Yes, Sir (Română--Tradusă)

Chapter 2:Interview

CAPITOLUL 2-Interviu.

Profesional.Rochia mea,una neagră simplă este profesionala.Părul meu strâns într-un coc,este profesional.Pantofii mei cu toc negrii care îmi împodobesc picioarele încă profesionali.Cu muţi ani în urmă am învăţat arta de a te îmbrăca ca o femeie de afaceri încrezătoare.

Îmi amintesc profesorul meu pereferat spunându-mi în facultate „Dacă arăţi profesional şi încezător,te vei simţi profesional şi încrezător.Nu îmi pasă despre ce cred alţii;look-ul este totul”

De asta este când am auzit strigându-se din birou „Leah Evans!” nu au erupt în stomacul meu fluturaşi de emoţii.Am zâmbit uşor la el  înainte să mă pun pe unul dintre scaunele din  faţa sa.El se apleacă peste masă şi îmi dă un rânjet,lăsând la iveală un set de dinţii oribili.Tot ceea ce pot face este să nu vomit.

„Domnişoară Evans” Începe. „CV-ul tău este destul de impresionant”

„Mulţumesc domnule” Zâmbesc.

Am observat că ochii lui mici şi umezi nu erau concentraţi pe faţa mea,ci un pic mai jos.Mi-am încrucişat braţele peste sânii mei şi mi-am curăţat gâtul uşor.Ochii lui se ridică,dar nu ţin nici o urmă de ruşine,el chiar gândeşte.

Ce nesimţit.

„Şi aici scrie că ai lucrat timp de trei ani pentru Miller Inc... şi în tot acest timp ai primit cinci promovări şi angajatul lunii?De două ori?”

„Este corect” Confirm.

„Ei bine,pare să fi un angajat excelent....de  ce nu mai lucrezi acolo?” Întreabă.

Mă mişc inconfortabil „Lucruri...nu au mers”

Dl. Bennett se uită la mine de sus în jos „De ce nu?”

„Uite,Dl.Bennet” Râd uşor „După cum poţi vedea,am multe calităţi bune care ar face o primă selecţie-„

„Domnişoară Evans” Întrerupe. „Am întrebat de ce ai plecat de la Miller,Inc”

„Chiar contează?” Ofez „Toate calităţie le mele se află în faţa dumneavoastră şi vă asigur domnule,că sunt mult mai calificată.Nu contează ce s-a întâmplat şi de ce am plecat de la Miller!Tot ceea ce trebuie să ştiţi este că pot ocupa acel post ,la aşteptările dumneavoastră!”

Vocea mea se ridică uşor în volum în timpul discursului meu aşa că am lăsat o respiraţie şi am încercat să mă calmez.

Dl.Bennett nu mai zâmbeşte „Domnişoară Evans eram pregătit să vă angajez doar dacă îmi spuneai despre ce s-a întâmplat la Miller.Am primit un telefon azi,înainte de interviul tău în care îmi spunea că vei reaţiona aşa.”

„Aţi primit un telefon?De la cine?” Cer.

„Un vechi prieten al meu. Dl. Ryan Coleman” Îmi spune.Şi aici ajunge din nou,înapoi la uitat la pieptul meu.

În timp ce stăteam acolo şocată cu gura deschisă într-un „O” perfect.Ca şi când că am fost concediată nu ajunge,acum Ryan îmi ruinează fiecare interviu de loc de muncă pe care îl am?Cum am fost împreună cu acest om,mai mult logodită cu el,este sub mine.

„Ei bine,îi poţi spune bunului tău prieten Ryan Coleman să îşi bage telefonul în cur,pentru că nu să mai fie nevoie să dea alte telefoane” I-am spus,şi l-am vătzut cu şoc pe faţă.Ies pe uşă iar el rămâne în linişte.

Exact înainte să închid uşa în urma mea adaug „Oh,şi cumpără o nenorocită de pastă de dinţi,poţi face asta?”

Oamenii se uită la mine în şoc iar eu ies precum o furtună din clădire,nervii încă prin venele mele.Fug pe cealaltă stradă,nederanjându-mă pentru semafor şi aproape am fost lovită de trei maşini.Pe moment,nu pot spune dacă sunt orbită de nervi sau sunt pe cale de sinucidere.

Dar nervii mei se uşor se calmează şi realizarea a ceea ce am făcut mă loveşte.Din senin simt un mic leşin şi ajung picând pe cea mai apropiată bancă.Scot o bucată din ciocolata mea de casă şi desfac capătul.Am făcut o grămadă dintre ele săptămâna trecută;este o mică obsesie.Şi de asemenea, un miracol că nu sunt grasă.

Un bărbat bătrân vine şi se aşază lângă mine.Stăm amândoi  în linişte pentru câteva secunde.El doar zâmbeşte la oamenii care trec în grabă în timp ce îmi mănân ciocolata.Din senin el se întoarce la mine şi oftează.

„Chestia pe care o mănânci  miroase delicios” Admite.

„Ţi-ar place una?” Îi ofer punga.

Pe faţa lui apare un zâmbet mare.

„Ei bine drăguţă,am crezut că nu mai întrebi” Spune luând una.Râdem şi instant îmi place acest bătrânel.

„Chestia asta este cel mai bun lucru gustat vreo dată” Oftează mâncându-şi batonul.

Mâncăm ciocolata împreună şi el întreabă  „Şi ce face o fată frumoasă ca tine stând singură aici în mijlocul zilei?”

Îmi pun ciocolata de-o parte şi oftez „Cam este o poveste lungă”

„Ei bine,nu trebuie să fiu undeva” Spune.

„Nici eu” Vreau să spun.În schimb mă găsesc spunându-i acest bătrân necunoscut care îmi mănâncă ciocolatele în mijlocul New York-ului.Oricum se transformă în faptul că este un foarte bun ascultător.El scutură din cap simpatic iar eu îi explic cum Ryan mi-a ruinat ultimul job şi el se mişcă inconfortabil la descrierea lui Dl. Bennett.Când am vrut să îi spun ce am spus în timpul interviului,în schimbul de a fi îngrozit isbucneşte în râs.

„Tu trebuie să ai nişte curaj,Domnişoară-„

„Evans,Leah Evans” Spun.

„Încântat de cunoştiintţă Domnişoară Evans.Sunt Edward” Întinde mâna.

„Te rog spune-mi Leah” Îi spun şi ne strângem mâna.

Găsesc destul de ciudat că nu îmi spune numele de familie,dar ţin pentru mine.Probabil a uitat.

„Ei bine,a fost o plăcere să te întâlnesc Edward,dar cred că trebuie să plec.Trebuie să îmi strâng lucrurile şi toate cele” Am încercat să râd dar nu merge.

Edward e surprins „Să îţi strângi lucrurile?De ce naiba ai face asta?”

„Realizez ce i-am spus lui Bennett azi....nimeni în acest stat nu o să mai vrea să mă angajeze după asta” Am explicat trist.

„Actualmente” Spune „poate fi unul”

Îmi întorc faţa spre el „Ce?”

„Vino cu mine Leah” Edward îmi spune aşa că l-am urmat oarbă pe stradă.

„Oh,şi dăm o altă ciocolată d-aia."

_____________________

Acele batoane de fapt se refera la bombonele,gen cum sunt alea Heidi la cutie. [Alea rotunde cu fundul plat]...nu le-am gasit un nume exact in romana.

P.S. In poza e Edward

(Editat)