Chapter 40: Wild

13.2K 745 86
                                    

Capitolul 40: Sălbatic

Când am intrat în birou,Harry stă la masa lui precum mă așteptam. El se ridică și imediat ce mă vede zâmbește ușor "Bună dimineața Leah"

Sunt luată prin surprindere de primirea sa veselă și zâmbetu,așa că îmi ia un minut să răspund "Um,bună dimineața"

"Ți-ar plăcea o cană de cafea" Întreabă politicos,gesticulând spre cafetierea lui scumpă care stă în colțul biroului.

"Nu chiar" Spun "Chiar mi-ar face plăcere să știu de ce este un banner imens cu inițialele noastre într-o inimă deasupa biroului tău"

"Oh,deci mi-ai băzut bannerul"

Evită întrebarea.Îmi dau ochii peste cap și ridic brațele la piept.

"Da,este cam greu de nevăzut" Spun sarcastic.

"Este cam mare,nu?" Spune.Mă încrunt. Tot acest week-end am fost sub impresia că el este mai mult decât furios pe mine.După toate astea,ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost că m-am transformat într-o javră. Și semnul prin care îmi confesează dragostea și marele zâmbet nu este ceea ce mă așteptam în această dimineață.

"Ai făcut-o ca să mă faci de râs?" Întreb.Nu știu ce crede că îmi face,dar am terminat cu jocurile.

"Ce? De ce-"

"Oamenii râdeau de mine jos,în hol.A fost cam umilitor" Îi spun. "Înțeleg că mă urăști acum și totul,dar serios Harry,suntem adulți. Sau cel puțin unul dintre noi este" Mă uit la el de sus în jos și știe că (,) cu sigurață nu mă refer la el ca fiind în această situație cel matur.

"De ce crezi că te urăsc?" Vocea sa este pe marginea furiei. În schimbul răspunsului îmi dau ochii peste cap și încep să plec din biroul său,dar el îmi prinde încheietura "Leah,răspunde-mi!"

"Um,nu știu pentru că ultimul lucru pe care mi l-ai spus înaninte de această diminață este că m-am transformat într-o javră? Asta cu siguranță nu strigă pozitivitate"

Harry râde nervos "Eram supărat,nu gâneam. Dar după ce m-am gândit mult la totul,la noi,și.."

"Las-o baltă,Harry" Îl opresc,din senin țimțindu-mă obosită.Deja știu că va spune-cum el nu este gata pentru o relație acum,cum el nu le are cu iubitele și corect,să nu uităm să menționăm toată nebunia cu CD,care este cireașa de pe tort"

Momentan este surprins de lipsa mea de emoție din voce și iau avantajul de statusul său distras să îmi trag mâna din prinderea lui și încep să ies din biroul lui. Dar fac câțiva pași înainte că ambele mâinie ale lui Harry să se întindă ca să îmi prindă umerii și să mă întoarcă cu fața la el. Prinderea sa este puternică și deja știu că nu este nici o modalitate să pot scăpa acum.

"Nu încerca să fugi din acest nenorocit de birou" Nu face nimic altceva decât să mârâie.

"Care este problema ta?" Strigă.Când nu răspunde gem frustrată "Ce dracului vrei,Harry?"

"Bine" Strigă furios înapoi "Îți voi spune ce vreau. Te vreau! Tot ceea ce am vrut a fost tu din ziua în care ai intrat aici cu nenorocitele tale de fuste largi și ochii triști! Am înnebunit în biroul meu zilnic,doar uitându-mă la tine,încercând să îmi dau seama motivul pentru care de ce sunt așa atras de prorpia mea secretară. Mă înnebunești,literlamente dar acum am realizat- sunt nebunește îndrăgostit de tine"


Deschid gura să protestez,dar Harry presează două degetele la buzele mele înainte să pot scoate un sunet.

Yes, Sir (Română--Tradusă)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum