adică" întreabă el confuz.

"Că Ashley a dat idea lui Eleanor de a mă trimite în Londra la Haley? Cu totul"

"Cee? Nu, n-am ştiut nimic." zice Zayn panicat.

"Daa..şi Haley iată a venit să mă ia cu dânsa" adaug eu.

"Vei pleca?" întreabă disperat.

"Nu ştiu" zic şi mă urc în maşină

Pornesc repede masina, uitandu-ma in oglinda. Zayn ma urmarea cu privirea trista si ingrijorată

Simt ca explodez. 'Ashley singura a dat idea' imi rasuna in minte cuvintele lui Eleanor. Stiam ca nu trebuia sa am incredere in ea. Nimeni nu merita increderea mea. Brusc imi dau seama ca nu ştiu unde merg. Recunosc ca a fost o prostie sa ies din casa si sa o apuc pe drumuri, dar nu mai puteam ramane mult timp in aceeasi casa cu oamenii aia, care au ajuns sa fie doar niste straini.

***

Parchez in fata fostei mele case. Se afla la marginea orasului, aproape de padure. Aici am trait pana la moartea parintilor. Ne-am mutat, era prea dureros. Tot ce vedeam ne aducea aminte de ei.

Nu s-a schimbat nimic in sase ani.

Inchid portiera masinii si ma indrept spre usa. Caut cheia sub covorasul de la intrare. Deschid usa si pasesc incet in sufragerie, analizand fiecare colt si fiecare perete. Da, totul imi aduce aminte de ei. A fost o greseala sa vin aici, dar poate ar fi bine sa petrec putin timp cu 'spiritele' parintilor mei, daca totusi ma duc in Anglia. Inca nu-mi vine sa cred ca plec. Stiu ca as putea ramane dar chiar am nevoie de o schimbare. Vreau sa fiu cat mai departe de Eleanor, de 'prietenii' mei care mai tot timpul ma bat la cap sa mergem la petreceri si sa ne drogam. Dar nu asta conteaza acum. Conteaza trecutul, clipele fericite petrecute alaturi de familia mea, care acum nu mai exista.

Ma indrept spre salon si ma asez pe canapeaua din fata televizorului. Nu am luat nici o mobila de aici cand ne-am mutat. Am vrut sa ramana totul la fel ca atunci cand ei inca erau un viata.

Imi aduc aminte de filmele la care ne uitam. Toti, impreuna, ca o adevarata familie. Comandam mancare si petreceam weekendul impreuna. Imi simt obrajii uzi si imi dau seama ca plang. Plang de durere, de dor a ceea ce a fost odata, si nu va mai fi.